Sărut mâna, Măicuţă!
Vă rog tare mult să mă ajutaţi, să-mi daţi o direcţie într-o căutare: dacă cineva spune lucruri greşite şi simt că vreau să-i spun că nu-i aşa şi să-i aduc argumente, cum fac, dacă ştiu prea bine că cel/cea din faţa mea se va supăra? Să-l las aşa cum este? Lucruri banale uneori... Dar ce anume este cu adevărat banal în viaţă? Dar nici nu vreau să mă cert. Dar după aceea vine şi conştiinţa pe capul meu şi-mi spune că am lăsat subiectul în coadă de peşte din lene sau pentru că mi-a fost teamă că n-am să pot să-mi stăpânesc indignarea şi am să ridic tonul. De exemplu: o cunoştinţă, intelectual, spune că toată istoria cu gulagul comunist e o invenţie. Mă întreabă: „Şi tu ai pus botul la aşa ceva?” Din păcate, sunt sensibilă la cuvinte şi nu agreez deloc elementele de argou. Şi am simţit că încep să mă gândesc eu aşa în sinea mea: uite, mă, şi ăsta, are şi el o diplomă şi... restul nu mai scriu ca să nu smintesc pe nimeni. De ce am simţit că nu pot să-i vorbesc nici despre Soljeniţîn, nici Ianolide, nici... Am mai avut încercări anterioare şi în alte privinţe şi ACUM SIMT CĂ NIMENI N-ARE DREPTUL SĂ FIE ATÂT DE IGNORANT! Dar ceva nu e în regulă în starea mea. E patimă. Vă rog, mă puteţi descurca să-mi spuneţi cam în ce constă patima? De ce nu simt milă pentru starea lui? Sau a altora asemenea? Îl învinovăţesc că nu ştie lucruri importante din istoria ţării. De ce am ajuns aşa rea? Ce poate fi cu răutatea asta a mea? La urma urmei, omul nu mi-a făcut nici un rău...
Ada
Ei, Ada mea iubită,
Cum poţi să spui că „La urma urmei, omul nu mi-a făcut nici un rău”? Ba ți-a făcut rău și cred că toți cei care afirmă ceva ce e greșit, chiar și numai din punctul tău de vedere, îți fac rău.
Problema este alta și anume că reacţionând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând şi a binecuvânta sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi. Așa, încet, încet, vei învăţa un fel de a fi care te va ajuta să descoperi că în lume nu e doar rău, ci și multă frumusețe și bunătate și vom deveni lucrători ai Binelui care vine de Sus!
Răutatea ta e strigătul de durere neputincioasă prin care ai vrea ca lumea să fie mai bună! Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Ai nevoie de răbdare, inteligenţă, curăţirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoinţă cât poţi tu, de luminarea minţii prin rugăciune, şi de putere prin Spovedanie şi Împărtășanie!
Eu altă Cale nu știu, copil drag.
Cu respect și rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana