M-am uitat la mine și am constatat că nu din frica de Dumnezeu îmi pare rău că am săvârșit păcatul, ci din cauza orgoliului rănit și a pierderii stări de confort în care eram înainte de săvârșirea păcatului.
De ani de zile mă învârt în cerc și nu reușesc (nu vreau) să-L las pe Dumnezeu să mă ajute. Cum să scap de blestemata asta de pornografie că m-am saturat...
Nu știu ce-i cu mine, cred că nu vreau să mă vindec, nu știu cum să mă vindec.
Mă rog Domnului dar degeaba, și Îl înțeleg pe Dumnezeu că nu mă ajută... cum să mă ajute dacă eu nu vreau să mă ajute dacă eu nu pot să spun NU-ul acela din străfundul inimi.
E un paradox aici:eu aștept pe Dumnezeu să mă scoată din păcat căci eu nu pot sau nu vreau și Dumnezeu mă așteaptă pe mine să spun NU păcatului din tot sufletul și până la sânge ca să poată lucra la vindecarea mea,că bineînțeles că nu mă poate vindeca fără acordul meu. Și uite asa ajunge omul până în clipa morții amânând vindecarea...
Am încercat să fac Seminarul de mai multe ori, dar numai teoretic, citind și făcând temele doar în gând...
Da, probabil că îl fac contrar cum a-ți spus dumneavoastră, adică fără onestitate și sinceritate... doar să mă amăgesc și să vin la starea de confort de dinainte de păcat.
Nu știu ce-i cu mine... se pare că nu-mi e milă deloc de mine și de familie... sau sunt la un nivel al dependenței de unde greu mai scapi. Mă gândesc acum... ce rușine să fii bărbat la 30 ani, cu familie și copii, dependent de pornografie...
Of, Doamne, de aș simți adevărata rușine, de aș avea voința să spun din tot sufletul „de acum nu mai păcătuiesc orice ar fi”...
Doamne, scapă-mă de patima asta căci eu nu pot și nu vreau.
Rugați-vă și pentru mine.
V
Omule, drag,
Cazi mereu și mereu în aceeași capcană pentru că ești bolnav. Boala ta se numește dependență și nimeni nu iese din acestă boală, de fapt, din nici o boală, făcând tratament „doar în gând”! DA, spui bine și cu profundă responsabilitate de moment: nu ești onest cu tine. Nu-ți dai seama cât ești de bolnav și ce consecințe are asta în viața ta.
Una dintre cele mai periculoase atitudini prin care te afunzi și mai greu în boală este gândul că de-ai avea voință ai putea să spui din tot sufletul „de acum nu mai păcătuiesc orice ar fi!” Adică tu crezi că-ți lipsește voința. Ei, nu! Îți lipsește putința. Nu poți! Și când aștepți să poți să nu mai faci niciodată ți-ai asigurat căderea. Dacă ai lucra Seminarul în fapt și tot ce ți-am mai recomandat ai vedea că nu poți și ai învăța să ceri, să primești și să folosești puterea lui Dumnezeu în fiecare clipă. În clipa tentației și nu mereu sau întotdeauna.
Te rog să te apuci de lucru așa cum te învață și dependenții de alcool care lucrează vindecarea prin abstinență. Ia legătura și cu grupul de terapie și suport care s-a închegat la Iași cu ajutorul Asociației „Solidaritate și speranță”. Găsești date de contact pe internet!
Cu durere, rugăciune și nădejde,
Maica Siluana