Vă este dor de zona Olteniei?

Versiune tiparTrimite unui prieten

V-am „cunoscut” de curând. Prietena mea de suflet, Ioana, mi-a povestit despre influența pozitivă pe care ați avut-o asupra ei. Mi-a dat cărți să citesc și prin ele v-am apropiat de sufletul meu. Mă bucur că există oameni ca dumneavoastră, pentru că avem multe întrebări și nu avem cui să spunem. În general, semenii noștri nu au timp să explice și, de aceea, rămânem cu multe necunoscute. Mie îmi este mai ușor să discut cu cei care au probleme, să îi ajut spiritual, dar îmi este mai greu să lucrez cu copiii mei. La ei mă aștept să gândească cum gândesc eu. Uit mereu că mie mi-au trebuit ani să ajung aici și drumul este tare lung. Și mai departe tot drum este.
Fiica mea m-a întrebat cum se poate apropia de Dumnezeu (are 13 ani) și am vrut să-i spun ceva ca să-și dea seama ce trăiri am eu, dar nu am reușit. Când este în Biserică îmi dau seama că nu L-a cunoscut.
Nu vreau să vă rețin prea mult, dar vreau să vă spun că vă iubesc și de câte ori merg la Mănăstirea Jitianu vă simt prezența. Dumnezeu să aibă grijă de toți păcătoșii!
Cristina

Mulțumesc mult pentru mesaj!
Nu, nu-mi este dor de „zona Olteniei”, dar îmi este tare, tare dor de mulți olteni dragi inimii mele. Ei au intrat acolo și nimic nu-i mai scoate și-i mai mângâi din când în când și le mai zâmbesc și-i pomenesc la rugăciune și, uneori, chiar plâng de dor și de drag... Dar plâng ca cei ce au nădejde și îmi spun „ce minune și ce dar că i-am întâlnit și cunoscut!”. Și dau Slavă lui Dumnezeu, Care pe toate le lucrează spre binele celor care-L iubesc pe El și-L rog să-mi sporească dragostea!
Pentru fetița ta s-o rogi pe Măicuța Domnului să o învețe în taina inimii ei cum să se apropie de Domnul.
Poate v-ar fi de folos să vorbești cu ea despre ce diferențe de comportament vede la tine de când ești mai aproape de Dumnezeu... Dar rugăciunea și binecuvântarea în gând te vor învăța multe.
Te îmbrățișez cu recunoștință, dimpreună cu Ioana mea dragă, și cu rugăciune,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar