Doamne ajută, maică!
Am o situaţie delicată, cu un tânăr. El are vârsta de 29 de ani şi are următorul sau următoarele complexe: a crescut într-o familie cu probleme. Fiind singur la părinţi, din pricina neînţelegerii mamei cu tatăl, mama l-a sufocat, într-un fel. Nu a avut prieteni, nu a ieşit în societate, a încercat să o sprijine pe mama, ascultând-o, chiar dacă el ar fi vrut şi altele să facă. Nu a mers prea bine nici cu şcoala. Nu a ajuns să se cunoască la momentul potrivit. Deşi ar fi vrut să facă mai mult, era mereu obosit din pricina stresului de acasă. Ar fi vrut să poată face mai mult. S-a căsătorit. Căsătoria i-a oferit libertate, şi pe deasupra i-a dat Dumnezeu şi o soţie înţelegătoare care l-a ajutat mult. Însă el a rămas cu sechele, există nişte gânduri care nu i dau pace. El se crede un ratat. Deşi a făcut o facultate şi are un serviciu. Crede că nu a făcut destul şi că dacă ar fi făcut toate la timpul potrivit, acum poate era la alte niveluri, cu o altă situaţie. Îl macină complexul de a nu fi participat niciodată la o olimpiadă, iar când vede copii olimpici care studiază la Harvard, Princeton etc., îl apucă depresia. Ştie că este inteligent, dar niciodată nu a putut să ducă un lucru la capăt, pentru faptul că, zice el, nu s-a cunoscut niciodată suficient de bine ca să-şi ştie aptitudinile. Îi place să citească şi are o dexteritate de a folosi limba, cuvintele, foarte uşor, înţelegând repede sensul lor. Acum ar vrea să facă performanţă, însă un alt complex îl doboară: la vârsta de 29 de ani nu e cumva prea târziu pentru performanţă? Eu ce să i spun acestui tânăr, dragă maică? Dacă mai doriţi şi alte detalii, le voi da bucuros, mai ales că el îşi doreşte din tot sufletul să fie ajutat.
Vă mulţumesc frumos.
Bucurie!
Pr. Marius Corlean
Binecuvântează, Părinte drag!
Ce să-i spuneţi acestui tânăr? Că nu se poate bucura de darul vieţii şi de talanţii încredinţaţi lui din cauză că se lasă "mânat", cum spune Sfântul Apostol Pavel, de legea păcatului care lucrează în trupul lui. În trupul lui, în trupul fiecăruia dintre noi, deşi suntem botezaţi, mirunşi şi hrăniţi cu Trupul şi Sângele Domnului, legea păcatului încă lucrează, dacă noi alegem să ne lăsam mânaţi de ea. De ce? Pentru ca noi să ne arătăm libertatea, pentru ca noi să alegem să lucrăm cu harul ce ne este dat cu atâta abundenţă în Sfânta Biserică. Acest har peste har dat nouă, stă şi aşteaptă ca noi să facem poruncile împreună cu el, cu ajutorul lui. Nu face harul poruncile în noi, ci noi suntem chemaţi să facem asta. Noi primim putere să ne facem fii ai lui Dumnezeu (In. 1, 12) în Fiul!
Aşadar, acest tânăr are încă timp de performanţe, are încă timp să devină celebru şi sfânt, dacă se hotărăşte să folosească harul şi să împlinească poruncile. Prima poruncă este aceea de a ierta toate câte a pătimit până acum şi apoi să obţină iertare pentru toate pe care le-a făcut împotriva voii lui Dumnezeu şi, în felul acesta, va ieşi din legea păcatului şi va fi liber, în iubirea şi harul lui Dumnezeu.
Altă cale nu există! Rămânerea în complexe şi depresii este, de fapt, o plăcere de a fi victimă, de a-i acuza pe ceilalţi şi de a se scuza pe sine, sau de a se acuza pe sine, acuzându-L astfel pe Dumnezeu că nu ne-a făcut cum ne-ar fi plăcut nouă! E aici o viclenie a omului vechi, alimentată de energii demonice, care duce mulţi oameni la ratare şi în pericolul de a-şi pierde mântuirea!
Asta să-i spuneţi: că este răspunzător de felul în care primeşte şi foloseşte harul pe care Domnul i-l dă cu dragoste şi dăruire până la moartea pe Cruce!
Curaj!
Cu respect şi încredere,
M. Siluana