Sărut mâna, măicuţă!

Ce mai faceţi? (vă întreb aşa... cu un gust amar după 3 luni pline de multe...)

Stau şi citesc mesajele "fraţilor" mei întru Domnul şi nu pot să nu remarc faptul că sunt ULTIMUL PRĂPĂDIT. Eu nici nu ştiu la ce îmi mai spun creştin. Ce? Că mă duc pe la Biserică şi ţin oleacă de post? Am scris cu ghilimele fraţii pentru că totuşi e distanţă ca de la cer la pământ între mine şi ei.

"Cu ochi milostiv vezi smerenia mea, Doamne, că nu aflu mântuire din faptele mele", sau şi mai puternic: "Nu mai am lacrimi de întristare care întorc pe fii la moştenirea lor". Sau în altă parte: "Doamne, curăţeşte-mă pe mine păcătosul că niciodată n-am făcut bine înaintea Ta".

Ce vreau să spun cu amalgamul ăsta de cuvinte fără noimă, e că inima mea parcă ar fi de bolovani, pur şi simplu nu îmi mai pare rău. Ştiu cu mintea când greşesc, şi că am greşit după ce am comis vreo "infracţiune", dar sentimentul regretului întârzie să apară.

Se întâmplă ceva de genul ăsta: uneori stau şi mă gândesc: "Nu mă mântuiesc, nu mă mântuiesc! Asta e! Or găsi vreun loc în iad şi pentru mine! Nu m-or lăsa ăia p-afară! Şi ce dacă! Vorba lui Ivan Turbincă: fără muzică, fără tabacioc, fără multe altele mă plictisesc acolo... Sus". Îmi trece însă... Dar haideţi să fiu sincer deplin, până la ultima putere sufletească. Acum, în momentul în care scriu aceste rânduri, dacă stau bine şi mă gândesc, nu îmi pasă dacă intru în Rai sau iad. Şi iarăşi stau şi mă întreb: Oare totul până acum n-a fost decât "wishful thinking" (sincer nu ştiu un termen în română care să exprime atât de bine ce poate acesta în engleză)?

Maică, nu mai scriu, că văd că odată cu sentimentul regretului m-a părăsit şi coerenţa gândurilor.

Ce e esenţial e faptul că am nădejde în Dumnezeu că mai târâş - grăpiş, mai de-a berbeleacul mă va aduce şi pe mine la lumină. Că nu mă rog cât ar trebui, că nu fac şi că fac ce nu ar trebui... las de-o parte gândurile astea. E inutil să mai regret. Fac şi eu ce... hmm, eram tentat să zic ce pot, dar aş fi zis o minciună mare de tot. Nu fac NIMIC!

Cu ochi milostiv vezi smerenia mea, Doamne, că nu aflu mântuire din faptele mele. Doamne ajută, Maică, şi, cum scria cineva într-un mesaj anterior, să vă dea şi multă sănătate că, priviţi, nu mai sunt povăţuitori în aste vremi.

Sărut mâna!

Alexe!