Dumnezeu nu e pictor, nu pictează caricaturi și falsuri

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuță,
am „prelucrat” eu azi niște „informații” și am scris până mi s-au umflat iar degetele, am plâns până mi s-a umflat capul, dar acum râd, râd de mă prăpădesc! Sunt sigură că nu aveți nevoie de toate cele douăzeci-și... de pagini ale mele, ci vă spun doar atât: tot ce nu a fost cu putință de „rezolvat” de către nici un om de pe planetă (pentru că m-am ținut tare în fața lor și nu m-am lăsat!), A FOST CU PUTINȚĂ LA DUMNEZEU!!!!!! M-A DEZARMAT MĂICUȚĂ!!!!!! MI-A SMULS MASCA DE PE FAȚĂ!!!! Și m-a făcut să înțeleg odată pentru totdeauna că SINGURA PERSOANĂ CARE TREBUIE SĂ MOARĂ PE VECI, ESTE ACEA kati FALSĂ, (CARE VA ARĂTA LUMII CUM TREBUIE SĂ FIE O FEMEIE), „ATOTPUTERNICA”, PICTATA, CARE ERA DOAR ÎN IMAGINAȚIA MEA BOLNAVĂ!!!!!! EU AM CREEAT-O, EU AM PICTAT-O, AȘA CUM MI-AR FI PLĂCUT MIE SĂ FIE, NU DUMNEZEU, PRECUM AM CREZUT EU!!!!!!! DUMNEZEU NU E PICTOR, NU PICTEAZĂ CARICATURI ȘI FALSURI, DUMNEZEU ESTE CREATORUL NOSTRU, CARE CREEAZĂ OAMENI DUPĂ ASEMĂNAREA LUI!!!!!!!
Vă dați seama, cât am de lucru ca să pot descoperi OMUL din mine, care a fost creat de Dumnezeu? Ce credeți Măicuță, oare voi reuși? Nădăjduiesc că dacă m-a ajutat să văd ADEVĂRUL, mă va ajuta să îmi și continui drumul...
Vă puteți imagina, CUM ÎI DAU SLAVĂ, LAUDĂ ȘI CINSTE ACUM LUI DUMNEZEU? VĂ PUTEȚI IMAGINA CUM MĂ MINUNEZ ACUM ÎN ATOTPUTERNICIA, MILA ȘI IUBIREA LUI CEA NEMĂSURATĂ?
Vă îmbrățișez cu dor și drag, VĂ SĂRUT MÂNUCĂLE SCUMPE ȘI OBOSITE, ȘI VĂ IUBESC NESPUS DE MULT MĂICUȚA MEA!!! - al dumneavoastră copil fără mască:
KATI

Da! Vei reuși pentru că acum nu vei mai face tu, ci Domnul! Acum vei pune începutul acela în care tu vei face numai ce spune Domnul că e bine, adică ce ne cere prin porunci și, tot prin ele, ne dă putere să facem. Când nu vei ști exact cum să împlinești o poruncă, vei ridica ochii inimii la El și vei întreba, scurt, din priviri, vârându-ți toată neputința într-un singur „Doamne?” și vei face ce va veni de la sine.
Ochiul de veghe al conștiinței va spune „bine” sau „rău” iar tu vei mulțumi lui Dumnezeu sau Îi vei cere iertare. La început această lucrare, acest fel de a fi, acest „dans” duhovnicesc, va fi ca o silabisire. Dar, cu răbdare vei învăța să faci asta pentru că aceasta este vocația ta. Atunci nici nu va mai fi nevoie să faci lucruri „frumoase” sau „mărețe” pentru că vei fi prinsă cu admirația felului în care lucrează Domnul nu numai cu noi, cum ai văzut până acum, ci și în noi și prin noi...
Va veni o zi în care, bucurându-te de cele pe care le vei trăi fără măști, vei striga la mine de ce nu ți-am spus să le scoți mai devreme. Îți răspund acum: ți le-ai fi smuls cu față cu tot! Acum, efectiv, rugăciunea te va învăța cum să trăiești și tu vei oferi Domnului, în liturghia lăuntrică, toate ale tale ca El să le curățească de toată întinarea și să le sfințească spre slava Lui și bucuria noastră!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica ta Siluana

P. S. Când spun a ta, ție sau oricărei surioare sau frate în Domnul, mă refer la mine cea care sunt numai și numai în relația cu tine. Cu fiecare în parte am un alt tu. Nu mi-l construiesc eu, ci acela îl naște în mine. Eu sunt eu pentru mine, un singur eu, dar multe, multe tu-uri. Nu tu ești tu-ul meu, ci eu sunt tu-ul tău! Alteritatea mea e lăuntrică. În mine însămi încap toți cei din fața mea, fiecare în parte, ca tu viu care mă face pe mine un tu pe măsura lui... Și, de câte ori cineva mă pomenește la persoana a treia, eu devin ea și sunt, în mine, aceste nenumărate ea... Și asta e posibil numai și numai dacă renunțăm la sistemele de apărare și ne scoatem, rând pe rând măștile pe care ni le puneam ca să fim numai și numai eu în toți și în toate...

Nu știu dacă am reușit să pun în cuvinte gândul care încearcă să se limpezească, de la o vreme, în mintea mea...

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar