Dragă măicuţă Siluana,
Am citit un articol din Formula As intitulat "Banii au luat locul iubirii", un articol foarte frumos în care am înţeles acum (şi sper să mai ţin minte şi în viitor) că, de fapt, dacă nu ai iubire nu poţi să percepi iubirea.

Eu nu am fost crescută în iubire şi nici soţul meu. E clar că la noi în familie nu a fost iubire. Eu mereu m-am plâns de alţii că nu mă iubesc, că mă urăsc, că sunt invidioşi, că sunt bârfitori, că sunt leneşi, că nu se implică la şcoală, că nu se ocupă de elevi şi mai ştiu eu câte. Azi dimineaţă nu am reuşit să dorm şi abia acuma am înţeles că această "salbă" de mai sus este a mea. Am mai priceput eu odată asta şi pentru că mă durea tare am început frumos să iau pietre să le arunc în alţii crezând că aşa voi rezolva problema.

Din tot cursul o singură frază mi-a schimbat gândirea, acea frază pentru mine a devenit importantă şi anume: SĂ ÎNVĂŢĂM ŞI DE LA CIRCUMSTANŢELE EXTERIOARE CĂ CEEA CE ÎNTÂLNIM ÎN AFARA NOSTRĂ OGLINDEŞTE CEEA CE ESTE ÎNLĂUNTRUL NOSTRU.

O perioadă nu m-am mai gândit la fraza asta, dar de la un timp de câte ori mai făceam câte ceva (nu neapărat la nivelul acţiunii, ci mai ales la nivelul gândirii) mă tot gândeam oare de ce sunt aşa. Oare eu sunt chiar aşa de grozavă? Nu cumva mai greşesc şi eu? Era tare dureros. Deşi eu sunt obişnuită să mă judec destul de aspru uneori, dar parcă ceva îmi spunea: ei haide că nu eşti tu chiar aşa de rea uită-te la ceilalţi ei sunt mai buni? Şi aşa mereu mă uitam la alţii. Este foarte adevărat că atunci când mă uitam la alţii pe moment mă simţeam mai bine, dar ulterior simţeam că alţii sunt din ce în ce mai răi şi eu mereu mai bună şi mai nefericită. Nu am avut certitudinea până în dimineaţa asta când, de fapt, am înţeles că trebuie să mă uit cu atenţie la ce văd în exterior pentru că acele trăsături de caracter îmi aparţin. În această situaţie nu am decât să-I mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea să mă admir în adevăratul sens al cuvântului. Şi admirându-mă aşa îi las pe ceilalţi în pace că duşmanul este în mine nu în ei. De aici trebuie pornit. Dar cum ştiu că fără Domnul nostru nu putem face nimic, eu mă voi strădui cu puţinele mele puteri să fac ce pot şi "salba" mea de calităţi o s-o dau Lui ca să mi le şteargă.

Acuma sper că mi-a trecut cheful de a-i judeca pe alţii şi mai ales de a-i corecta. Mă voi poticni că sunt om şi nu înger, dar sper în mila Lui Dumnezeu că voi reuşi să mă scap într-o zi de ele atunci când va vrea Domnul meu că eu fără El nu mă pot lăsa de ele.

Am ajuns la o concluzie amară că de fapt nu ceilalţi mi-au greşit, ci mai ales eu am greşit faţă de ei încercând să fac o ajustare de la ei şi nu de la mine. Dacă eu voi face ceva bun ceilalţi mă vor imita dacă vor dori, dacă nu fiecare are libertatea sa.

În concluzie: Dumnezeu nu întârzie niciodată cu răspunsul la întrebările mele, mie îmi lipseşte doar răbdarea şi voinţa de a face voia Lui, şi de a aştepta răspunsul..

Îți mulţumesc Doamne că mă poţi răbda cu toate ale mele, şi pentru că pentru toate răutăţile mele încă mai sunt în viaţă.

Vă mulţumesc măicuţă Siluana că aveţi răbdare cu noi şi pentru asta îi mulţumim Lui Dumnezeu Care v-a dat acest har ca să puteţi ajuta pe alţii să se cunoască.

P.S. Nu ştiu să închei frumos scrisoarea mea, dar vă îmbrăţişez cu recunoştinţă

Maria