Uneori mă simt ca un copil neapărat pe lume

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, maică Siluana!
Aş vrea să vă cer un sfat în legătură cu nişte frământări, cu care bănuiesc că toată lumea se confruntă la un anumit moment în viaţă. În urmă cu ceva timp am cunoscut un băiat pe care îl simpatizam, însa nu îl cunoşteam decât din vedere. I-am arătat acest lucru şi ne-am întâlnit la un suc o dată. Părea interesat de mine. Însă, în momentul în care el mi-a spus că şi-a bătut mama şi prietena (mie nu mi s-a părut că ar fi fost o cauză întemeiată, era ceva de orgoliu) mi-a fost foarte frică şi nu am mai vrut să mă întâlnesc cu el, deşi m-a mai căutat şi am inventat un motiv pentru asta. De atunci nu m-am mai întâlnit cu el, însă sunt sigură că dacă m-aş întâlni, nu ar ezita să dea în mine pentru asta. Chiar îmi este frică să mă întâlnesc cu el şi nu ştiu cum aş reacţiona dacă s-ar întâmpla să îmi facă ceva rău. Deja mi-am făcut scenarii în minte cam cum aş reacţiona. Mi-e frică şi de el, dar şi de mine. Cum ar trebui să procedez? Mă gândesc şi la săracii oameni care trăiesc mereu cu frica că sunt maltrataţi. Însă cred că şi aceste temeri ale mele sunt lucruri delicate. Uneori mă simt ca un copil neapărat pe lume şi asta nu pentru că nu am simţit ajutorul Domnului, ci pentru că sunt prea puţin credincioasă.

Cu nădejde,

Raluca

Te rog să te rogi pentru acest sărman băiat şi să-l binecuvântezi în gândul tău şi să-L rogi pe Domnul să te apere de el. Dacă vei proceda aşa nu vei păţi nimic rău. Dacă totuşi va voi să te bată, tu să strigi tare: "Doamne, scăpa-mă şi pe mine şi pe el de violenţă!" şi Domnul va lucra!

Dar, cum profund spui, aceste temeri ale tale sunt un lucru delicat. Ar fi tare bine dacă am putea vedea de unde vin şi dacă ai învăţa să simţi ajutorul Domnului în orice clipă. Pentru asta, te rog, dacă vrei, intră şi tu pe Site şi participă la seminarul nostru online cu iertarea. Vom descoperi multe acolo, dar mai ales bucuria! Bucuria în orice condiţii. Nu vor dispărea durerile, dar orice durere în Bucurie e altceva.

Cu drag mult,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar