Am parcurs primele opt capitole cu mare interes și încredere în potențialul acestui ghid de a-mi călăuzi pașii prin labirintul codependenței spre vindecare și schimbare, așa încât sunt gata să merg până la capăt atât cu această terapie cât și cu acele cursuri de comunicare și inteligență emoțională sau orice lecturi, activități și alte mijloace folositoare pentru fixarea unor noi tipare de atitudine și comportament care să le înlocuiască pe cele vechi. Acestea cu atât mai mult cu cât, pe zi ce trece, simt tot mai pregnant capacitatea acestei terapii de a mă ajuta treptat să schițez o restructurare a gândirii și emoțiilor spre o înțelegere mai bună a vieții interioare și exterioare, altfel marcată de haosul și neorânduiala perceperii mele precare și distorsionate a realității. Nevoia imperioasă de a renaște viața duhovnicească în interiorul meu, mă determină să lupt din toate puterile, pe toate căile accesibile, de a ieși la lumină din tenebrele în care m-am ferecat singură ani la rând. Văzându-mă cât de jalnică am ajuns în ultimul timp, târâindu-mă de câțiva ani în depresie ca într-un hău fără ieșire, am decis cu fermitate să fac tot posibilul să ies la lumină. Nu mai suport, și-mi este tot mai greu, să tolerez la mine atitudini de om neputincios, neajutorat, depășit de voia sorții și obosit de atâtea preocupări egoiste pentru aceleași preocupări mărunte niciodată satisfăcute. Câte lucruri minunate sunt chemată să realizez iar eu stau în expectativă, chinuindu-mă și cramponându-mă de tot felul de obstacole închipuite. Cât de mult aș dori să descopăr și să învăț ,,secretele’’inteligenței emoționale, pentru a favoriza formarea unor rețele neuronale mai eficiente în locul celor atrofiate sau în locul vechilor sinapse dezadaptative. Noile descoperiri ale neuropsihologiei sunt încurajatoare: se pare că avem posibilități nelimitate de accedere la desăvârșire sau la autodistrugere cu propriile resurse, rămâne să alegem calea.
O T
Fetița mea iubită,
Depresia ta este strigatul adâncului din tine către „paiața” exterioară care ai decis să fii ca să fii acceptată și iubită de lumea bolnavă în care te-ai născut, și ai crescut, și trăiești!
Ai suferit mult. La început singură, în taină, apoi fățiș, lovindu-i și pe cei din jur, apoi tot mai aberant...
DA, ai ajuns la „fundul sacului”!
Acum ești în punctul în care un om alege fie o boală psihică, prin care poate „scăpa” de conflictul insuportabil dintre presiunea lăuntrică și cea externaă fie o boală trupească gravă, fie violență și droguri de orice formă, fie durerea sfâșietoare a cunoașterii de sine, a acceptării mizeriei lăuntrice pentru a putea, liber și credincios, să „se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze Domnului Bucuriei”.
Asta e calea pe care ai ales-o tu, de ceva vreme, Copila mea iubită, și, deși ai mers într-un ritm cam lent, sunt uimită și recunoscătoare de creștere!
Dumnezeu să te binecuvânteze și să te învețe viața ca binecuvântare. Îți mulțumesc pentru încredere și hotărâre și te aștept mai departe cu mult drag,
Maica Siluana