Până la un moment dat, Dumnezeu a fost pentru mine o poveste frumoasă pe care o auzeam de la bunica mea. Îi plăcea foarte mult să-mi povestească din Scriptură și din frumoasele pățanii din viața ei și ale altor oameni, și povestea bine. Țin minte că o ascultăm foarte atentă și râdeam foarte mult. Poate de aceea am iubit-o așa de mult, deși nu am vrut să recunosc niciodată. Dă, Doamne, să fi moștenit și eu „năravul” ei de a povesti la fel de bine din Scriptură.

Când mergea duminica la biserică, i se umezeau ochii la Sfânta Liturghie. Acolo se sfințea, iar eu vedeam asta.

Când nu a mai avut cine să-mi spună povești, mi le-am spus eu pe cele reținute de la ea (le repetam), citeam din Scriptură și continuam să merg la biserică pentru că deja insuflase în mine dorul de Dumnezeu într-un mod natural și firesc, simțind și făgăduind undeva în adâncul sufletului meu că voi duce mai departe credința.

Realizez că până să încep Seminarul iertării, relația mea cu Dumnezeu era aceeași cu cea din copilărie de când trăia bunica - o poveste frumoasă. Dar o poveste îmbunătățită. Practic, noi ne naștem, creștem și trăim în această viață ca să devenim variante mai bune decât părinții, moșii și strămoșii noștri.

Acum, însă, la câteva săptămâni bune de când lucrez Seminarul, relația cu Dumnezeu s-a schimbat. Nu neapărat că eu Îi vorbesc Lui, ci că El îmi vorbește prin căile de El știute, iar eu trebuie doar „să fiu pe fază”. I-am făcut mai mult loc și i-am dat voie să intervină în viață mea, în problemele mele (înainte, mă rugăm dar făceam tot ca mine, nu ascultam). E o relație în care învăț să mă consult cu El (Doamne, uite ce vreau să fac. Ce zici, e bine?) și El îmi răspunde negreșit. L-am „adoptat” ca părinte și ca cel mai bun prieten şi sfătuitor pe care-l pot avea. Am înțeles și că Doamne vrea să fie în noi pentru noi, pentru ca noi să ne putem întoarce de unde am căzut. El a lăsat deschisă poarta către Cer și ne încurajează zicandu-ne fără reținere „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”.

Și am mai descoperit ceva în noua și îmbunătățita mea relație... orice ar fi, să am întotdeauna încredere în Dumnezeu, pentru că e singura relație sinceră, autentică, sigură și însoţită de răsplată.

Vă îmbrățișez cu drag mult și pace în suflet,
E.

P.S.: Poate până la urmă relația omului cu Dumnezeu e o taină. În taină să păstrăm legătura cu El și tot în taină să-I simțim mai mult iubirea dumnezeiască.