Am un prieten care se consideră ateu, cu toate că e botezat catolic într-o familie de confesiuni mixte: ortodox tatăl şi mama catolică. Termină medicina şi e foarte inteligent, e acel gen de om preocupat de cultură, istorie, care se bazează foarte mult pe cunoaşterea raţională.
Mi-a pus o întrebare într-o discuţie de-a noastră interminabilă despre Dumnezeu atunci când ne întâlnim, referitor la avort.
El zice că foarte mulţi zigoţi, mor la câteva zile în mod natural, şanse de continuare sunt doar 30%, deci consideră că îşi poate rezerva dreptul de a face în cazuri de malformaţii grave sau dacă viaţa mamei e în pericol, acelaşi lucru. Şi a întrebat dacă Dumnezeu iubeşte viaţa, de ce omoară acei zigoţi la câteva zile de viaţă? În convingerea sa atee consideră că e, de fapt, o lege naturală, o selecţie, pe care şi el are datoria să o facă.
Eu n-am ştiut ce să-i răspund, decât că cei care sunt de acord cu asta fug de responsabilităţi şi vor doar prima parte, plăcerea, fără a-şi asuma eventuala suferinţă. El e nemulţumit de creştinism că e bazat pe suferinţă; crede că suferinţa ne conduce la probleme grave de comportament şi tulburări psihice.
O altă nemulţumire e faptul că i se pare că relaţia om-Dumnezeu e unidirecţională, cel puţin pe moment, noi ne rugăm dar El nu răspunde pe loc, nu vorbeşte cu noi, sau nu ascultă repede dorinţele noastre. Nu poate accepta că doar un grup restrâns au acces direct, vorbesc cu El, şi au tot felul de vedenii. Mi-a zis că odată I-a dat o limită Lui Dumnezeu pentru îndeplinirea unui anumit lucru; n-am întrebat ce, şi de aici a reieşit această nemulţumire. Recunosc că nu avem mulţi o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu. Dar convingerile lui atee au apărut după multă documentare în medicină, după ce a citit multe cărţi de cultură şi ştiinţifice actuale care consideră că vom ajunge într-o era post-teistă.
Am mai mulţi colegi care încep să gândească în direcţiile vest-europene ateiste, şi-mi văd cunoştinţele despre Dumnezeu depăşite, nu am răspuns la tot ce argumentează ei, dar mă bucur că au totuşi o căutare spirituală, poate vor ajunge să descopere taina lui Dumnezeu.
Mulţumim pentru cuvintele de învăţătură de la diferite conferinţe, să vă dea Dumnezeu înţelepciune şi sănătate.
Dan
Dragul meu Dan
Deşi nu cred că o discuţie în contradictoriu poate convige un ateu să ajungă la credinţă, ai putea să-l întrebi pe prietenul tău dacă moartea unui om de cancer e tot una cu omorârea lui cu buna intenţie de a-l scăpa de suferinţă? Dacă un zigot moare acolo pentru că e bolnav, e una, şi dacă e ucis, e alta. În plus, nu Dumnezeu ucide acei zigoţi, ci tot noi, oamenii care, prin păcatul nostru, am adus firea umană la neputinţe aşa de mari şi cu urmări atât de grave...
Dar, revin, nu ai nevoie să discuţi cu ei dacă te depăşeşte o problemă, ci să te rogi pentru ei şi Domnul îţi va da atunci, cuvânt potrivit pentru dorul inimii lor. Acolo în ei e o inimă care suspină după Dumnezeu. Dar acea inimă e împietrită de educaţie, de resentimente, de pofte, de frici, de mândrie... Tu roagă-te pentru ei, om drag, ca în ceasul în care viaţa le va înmuia prin vreo durere sau mirare inima de piatră, să se afle lângă ei un om viu care să le arate Calea. Şi, cine ştie, poate că abia atunci îşi vor aminti de cuvintele pe care le spui şi la care acum sunt surzi!
Iubeşte sfinţii din ei, copil iubit, şi roagă-te şi adu-L pe Domnul lângă ei cu gândul şi cu fapta ta, discret şi cu delicateţe.
Bucurie sfântă să-ţi dea Domnul şi cu ea să fii apostolul Său acolo unde eşti!
Cu dragoste şi respect,
Maica Siluana