Astăzi am avut revelația că suferința este durerea renașterii. E așa de clar: „în dureri vei naște fii”. Dar, cu fiecare naștere, de fapt te naști și tu, din nou, moare cel care era înainte, și apare altcineva. Femeia, când devine mamă, este altcineva. Moare cea de mai înainte și se naște mama, cam așa e.
De fapt, toată viața e un șir neîntrerupt de morți și nașteri. Iar suferința apare când moare vechiul sine și ne naștem din nou, suferința ne transformă.
D.
Draga mea D, copil iubit,
Da, acesta este taina crucii, aceasta este taina nașterii de sus!
Aici putem descoperi și birui și iubirea de sine ca împotrivire la nașterea noastră în Împărăție. În momentele în care ne încredem în Domnul și cerem ajutorul Lui în ciuda oricărei „evidente tăceri” din partea Lui, moare ego-ul nostru, moare tot aparatul de susținere, adaptare, apărare și asigurare construit de el într-o lume fără Dumnezeu și ne naștem la condiția de prunci ai lui Dumnezeu.
Da, e moarte, pentru că nu mai rămâne nimic din ce eram și aveam și apare cineva cu totul și cu totul nou.
Numai să nu dezgropăm morții din cauza fricii de a fi altfel.
Numai să refuzăm fantomele trecutului care mai bântuie o vreme cu soluțiile lor.
Numai să lăsăm pe morții trecutului nostru să-și îngroape morții!
Numai să credem că doar biruind nevoia de a ucide ca să trăim, vom îndrăzni să murim ca să înviem!
Știu că înțelegi ce spun!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana