Dragă măicuţă Siluana,
...Totul a început în momentul în care m-am îmbolnăvit de atacuri de panică, şi în suferinţa mea am început "căutările" pentru a mă vindeca...

S-a făcut un studiu şi s-a depistat că 60% din populaţia pămâtului suferă de atacuri de panică! Numai în Ungaria s-a făcut grava eroare de a "confunda" acest diagnostic cu altele şi, am văzut pe un post unguresc (Duna TV) o emisiune în care, datorită acestor erori, o femeie a fost operată de patru ori la stomac (fără niciun rezultat!), un bărbat a folosit un tratament medicamentos pentru o boală psihică timp de douăzeci şi cinci de ani!, şi numai acum s-a găsit de fapt, că suferea de atacuri de panică, şi multe alte cazuri; dar în final, medicii au ajuns la concluzia că sunt neputincioşi în legătură cu această boală. Ei susţin că deocamdată NU ARE LEAC!

Fratele meu trăieşte în Ungaria (de 18 ani) şi văzând cât sufăr din cauza bolii mele, s-a interesat şi a găsit un psihiatru "bun" (despre care a precizat că e şi "puţin sărit") şi mi-a propus să mă duc acolo pentru a mă vindeca. Chiar dacă aş fi făcut ORICE pentru vindecarea mea, ceva îmi spunea, (dar şi medicul meu de familie a confirmat acest fapt), că nu prea am eu ce căuta la un psihiatru, pentru că psihiatria nu este capabila să înlocuiască PACEA, care nu poate veni decât de la Dumnezeu. Atât timp cât psihiatria Îl lasă deoparte pe Dumnezeu îi vom vedea pe psihiatrii mergând unii la alţii ca să se trateze! Nu vor putea avea pace înainte de a găsi ei înşişi pacea cu Dumnezeu, pentru că "HRISTOS ESTE PACEA NOASTRA!".

Eu, acum am avut ocazia să văd pe propria-mi piele, că EXISTĂ LEACUL, şi după părerea mea AŢI REUŞIT SĂ REVOLUŢIONAŢI MEDICINA, dar într-o ţară cum e şi Ungaria, unde NECREDINŢA ESTE PE PRIMUL LOC, să-mi spună şi mie cineva cum aş putea convinge un bolnav (sau chiar un psihiatru) de faptul că LEACUL ESTE LA DUMNEZEU ŞI TREBUIE SĂ-L CEREM DIN MÂINILE LUI?

Ştiu că este cam devreme să vă scriu cele ce urmează, dar vreau să vă spun că în timpul acestui Seminar am procedat în felul următor (după cum aţi şi observat): îmi dădeam seama de anumite adevăruri, îmi făceam temele, vi le trimiteam, şi de abia după aceea le citeam de mii şi mii de ori ca să le învăţ "pe de rost" şi să le şi aplic în viaţa mea. Odată, mi-aţi spus că, sesiunea a 7-a va fi aceea pe care va trebui să o fac toată viaţa! Mare mi-a fost mirarea şi atunci încă n-am priceput de ce aţi spus aşa, dar acum ştiu! De abia acum am priceput "secretul" şi îmi dau seama că tot ce am învăţat trebuie să aplic în viaţa mea de acum încolo...

Dumneavoastră, de fiecare dată când cădeam în acele "come spirituale", m-aţi pus pe "targă" şi aţi fugit cu mine la Dumnezeu! Aţi insistat nespus de mult să invoc Duhul Cel Sfânt de fiecare dată când nu înţelegeam ceva şi, după cum bine ştiţi aşa am şi făcut, dar numai pentru că am avut nespus de multă încredere în dumneavoastră, iar adevăratul sens al acestui fapt l-am înţeles de abia după acea întâlnire cu părintele ortodox (despre care vă vorbeam)... Astfel, am reuşit să înţeleg tot ce s-a întâmplat... şi mai ales, ce am de făcut de acum încolo.

... Inima mea a fost cauza tuturor problemelor mele, pentru că este centrul simţămintelor omeneşti, iar frica, dragostea, curajul, mânia, bucuria, mâhnirea sau ura vin de la ea! Ea este centrul vieţii mele morale, spirituale şi intelectuale, este lăcaşul conştiinţei şi al vieţii lăuntrice.

Printr-un război crunt (pe care îl cunoaşteţi), am reuşit să arunc ura din ea, dar asta nu înseamnă neapărat că am îmbrăcat un aspect ceremonios, că am un aer pios, şi nici n-am să mă retrag într-o singurătate monahală... pot să fiu eu în continuare, dar fără acea ură care mi-a otrăvit sufletul!

Dumnezeu nu m-a judecat după faptele mele bune sau rele, ci a coborât în adâncimea sufletului meu ca un chirurg atent şi a spus: "Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17, 9)..."Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia."(Marcu 7, 21-22)

Iisus mi-a arătat, că, inima mea este departe de Dumnezeu, deoarece era întunecată, necredincioasă, oarbă, mandră, răzvrătită, îndărătnică, închinătoare la idoli, capabilă să facă toate relele, şi, m-a făcut să-mi dau seama, că până nu-mi înnoiesc inima, ea va fi capabilă de orice nelegiuire.

Mi-a fost pătată inima, şi prin urmare am fost într-o încordare interioară, de îngâmfare, de confuzii, de o mie şi una de alte boli fizice, mintale şi spirituale. Am vrut să-mi curăţ inima prin orice căi, prin autosugestie, prin educaţie (?), dar n-am reuşit! Am încercat să pun "carul înaintea boilor", am vrut să sădesc intenţii, dorinţe şi fapte bune şi curate în inima mea veche şi înşelătoare! Dar n-am reuşit! Această minune n-a putut fi înfăptuită decât de Însuşi Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, pentru că mi-a promis că "îmi va da o inima nouă şi va pune în mine un duh nou, va scoate din trupul meu inima de piatră". Am primit toate acestea de la Dumnezeu, ca urmare a morţii lui Hristos pe Cruce!

Acum, dacă Însuşi Dumnezeu mi-a spălat şi curăţit inima, TREBUIE SĂ TRĂIESC O VIAŢĂ CURATĂ!

Mi-a dat ca însoţitor Duhul Cel Sfânt (NU MAI SUNT SINGURĂ!), aşa că sunt conştientă că având un asemenea "musafir", trebuie să fac orice, ca trupul meu să devină templul Lui! Acum EL locuieşte în mine, şi astfel mândria nu-mi va mai putea domina viaţa, ura şi amărăciunea nu-mi vor mai conduce niciodată paşii, şi voi îndulci legăturile mele cu semenii mei prin milă.

Vreau să înfăptuiesc toate acestea din toată fiinţa mea, pentru că nu mai vreau să renunţ la Duhul Sfânt niciodată, şi chiar dacă simt că îmi va fi foarte greu, sloganul meu va fi: "POT TOTUL ÎN HRISTOS, EL MĂ ÎNTĂREŞTE!" (Filipeni 4, 13)

Am mai învăţat că nu este de ajuns să fi curat doar pe dinafară, ci dacă am trupul curat, trebuie să am şi inima curată: "Păstrează-te curat!" (I Timotei 5, 22); "Tot ceea ce este curat... aceea să vă însufleţească" (Filipeni 4, 8)

Îl voi ruga pe Dumnezeu să-mi cureţe şi gândurile, pentru că dacă gândurile îmi sunt păcătoase, şi faptele îmi vor fi la fel.

Iar despre ochi... Trebuie să-mi aţintesc privirile la cruce, până când voi putea spune: "Ei au fost răstigniţi împreună cu Hristos şi nu vor mai cădea în păcat."

Urmează gura, pentru că putem deveni imorali şi prin vorbire. Voi cere mereu în rugăciune împreună cu psalmistul: "Pune, Doamne, strajă gurii mele" (Psalmul 141, 3), şi Dumnezeu îmi va curăţi şi vorbirea.

Mai rămân hainele. Acestea trebuie să fie modeste şi cu bun gust. Dacă mă voi îmbrăca într-un fel în care pot face pe altul să păcătuiască, voi fi vinovată, indiferent dacă am făcut-o voit sau nu.

Voi renunţa la prietenia cu cei necredincioşi şi "voi ieşi din mijlocul lor şi mă voi despărţi de ei, pentru că zice Domnul: nu vă atingeţi de ce e necurat" (II Corinteni 6, 17), iar Ioan spune : "Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: "Bun venit!" căci cine-i zice "Bun venit!" se face părtaş faptelor lui rele".

Acum, de când am primit pacea lui Dumnezeu, o pot aduce şi celor din jurul meu, le-o procur şi lor şi nu-i mai las să se învrăjbească!

Eu, personal, nu voi putea schimba lumea, dar pacea pe care am primit-o eu de la Dumnezeu mă poate face să devin un canal prin care această pace să curgă şi în ceilalţi, dar Dumnezeu va putea face asta şi cu ei, dacă aceştia (fiecare personal) vor găsi pacea cu Dumnezeu şi vor fi născuţi din nou.

Nici nu ştiu de câte ori v-am spus că sunt "hopa-Mitică!". Înainte vedeam acest fapt din altă perspectivă, dar acum mi-am dat seama, că am fost aşa pentru că, nefiind înnoită de Dumnezeu, echilibrul între mintea şi inima mea se strica într-una, iar eu eram lăsată singură "să mă dau peste cap"! Aţi văzut că orice aţi fi făcut cu mine, eu reveneam la starea mea anapoda!

Acum, după toate schimbările intervenite în mine, nu mai vreau să aud niciodată (nici din glumă) de acest "hopa-Mitică", care era de fapt un clovn!

Acum sunt din nou "prigonită", dar în alt sens, care (pe undeva) mă şi amuză. Oamenii din jurul meu vă învinovăţesc pe dumneavoastră că "mi-aţi spălat creierii" cu acest Seminar, şi spun că am devenit "fanatică". Acum accept această prigonire a lor, pentru că este pentru o altă cauză, ESTE PENTRU HRISTOS!

Acum pot să-i iert, pentru că, chiar m-am aşteptat la duşmănia lor, şi ştiu că toate prigonirile, toate defăimările şi toate batjocurile pe care le-au adunat împotriva lui Iisus, mi le aruncă mie. Acum voi putea purta eu crucea pentru Hristos, pentru că şi EL a luat ocara mea pe cruce.

Ocara pe care o voi purta va fi doar ura firească ce se naşte în inima oamenilor, faţă de tot ceea ce este curat şi neprihănit.

Cu timpul se vor resemna, obişnui, şi vor obosi să mă prigonească, iar eu am nădejde, pentru că Dumnezeu a zis: "Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Iisus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va da putere şi vă va face neclintiţi"(1Petru 5, 10).

Diferenţa între mine şi ei este faptul că eu am fost conştientă că sunt bolnavă şi am apelat la DOCTORUL SUPREM - DUMNEZEU - să mă vindece, pentru că EL zice: " Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi." (Marcu 2, 17).

Voi accepta orice, pentru că ştiu că "DUMNEZEU TOATE LE FACE SPRE BINELE CELOR CARE-L IUBESC PE DUMNEZEU" (Romani 8, 28).

Dumnezeu prin toate acestea vrea să-mi spună: "Te cioplesc aici jos Kati drag, ca să poţi fi acolo sus, în Împărăţia Mea!".

Prin toate acestea nu voi mai face neapărat ce îmi place, dar voi învăţa să îmi placă ceea ce trebuie să fac.

Am fost hipersensibilă la critică, mi-am dat prea mare importanţă, mi-am iubit prea mult eul, n-am avut busolă şi am căzut pradă unei teribile boli a imaginaţiei mele. M-am simţit persecutată şi m-am retras în camera de tortură a propriei mele imaginaţii. Astfel mi-am construit singură fiecare piesă a nefericirii mele.

Acum trebuie să-mi fie busolă cuvântul lui Dumnezeu: BIBLIA, şi niciodată nu mă voi necăji dacă lucrurile vor decurge altfel decât m-am aşteptat eu, pentru că ştiu că "suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, ce are să fie descoperită faţă de noi" (Romani 8, 18).

Kati