Bună ziua, Măicuţă!
Tocmai am deschis site-ul şi deja mi-am aţintit ochii asupra unui mesaj care mi-a atras atenţia încă de la început: "Prietenul meu mă părăseşte pentru că sunt virgină".
Nu sunt băiat, dar aş putea încerca să îi răspund eu câte ceva acestei fete.
Eu una sunt cam în aceeaşi situaţie ca şi tine. Am avut ocazia de a purta conversaţii cu mai mulţi băieţi în legătură cu această temă şi, sincer, am fost frapată să realizez că mulţi preferă o fată care deja a avut experienţe sexuale, pentru că asta parcă le-ar certifica faptul că au de-a face cu o fată care este "normală". Sunt concepţii de copii imaturi, care încă nu ştiu ce să valoreze în viaţă, care datorită vârstei se lasă mai degrabă purtaţi de instincte.
Acum mă adresez ţie, dragă X: fostul meu prieten, când a aflat că încă sunt virgină, mi-a pus o întrebare pe cât de prostească, pe atât de dureroasă: "Nu cumva ţie nu-ţi plac băieţii?". Adică faptul că încă nu am avut relaţii cu un băiat mă făcea să trec în extrema cealaltă a persoanelor "gay". Am spus că a fost dureros pentru că mi-am dat seama că nu mă cunoştea deloc şi ajunsese să mă considere o ciudăţenie.
Totuşi, să ştii că există şi băieţi care apreciază şi fecioria, dar trebuie să ai răbdare şi ai să vezi că o să vină şi Făt-Frumos al tău care te va iubi şi te va aprecia mai mult ca orice. Ai credinţă şi speranţă multă.
Te îmbrăţişez cu drag,
Petronela
Mulţumesc, Petronela mea dragă!
Domnul să te răsplătească pentru mesajul tău şi pentru bucuria pe care mi-o faci!
Cred că şi iubitei noastre X!
Şi, dacă aţi şti voi, fetele mele iubite, câtă durere şi umilinţă trăiesc fetele "normale"! Să vă rugaţi şi pentru ele ca să se întoarcă la bucuria care nu e de găsit în păcat!
Cu drag şi recunoştinţă,
M. Siluana