Acum două zile m-am întâlnit cu Z și D și cu puştiul lor. Eu eram cu măicuțele I și B. A fost ca și cum s-ar fi întâlnit cei doi oameni din mine. Z și D sunt prietenii mei, dar prietenii omului vechi. Am trecut practic pe lângă ei fără să-i văd pentru că eram prinsă într-o discuție cu măicuțele. Până când am auzit pe cineva strigându-mă și mi-am dat seama că fusesem strigată a nu știu câta oară. Bucuria mea a fost imensă. Câte nu am trăit alături de Z? De câte ori nu ne-am plâns pe umăr una alteia? De câte ori nu suspinam în cor după vreun Făt Frumos? Câte scrisorele nu ne-am scris... Dar ce m-a surprins cel mai tare la mine a fost că nu m-am jenat nici o clipă de ceea ce sunt acum, nu am renegat nici partea veche din mine, ci doar am privit-o cu duioșie... și cred că era un spectacol straniu: eram cu două măicuțe, prinsă într-o discuție și mă întâlnesc cu un tip tatuat și plin de cercei și cu o tipă machiată toată cu negru și cu unghii date cu ojă neagră și îi îmbrățișez din toată inima și mă bucur să-i revăd și îi binecuvântez cu toată dragostea și bucuria. Stau puțin de vorbă cu ei și mă despart cu promisiunea că ne vom întâlni și cu o bucurie și o emoție enorme provocate de revedere. Și mi se pare cel mai firesc lucru ca eu să-mi continui drumul cu dragele mele măicuțe și nu-mi pun decât acum problema că poate li s-o fi părut ciudată bucuria și întâlnirea mea...
Iar acum ce-mi doresc? Îmi doresc să vină vremea când prietenii mei, ai omului vechi, să guste bucuria celui de acum. Așa cum înainte beam din aceeași sticlă de bere sau de vodcă cu S și fumam din același joint în parcare la Formule 1, ne căram în spate una pe cealaltă îmi doresc să vină vremea când vom gusta din același Domn bun care ne așteaptă pe fiecare în parte.
Mi se pare că mi-am ales drumul dar alegerea asta n-aș fi putut s-o fac dacă nu-mi arăta Domnul cât e de minunat. Nu aveam de unde să știu... și cred cu toată inima mea că fiecare om este chemat mai devreme sau mai târziu să-L cunoască, să-L primească, să-L iubească...
Fata verde