Sărut mâna, măicuță!
Măicuță, în ultima vreme am tot mai multe înțelegeri și priceperi. Se lipesc cap la cap niște gânduri, cu niște fapte și realizez unele aspecte ale vieții. Un aspect de acest gen, dar care nu este încă total elucidat, este despre cum trăim noi în păreri. Păreri despre noi, păreri despre ceilalți, păreri despre viață, despre situații, etc. Am realizat că trăim într-o sumă de păreri despre tot ceea ce ne înconjoară. Stau și mă întreb, ce e aceea o părere... Când spunem ”e doar o părere”, ne referim la faptul că e doar un aspect al unei soluții pentru o problemă. Când spunem ”părerea mea e că”, ne spunem viziunea noastră asupra a ceva. Iar când spunem ”mi s-a părut”, iar avem o situație când am îngrădit un lucru cu o opinie personală, adică noi am crezut că e într-un fel, dar în realitate e altfel. Problema aceasta a părerilor poate fi extinsă, când printr-o părere personală, punem în gura unui om, sau în gândurile unui om ceva ce el nu a zis, sau nu a gândit, dar nouă ni s-a părut că a fost așa, conform părerii noastre.
De ce mă interesează problema asta a părerilor... Pentru că, așa cum ziceam mai sus, avem păreri de sine, păreri despre lume, păreri despre viață și despre anumite (sau poate pentru toate) situațiile în care ne aduce viața. Problema e că atunci când stimezi pe cineva, sau ți-e drag, te lași contaminat de părerile lui sau ale ei. Care sunt strict ale lui, sau ale ei, iar după o vreme, când iese la iveală părerea ta despre unele lucruri, vezi că te-ai ghidat greșit... Sau cel mai dureros e când pe baza părerilor altora, îți creezi o realitate, pășești și tu pe acel traseu, iar apoi îți dai seama că cel ce ți-a împărtășit părerile sale (strict personale), trăia în iluzie, iar realitatea e alta. Eu cred că părerea e o îngrădire și o tendință spre a generaliza un aspect. Este ceva greșit (după părerea mea - ca să fiu în ton cu frământarea din acest text), pentru că fiecare om e altfel și se mișcă în contextul lui și în universul creat de ființa sa, unică și irepetabilă.
E vreun aspect duhovnicesc în toată treaba asta? Ce să facem să dam jos toate părerile astea despre viață și să trăim liber și cu ochii larg deschiși? Să privim totul prin prisma Adevărului și nu prin părerile individuale despre un subiect sau altul?
Nu știu dacă e o frământare foarte duhovnicească, dar din cauza unor păreri, am luat niște decizii în viața duhovnicească, care acum se înfundă... Realizez că nu era pentru mine acest drum, ci strict pentru persoana care și-a împărtășit părerile cu atâta entuziasm.
Sărut mâna!!!
Irina
Draga mea Irina
E foarte duhovnicească preocuparea ta și te va ajuta efectiv nu numai să ieși din fundătura în care ai intrat, ci și să te ferești altă dată de asemenea alegeri. Este de mare importanță pentru noi să conștientizăm că părerile sunt „ipoteze” și nu „axiome” și că avem privilegiul, ca ființe raționale, să nu le probăm direct în viață, ci mai întâi în minunatul laborator al minții. Acolo, în cea mai tainică încăpere a „laboratorului”, părerile pot fi supuse probei de foc a rugăciunii și arătării lor lui Dumnezeu și a confruntării cu poruncile Sale. Dacă luăm decizii imediate, pe baza părerilor, ele vor fi lucrarea minții automate, a minții reacționale, roabă emoțiilor și impulsurilor de „supraviețuire”. Această dimensiune a minții are rolul și foloasele ei și de multe ori ne salvează viața biologic vorbind. Dar noi nu suntem doar ființe biologice și, ca urmare, folosirea acestor căi în relațiile noastre ne transformă în ființe necugetătoare în ciuda „deșteptăciunii” și „dreptății” pentru care suntem capabili să ne ucidem între noi. Avem nevoie să devenim conștienți de dimensiunea creatoare a minții noastre, de capacitatea noastră de a fi raționali, lucizi, onești, liberi, respectuoși, conștienți și iubitori. Iar când ajungem, prin cunoaștere de sine să ne dăm seama că nu ne putem folosi această capacitate, devenim capabili să intrăm într-o relație vie cu Dumnezeu, Singurul Care ne dă puterea de care ducem lipsă. Pe măsură ce vom fi mai cu Dumnezeu, vom deveni mai noi înșine!
Curaj, Irina mea și spor pe Cale!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana