Acum două zile am căzut destul de rău. N-am căzut în băltoacă, Maică, nu, nu, am căzut de-a binelea de pe bicicletă și m-am lovit destul de rău la genunchiul stâng. Ne întorceam de la bibliotecă... și îmi era și foame... așa că pedalam de zor în urma lui D. și, deșteaptă cum eram, într-o mână țineam un corn din care mai mușcam din când în când. Acum când mă gândesc, îmi dau seama că îndeplineam toate premisele pentru o căzătură zdravănă. Ceea ce s-a și întâmplat, nu am văzut un obstacol, aveam și viteză, era și trafic, drumul se îngusta, veneau și mașini... Am sărit de pe bicicletă fără să vreau și am plonjat în genunchi și în palme, cu bicicleta pe mine! A fost groaznic și, totuși, Maică... să vă spun ce mi s-a întâmplat... În timp ce cădeam, am strigat: „Doamne, ajută-mă... cad!”, și mi s-a întâmplat ceva ce nu am trăit niciodată. Timpul parcă s-a dilatat, cele câteva secunde mi s-au părut lungi, lungi, vedeam totul în jur cu încetinitorul, nici măcar nu știu cum să explic, știam că în clipa aceea eu cad și că atunci în clipa aia, dacă nu-I spun Lui asta, dacă nu-L chem să mă ajute și să fie cu mine, mor. Și mi-am dat seama, Maică, de valoarea timpului, a clipei și de faptul că în orice situație, în orice clipă noi avem de ales. Orice decizie am lua, avem posibilitatea de a alege dacă o luăm sau nu...

M-m lovit tare, în primul rând m-am julit la amândouă picioarele, la stângul tare de tot, dar m-am și învinețit și mă doare grozav când îndoi genunchiul. În palme mi-a mai trecut, nu a fost așa de grav. Dar Îi dau Slavă lui Dumnezeu că m-a păzit și nu am pățit ceva mai rău.
Maică, nici nu credeam că nu mi-am rupt piciorul. Și se adunase atâta lume în jurul meu și voiau să mă ajute. D. și-a aruncat bicicleta cât colo și a venit alergând la mine... și eram atât de speriată de ce mi se întâmplase. Acum când mă gândesc, sunt aproape singură că dacă nu mă păzea Domnul, îmi rupeam piciorul în cel mai bun caz!

Să nu vă întristați, Maica mea, că am învățat o lecție prețioasă... Și când mă gândesc la felul în care vedeam tot ce se întâmpla, în ralenti, nu știu cum..., felul în care îmi spuneam: acum cad, acum vino, Doamne, și mă ajută!! Mă cutremur...

Și încă o veste! Duminică am fost la biserică... Am găsit biserica ortodoxă de aici, în unele duminici slujesc grecii, în unele rușii și în unele sârbii. Dar în duminica în care am fost noi, era rândul românilor. Maică... ce frumos era Domnul în icoană. Ce blând și dulce era chipul Lui și privirea Lui. Am ajuns mai devreme și m-am așezat pe o băncuță, cu D., și stăteam așa ca proștii și ne uitam la El și El la noi...

Vă iubim,
Copiii