Mereu am căutat fericirea în alţii, mai ales în persoanele din jurul meu. Şi eu cred că fiecare dintre noi am căzut în capcana asta. Am crezut că soţul meu pe care îl aştept cu drag cu mâncare îmi va oferi recunoştinţă sau copilul meu pe care l-am crescut nu mă va dezamăgi niciodată, sau că eu la rândul meu nu voi dezamăgi pe nimeni. Am avut multe persoane în jurul meu care mi-au făcut bine şi eram surprinsă de fiecare dată că destul de repede uitam lucrul acesta. Uneori simţeam durere oare de ce sunt aşa? De ce nu pot oare să fiu veşnic recunoscătoare unui om pe care l-am primit în sufletul meu? Încă nu am reuşit să descopăr.
Dar Dumnezeu mi-a descoperit ceva care mi-a adus bucurie şi linişte în suflet şi anume mirajul de a cunoaşte universul din sufletul meu.

Nu am înţeles niciodată de ce nu am văzut asta până acuma la mine şi a trebuit să aştept până la vârsta de 49 de ani ca să văd toate astea. Am găsit şi răspunsul: eu am căutat fericirea mereu în exterior, la cei de lângă mine, şi am uitat şi mai bine zis nu am ştiut niciodată că ea se găseşte chiar în profunzimea sufletului meu. Ca să ajung aici a trebuit să înlătur mormanele de gunoi care ascund fericirea (păcatele mele, veşnicele mele păcate).

Am asociat fericirea şi bunătatea cu o perlă pe care toată viaţa o căutăm fiecare dintre noi şi riscăm să nu o găsim dacă o căutăm în exteriorul nostru şi mai ales dacă încercăm să o găsim cu ajutorul celor de lângă noi.

Cu siguranţă că fiecare dintre noi are şi momente de răutate şi de fericire, dar fericirea veşnică este numai la Dumnezeu şi numai Dumnezeu ne poate învăţa şi să o descoperim.

Am învăţat de la acest seminar " Să ne vindecăm iertând", că dacă ai găsit fericirea îți este imposibil să te opreşti, că visezi tot timpul să o dăruieşti şi tu altcuiva. Acest lucru face măicuţa Siluana şi toate măicuţele de la Craiova pentru noi.

În iadul din noi Dumnezeu nu ne-a abandonat, ne trimite oameni care ne încurajează. Fără aceasta eu singură nu aş fi reuşit să înţeleg aşa de multe lucruri despre mine. Nu că mi le-a descoperit cursul în sine ci mi le-a descoperit Dumnezeu prin oamenii Lui.

La început am crezut că Dumnezeu îmi va vorbi aşa cum ne vorbim noi oamenii ca să pricep şi eu în prostia mea ce trebuie să fac cu viaţa mea, şi mai ales cu depresia în care mă aflam, şi că îmi va trimite un înger să-l văd, să-mi vorbească, dar nu a venit şi dacă ar fi venit cel mult aş fi murit de spaimă.

Dar Dumnezeu nu m-a lăsat nici acuma şi mi-a trimis ajutor în toţi cei pe care eu îi aruncasem de lângă mine, în cei din jurul meu. Privindu-i cu atenţie am început să-i văd pe toţi fericiţi, pe toţi buni, recunosc că asta în unele momente, nu tot timpul. Şi am început să plâng şi să mă rog şi să-L întreb pe Dumnezeu: Doamne de ce toţi sunt fericiţi şi numai eu sunt tristă? De ce toţi sunt buni numai eu sunt rea? Şi am plâns şi continui şi astăzi să plâng uneori. Până când am înţeles că de fapt ce văd în exterior nu este altceva decât o parte din darurile lui Dumnezeu pe care le mai pune din când în când în noi din mila Lui. Dacă am văzut pe alţii fericiţi şi buni nu este altceva decât o părticică mică din imensa fericire şi bunătate a Lui Dumnezeu vărsată în noi.

Acuma mă consider un veşnic călător pe drumul vieţii în căutarea fericirii dar am înţeles că nu mai trebuie să o caut în exterior pentru că Dumnezeul nostru care S-a răstignit pentru noi demonstrându-ne că este un Dumnezeu al bunătăţii nu ne trimite în insulele Tenerife sau mai ştiu eu pe ce insulă pentru a găsi fericirea, că atunci ar fi nedrept faţă de cei săraci care nu își pot permite să facă asemenea călătorii.

Este acuma uşor de înţeles cât de uşor confundă cei bogaţi fericirea cu o maşină, o călătorie, un soţ frumos şi ceva vile (nu una singură). Şi este destul să dispară unul din aceste lucruri şi să rămânem în beznă şi nefericiţi. Este uşor de înţeles de ce unii bogaţi ai zilelor noastre au atât de multe case deoarece cu cât eşti mai nefericit cu atât mai mult îți doreşti lucruri materiale care speri să te împlinească (acele surogate ale fericirii de care ne vorbeşte măicuţa Siluana).

Drumul şi urcuşul pentru căutarea perluţelor fericirii nu este uşor, dar ce este uşor de aflat şi dispare repede? Ca să construieşti o casă te străduieşti toată viaţa şi la un moment dat te plimbi prin ea şi constaţi că nu ai făcut mare lucru. Dar în momentele puţine de fericire pe care le simţim, ştim sigur că am da toată casa numai să păstram acele momente de bucurie lăuntrică.

Am scris gândurile mele şi vi le trimit cu drag ca dar pentru dumneavoastră şi pentru cei care le vor citi dacă dumneavoastră veţi considera util lucrul acesta.

Fie ca sărbătorile care se apropie să ne găsească pe fiecare dintre noi pe drumul căutării perlelor fericirii şi bucuriei de a fi împreună cu Domnul nostru Iisus.

Cu drag şi recunoştinţă, Maria Sisko.