Am stat și m-am gândit mult la piedicile din calea iertării din viață mea. Nu este o temă ușoară și ea implică multe căutări sincere și mai ales adânci.
Mă împiedică să mă împac cu propria mea viață chiar propriile mele închipuiri despre viață, imaginarul creat în jurul acestei teme și implicit așteptările legate de acest iluzoriu eșafodaj. Despre viața mea în general și despre viața mea în Hristos în special am învățat enorm în tot acest timp de gândire și de revizuire. Diavolul își face lucrarea de cele mai multe ori cu ajutorul nostru conștient și inconștient încă din copilărie. Însă și Dumnezeu este alături de sufletul nostru. Uneori Îl simt ca pe un cerșetor nevăzut care cerșește dragostea și dăruirea noastră…
În fine, este foarte greu să te împaci cu propria ta viață și să renunți la ideile și iluziile care ți-au hrănit imaginarul, ți-au dat o întreagă filosofie, te-au însoțit ani de zile. De asemeni nu este ușor să te accepți cu limitele, neștiințele și neputințele care îți spun că ești slab și că ai nevoie să te lipești de Cel Tare și Bun. Până acum la toate acestea căutam soluții de supraviețuire lumești, concrete, logice. Nu înțeleg acum de ce oamenii nu au curajul de a se lăsa în voia lui Dumnezeu, Sfântul Duh, care pe toate le Plinește și pe cele nedesăvârșite le desăvârșește.
Cred că în ceea ce mă privește o piedică serioasă în calea iertării a fost pe de o parte maturizarea târzie, iar pe de altă parte raționalizarea credinței și limitarea ei la niște clișee mai degrabă catolice – de tip juridic - decât ortodoxe. În mod absolut paradoxal, Dumnezeu celui care se lasă în voia Sa și își lucrează iertarea și iubirea cerând permanent harul de a putea face acestea, îi dăruiește cu prisosință... Vorba părintelui Teofil Pârâian: făcând pace cu tine însuți, faci pace și cu cerul și cu pământul – și cu oamenii și cu Dumnezeu. Și acum cred și mai mult decât atât, simt că spunea un mare adevăr duhovnicesc.
Părintele MM
Omule, atât de drag și lui Dumnezeu și mie,
Cu adevărat mare este Dumnezeu!
Înțelesul pe care l-ai primit și formulat referitor la ce te împiedică să te împaci cu propria viață, e o revelație, e darul Duhului Sfânt cu Care te împrietenești atât de frumos de când ai început Seminarul. Este un dar care se va revărsa și asupra celor pe care ți i-a dat și ți-i va mai da Domnul în grijă.
Da, viața noastră este chiar viața noastră de acum și de aici, în toate dimensiunile ei, de la biologia celulei până la cea a întregii ființe, de la senzație până la gândul cel mai pur, de la impusul cel mai obscur până la trăirea cea mai înaltă, de la tresărirea sfioasă a inimii până la aprinderea duhului cu Focul adus de Dumnezeu pe pământ... Ce vibrează acum în noi, bun sau rău, curat sau întinat, frumos sau urât, este viața noastră reală în care cu dor mare dorește Domnul să vină cu Tatăl și cu Duhul Sfânt să ne vindece, să ne curățească de toată întinarea și să-Și facă locaș în noi. Și stă cu acest mare dor la ușa inimii noastre și bate și noi nu-i deschidem pentru că nu suntem acasă! Suntem sau plecați hoinărind după „cai verzi pe pereți” (cum se spunea la mine în sat), sau prizonieri în mlaștinile fantasmelor pe care ni le-am construit la inspirația duhurilor potrivnice Bucuriei Sfinte după care tânjim acolo, la Km Zero al ființei noastre (cum îmi spunea de curând un copil drag inimii mele)...
Da, diavolul își face lucrarea numai cu voia noastră, chiar dacă acordul pare inconștient. Nu suntem conștienți că o putere demonică ne împinge să alegem plăcerea păcatului, dar suntem conștienți că acea plăcere e o capcană și o cădere. E în firea noastră căzută aplecarea spre plăcere, dar tot în ea este, nealterată, și simțirea păcatului ca împotrivire la voia lui Dumnezeu cunoscută oricărui om prin cele ale firii. Oricine poate deosebi o plăcere firească de una împotriva firii, nu?... Dar nu oricine, și nu ușor, poate să renunțe la plăcerea pătimașă, adică alimentată de puteri necurate, fără ajutorul lui Dumnezeu. Și greu va ajunge cineva să ceară acest ajutor, de nu va întâlni pe Cale un martor viu al acestei lucrări a lui Dumnezeu cu omul.
Mulțumesc și sărut mâna pentru seriozitatea cu care primești și-ți cultivi vocația de a fi omul lui Dumnezeu în calea celor care încă Îl caută!
Cu dragoste, recunoștință și respect,
Maica Siluana