Mulţumesc pentru mesajul tău, pentru încrederea ta, şi mai ales pentru înţelepciunea de care dai dovadă. Numesc înţelepciune puterea minţii tale de a sesiza că nu e bun gândul sinuciderii, că e un gând care apare în situaţii de criză şi că ameninţă să fie un fel de a te purta la vreme de necaz. Înţelepciune este de asemenea şi faptul că întrebi, cauţi sfat, atunci când nu ştii ce să faci. Răspunsul meu v-a porni de la ceea ce ştii deja să faci, şi anume să discerni între bine şi rău şi să înveţi ceea ce încă nu ştii despre bine şi rău. Binele este tot ce face omul conform voii lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui. Şi rău este tot ce face omul împotriva voii lui Dumnezeu sau fără ajutorul Lui. Aşadar putem să facem ceva rău sub aparenţa unui bine, atunci când ceea ce facem e făcut fără Dumnezeu. Atât binele cât şi răul pot fi făcute sau îndurate de om. Din cauza păcatelor şi a necredinţei, omul simte şi deosebeşte cu precizie doar răul care i se întâmplă şi nu şi răul pe care îl face el însuşi. Pentru că, de câte ori facem ceva rău, ne îndreptăţim şi ne scuzăm. Dacă am fi tot timpul cu Dumnezeu, atunci când ni se întâmplă ceva rău, noi am face binele aşa cum ne porunceşte Dumnezeu şi ne dă şi putere. În momentul în care răsplătim răul cu bine, noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu şi durerea pe care o trăim din cauza răului devine izvor de bucurie, devine durerea naşterii omului nou din noi. Această ştiinţă de a ne naşte şi de a creşte în Dumnezeu începe după vârsta de şapte ani, când copilul devine responsabil pentru alegerea pe care o face. După şapte ani copilul este chemat de Dumnezeu şi ajutat de cei ce-l iubesc să descopere că lumea nu există ca să-i îndeplinească lui dorinţele, ci ca să fie lucrată, sfinţită de om şi dăruită mai departe lui Dumnezeu şi celorlalţi. Această adevărată moarte a copilului, obişnuit să primească totul la cel mai mic scâncet, însoţită de naşterea omului responsabil şi creator după chipul lui Dumnezeu, este vârsta adolescenţei. Iar procesul se numeşte maturizare. Cine "rămâne repetent" în aceste probe riscă să fie un adult imatur, un adult care va folosi strategii copilăreşti în faţa problemelor şi greutăţilor inerente vieţii omeneşti. Mântuitorul lumii, Dumnezeu făcut om pentru ca omul să se facă dumnezeu, ne spune: "În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.", chemându-ne prin aceasta să ne însuşim biruinţa Lui, să facem din viaţa Lui viaţa noastră, ca să fim biruitori.

Tu eşti, aşa cum mărturiseşti prin ID-ul tău, o fetiţă cuminte şi ai doar 15-16 ani şi trăieşti, nu fără spaimă, naşterea ta la biruinţa lui Hristos. Nu e uşor, pentru că în tine copilul care se trântea pe jos dacă nu primea îngheţata râvnită, sau care făcea "scenarii de răzbunare" împotriva celor nedrepţi încă n-a murit, încă nu s-a transformat în tânărul pe care Hristos îl cheamă la o nouă viaţă. Când Mântuitorul era pe pământ a avut întâlniri speciale cu copiii de vârsta ta morţi: fiul văduvei din Nain, fata lui Iair. Lor le-a spus Mântuitorul: "Scoală-te!" şi ei L-au ascultat şi au înviat. Ţie acum îţi vorbeşte Mântuitorul, ţie, copilului mort de frică în faţa încercărilor vieţii, mort de ciudă în faţa refuzului celorlalţi de a ne împlini aşteptările, mort de sete de dragostea adevărată, mort de nerăbdarea de a avea totul aici şi acum, ţie îţi spune Domnul acum: "Scoală-te, urmează Mie, îndrăzneşte!". Şi tu te scoli, îţi faci semnul crucii, adică răstigneşti în tine frica de viaţă, mergi acolo unde te cheamă El, adică la Biserică, te lepezi de gândul cel rău, adică te spovedeşti, şi primeşti Viaţa cea nouă, împărtăşindu-te cu Sfânt Trupul Său şi cu Scump Sângele Său. Atunci vei descoperi în tine, cu uimire şi cu bucurie, un om nou, care are puterea să spună gândul rău: du-te de la mine şi să se folosească de fiecare situaţie de criză pentru a se vedea aşa cum este, ca să poată deveni ceea ce nu este încă. Criză în limba greacă înseamnă şi judecată. În fiecare situaţie de criză noi suntem judecaţi şi aflăm cine suntem, cu cine suntem, unde este comoara noastră. Poate că atunci cel viclean ne va sugera să fim Iuda, să alegem fuga, sinuciderea, întunericul cel veşnic. Dar noi vom şti că gândul acela nu e bun, că e de la cel viclean şi că tot ce am de făcut este să fac ce am făgăduit la Botez, adică să mă lepăd de satana şi să mă unesc cu Hristos, mereu şi mereu mai conştient. Simpla chemare a Domnului: vino, Doamne Iisuse Hristoase, sau pur şi simplul Doamne, mă va scoate din iadul fricii sau al urii şi mă va înălţa în împărăţia iubirii.

Nu e uşor, dar merită.

Curaj fetiţă dragă şi cuminte!

Cu dragoste în Domnul,

M. Siluana