Aş vrea să scriu un cuvânt pentru Ludmila, în speranţa că îi va fi de folos.

Din ceea ce a scris am înţeles că e singură, într-un fel sau altul. Pot să spun că am trecut printr-o experienţă asemănătore. Eram singură, eram la început de drum, nu aveam pe cineva să mă încurajeze, să fie alături de mine, nu aveam pe umărul cui să plâng, mă simţeam singură înconjurată fiind de mulţi oameni. Şi poate asta e mai dureros: că te simţi singur între oameni! Şi plângeam în multe nopţi să-mi dea Dumnezeu prieteni, să-mi dea nişte oameni care să mă ajute! Dumnezeu mi-a încercat răbdarea, dar mai mult decât atât, nu îmi era de folos dacă îmi împlinea ruga în acele momente. Eu credeam că dacă voi găsi oameni care să-mi fie apropiaţi o să se rezolve toate problemele. Nu e aşa!! În cele din urmă am găsit şi am acum mai mulţi prieteni decât pot duce, care de dinainte să mă cunoască au vrut să mă ajute şi m-au ajutat şi sunt ca o familie pentru mine! Sunt cei mai dragi oameni, nişte oameni MINUNAŢI!! Şi e adevărat că m-a ajutat mult faptul că i-am găsit, dar asta nu înseamnă că problemele se termină. Aşa că fii cu nădejde că Dumnezeu ştie de ce ai tu nevoie şi dacă ţi-e spre folos îţi va da, şi îţi va da la timpul potrivit!

Şi pe cum trece timpul cunosc oameni tot mai minunaţi şi încerc să găsesc "minunea care se ascunde în fiecare omuleţ" (zicea M. Siluana)! Şi dacă ai şti ce minunaţi sunt oamenii!!! Dar câtă suferinţă ascund şi cum patimile le acoperă adevăratul Chip!! Şi tu încearcă să vezi minunea din fiecare, pentru că fiecare om e chipul Lui Dumnezeu. Să nu deznădăjduieşti, asta e cel mai greu, dar cel mai important! Şi poate pentru tine se roagă mai mulţi oameni decât îţi închipui! Şi printre ei mai numără încă unul...

Cu mult drag, în speranţa că îţi va folosi!

Florina