Aș putea să am cununiile legate?

Versiune tiparTrimite unui prieten

V-aș mulțumi din suflet dacă mi-ați răspunde și mie. Am auzit multe despre blesteme și în special despre o persoană care ar putea să aibă cununiile legate. Ce înseamnă asta? Chiar aș putea să am cununiile legate? Pentru că am avut o relație cu cineva acum patru ani și de atunci numai pot avea nicio relație. Am tot încercat, nu sunt urâtă și nici proastă.
Vă mulțumește anticipat,

Un suflet neliniștit

Despre aceste probleme te rog să vorbești cu părintele tău duhovnic. Eu nu cred în „legarea cununiilor”, dar cred în „legarea” și chiar înrobirea pe care ne-o aduce păcatul în viața noastră. Ca să te eliberezi de puterea oricărui blestem, învață să nu mai păcătuiești, să te spovedești curat și cu pocăință pentru păcatele trecute și să-i binecuvântezi, cum ne cere Domnul, pe cei ce te blestemă și îți fac rău. Așa va veni harul în viața ta și toate se vor schimba. Nu uita, copil drag, că sensul vieții noastre este o viață plăcută lui Dumnezeu pentru bucuria sfântă și veșnică. Abia când vom muri vom vedea la ce fel de viață ne-am născut dincolo.
Te rog, ai grijă de tine și Domnul te va mângâia!
Cu dragoste și încredere,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar