De-a lungul anului am dobândit o ranchiună împotriva sfinților de care vreau să mă vindec. Deci caut leac.
M-am gândit că dacă acești numeroși sfinți ne-ar iubi și s-ar ruga pentru noi, ar fi alta situația, ar fi mai puțină necredință, mai puțină răutate, mai puțini oameni amăgiți de întuneric.
Dacă le-ar păsa de persoanele din familia mea de exemplu și s-ar fi rugat pentru ei, păi nu ar mai fi o așa de multă necredință și răutate. Nu zic că nu ar fi deloc dar s-ar fi diminuat. Mai e faptul că mulți nu au ocazia să-L cunoască pe Dumnezeu, mulți mor tragic, brusc, fără să aibă ocazia să moară spovediți și împărtășiți.
Eu, după viața mea de păcat și patimi multe, nu sunt sigură că nu le e silă de mine cel puțin sfinților care au fost mai aspri, mai ,,biciul lui Dumnezeu”.
Ei au ajuns la o așa o fericire, se bucură de așa o dulceață a vederii lui Dumnezeu de neînchipuit pentru bieții de noi, rătăciții de noi, care plătim vina de a ne fi născut în necredință. Ce le-ar păsa de noi, lor care gustă fericirea eternă?
Noi aici de multe ori mergem prin curse, prin capcane, pericole la tot pasul, și nu există o mângâiere că nu vom fi despărțiți de Dumnezeu prin păcate, prin patimi, prin o moarte bruscă, prin necredință etc.
Am avut și ranchiună împotriva lui Dumnezeu și a Maicii Sale dar acestea s-au diminuat simțitor. Și cred în iubirea și purtarea lor de grijă. Cel puțin acum, nu știu ce o fi mâine.
Cu iertăciune,
Un suflet rănit
Drag suflet rănit,
Îți aud durerea și suspinul. Și dacă eu, un suflet la fel ca tine, mă strâng în rugăciune de durere pentru tine, ce-or fi făcând sfinții care, în Duhul Sfânt, simt fiecare vibrație a durerilor sufletului tău? Ba, ei simt mai acut, mai dureros decât simțim noi, care nu vedem toată amploare nefirescului vieții noastre, mai uităm, ne mai recreăm și chiar îndulcim cu o plăcere în timp ce suferim. Ei trăiesc durerea lumii adunați în nesfârșita durere-milostivire a lui Dumnezeu pentru om și, prin neîncetatele lor rugăciuni, mențin încă în existență mii și mii de vieți dedicate autodistrugerii. Un singur lucru nu-l pot face sfinții pentru că nici Dumnezeu nu voiește să-l facă: nu pot face nimic fără voia liberă a fiecărui om în parte.
Da, suntem nevinovați pentru că am fost concepuți, născuți și crescuți în necredință, dar suntem responsabili pentru răul făcut cu voia noastră liberă. E în noi, în fiecare om, de la Dumnezeu, acel cineva lăuntric, conștiința, care ne spune ce e bine și e e rău.
Libertatea omului este un dar al lui Dumnezeu făcut persoanei, ipostasului său, care e dăruit cu libertatea de a alege să acționeze conform voii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă și conform firii sale, a legilor „scrise” în ea prin creație și întreținute prin pronie, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sau împotriva voii lui Dumnezeu și a firii sale așa cum i-a fost oferită prin creație. După cădere, după ruperea legăturii de har cu Dumnezeu, omul și-a pierdut libertatea de a alege voia lui Dumnezeu și astfel firea sa s-a îmbolnăvit, a devenit muritoare, stricăcioasă și vulnerabilă. Ca urmare toate puterile ei sunt acum bolnave. Voința nu mai poate să vrea binele de care are nevoie firea pentru că nu-și mai cunoaște adevăratele nevoi robită plăcerilor trecătoare și ucigătoare.
Acum, noi, cei născuți din omul căzut, nu suntem vinovați că am moștenit această boală a firii, ci că nu voim, cu voia liberă a persoanei, să primim pe Cel ce ne face Liberi! Suntem vinovați pentru că înrobim puterea de a alege, restaurată prin Botez, părții instinctive, o punem în slujba „luptei pentru existență”... Aici stă marea noastră vinovăție și responsabilitate.
La om, între stimul și răspuns există un spațiu și un timp care ne permite să alegem ce atitudine voim să luăm față de informația sau cerința acestuia. Iată ce ne face oameni. Iată taina libertății! Cine crede că e liber dacă face ce vrea se înșeală. Aceea e robie necondiționată față de pornirile firii reduse la animalitatea de la nivelul reptilelor, care are creier doar pentru a „ataca sau fugi” când îi e amenințată existența.
Crezi tu că cei din familia ta nu știu că e rău răul pe care îl fac și și-l fac? Ba știu, dar le place să creadă că nu au de ales. Aici e marea minciună pe care ne-o insuflă vrăjmașul diavol. Mai întâi ne ispitește să alegem răul cu argumente de genul: „fie ce-o fi” sau „n-am încotro” sau „mor dacă nu fac asta” etc. Apoi, ne aruncă în deznădejde sau ne dă „inteligența” de a ne îndreptăți și de a-i acuza pe ceilalți sau chiar pe Dumnezeu. Această „logică ucigașă” își sapă adânc tipare în creierul nostru responsabil cu instinctele și impulsurile, și ajungem să trăim ca dobitoacele, doar după impulsurile necontrolate de voia liberă proprie persoanei umane. De fapt, mai rău decât dobitoacele, care nu au partea de creier responsabilă cu rațiunea, autoreflecția și libertatea de alegere.
Așadar, Copila mea, te rog să ceri de la Domnul puterea de a alege să nu mai „judeci” după logica aceasta ucigașă care-ți alimentează circuitele din creier făcute pentru a „distruge” tot ce ne amenință sau nu ne place, și încearcă să intri în logica lu Hristos.
Oprește-te din goana resentimentelor și cunoște că El este Iubire și că nu-și dorește decât să te slujească pentru a ieși din logica aceasta ucigașă. Dar numai tu poți alege să-L asculți pe El sau sugestia diavolului care te alimentează cu ranchiună. Orice ai alege Dumnezeu te iubește și te așteaptă răbdător să renunți la surogatele de viață oferite de păcat și să alegi Calea Lui!
Cu dragoste și nădejdea că va ajunge la inima ta ce spun aici,
Maica Siluana