Dragă măicuţă,
Am şi eu nişte întrebări despre Sfânta Spovedanie: foarte mult timp eu nu m-am spovedit decât de Paşti şi de Crăciun, fără să mă pregătesc înainte, ci doar răspundeam la întrebările puse de preot şi, bineînţeles, o grămadă de păcate grave rămâneau nespuse. De ceva timp, Dumnezeu mi-a dat un duhovnic minunat şi am început să mă spovedesc mai des, dar încă mai am nedumeriri.
În primul rând, cum să înşir la Spovedanie o listă foarte mare de păcate? Duhovnicul îmi spune că am o conştiinţă scrupuloasă; nu ştiu ce să aleg. Nu spun toate detaliile din îndrumarele de Spovedanie, ca de exemplu în câte feluri se manifestă mândria şi slava deşartă, dar şi aşa ies destul de multe şi atunci parcă Spovedania devine o simplă înşiruire de păcate cu care duhovnicul nu cred că este de acord. Dar dacă nu le spun, mă tot mustră gândurile şi cel mai greu este când vreau să mă împărtăşesc, fiindcă mă supără şi mai rău. Cum ştiu ce să spun şi ce nu?
Totuşi, parcă a devenit ceva mai bine acum. Problema este cu patimile. Am tot spus că sunt mândră şi m-am mâniat şi mă căiesc, dar totuşi nu le-am lăsat, deşi Domnul m-a ajutat foarte mult şi ar trebui să-i fiu recunoscătoare pentru că mi-a dat enorm de multe şi m-a ferit de nenumărate rele, deşi duhovnicul mi-a dat sfaturi foarte bune, dar pe care de multe ori nu le-am ascultat. Ştiu că e bine să te spovedeşti de fiecare dată când te simţi apăsat, dar pe mine mă tot apasă patimile acestea. La cât timp să mă spovedesc? M-am spovedit o dată şi apoi m-a supărat mândria foarte mult săptămâna următoare, dar mi s-a părut prea des dacă mă duc la o săptămână sau chiar la două şi m-am simţit vinovată. Ce să fac?
Tot aşa, dacă mă pregătesc să mă împărtăşesc, după ce m-am spovedit mai am câteodată gânduri de mânie şi mândrie şi le mai primesc şi nu ştiu dacă am păcătuit sau nu şi dacă să mă mai spovedesc o dată sau să mă împărtăşesc direct. Sau mi se pare că nu am vorbit frumos cu cei din jur...
Iertaţi-mă că am scris aşa de mult, dar mă simt atât de bine că am pe cine să întreb şi vă mulţumesc din inimă că faceţi acest efort destul de mare pentru noi.
Doamne ajută!
Cezara
Draga mea Cezara
Mai întâi te rog să descoperi ce este pocăinţa. Ea e o stare a sufletului în care tot mereu tânjim să facem voia lui Dumnezeu cu bucurie şi ne cerem iertare pentru toate rateurile de gând, de gest sau intenţie! Prin această atitudine suntem atenţi la viaţa noastră şi credem că Domnul este Iubire şi că ne iartă, aşa cum ne făgăduieşte. De câte ori spunem Tatăl nostru trăim această pocăinţă dacă suntem oneşti cu noi.
Apoi, foarte important este ca în fiecare seară, înainte de a te culca, să treci în revistă tot ce te-a supărat în ziua respectivă şi să ierţi în faţa lui Dumnezeu. Apoi să ceri tu iertare pentru ale tale. Şi să crezi că Domnul te iartă!
Când nu poţi ierta ceva din "prima" să te rogi ca Domnul să-ţi dea harul Lui să faci asta.
Dacă vei vedea că ai greutate în a ierta, sau dacă simţi că judeci, deşi crezi că ai iertat, cred că ţi-ar fi de mare folos să înveţi să ierţi aşa cum învăţăm noi în seminarul cu iertarea. E acolo o metodă care ne eliberează de modalităţile false de a ierta.
Dacă vei face asta vei simţi iertarea Domnului şi vei practica o spovedanie permanentă. Adică te vei arăta mereu Domnului, în toate, şi mişcările sufletului tău. Astfel încât la părintele duhovnic vei spune numai ceea ce ai simţit că e deja păcat, şi nu doar greşeli care se iartă prin aceasta pocăinţă permanentă.
Să te spovedeşti cât de des poţi, dar fără să-l confişti pe părintele! Să vorbeşti mai mult cu Domnul decât cu părintele. Când vei vorbi destul cu Domnul, vei primi prin părintele exact ce-ti trebuie ca să creşti, fără să aveţi nevoie de mult timp! Cu dragoste şi încredere,
M. Siluana