Bună ziua! Iertați-mă că va răpesc și eu din prețiosul timp, dar vă rog să mă ajutați cu răspunsul dumneavoastră ca să mă conving că este corect modul meu de reacție la nervi, la supărări.

Când mă enervez, când mi se urcă sângele în cap din cauza divergențelor și nu vreau să-i supăr pe ceilalți, scoțând la suprafață toată furia mea, prefer să tac și, imediat ce pot, să iau o hârtie și să-I scriu lui Dumnezeu o scrisoare în care să-I spun tot ce mă supără, cu lux de amănunte și cu cuvinte pe care nu le-aș spune niciodată persoanei care mă supără. La urmă, Îl rog să mă vindece de asemenea reacții și să vindece și persoana care mi le-a stârnit, iar apoi rup scrisoarea. Simt un ajutor mai mare de la Dumnezeu când pun pe hârtie tot ce simt decât atunci când Îi spun în gândul meu. În gândul meu, nici măcar nu pot să-I spun atâtea lucruri, nu pot să vorbesc atât în gând, să-i povestesc tot.

E bună varianta aleasă de mine, e vindecătoare?

Din conferințele dumneavoastră, am înțeles că se pot scrie scrisori cu tot ce ne frământă, că sunt foarte utile, dar destinatarul scrisorii să fie persoana care mă supără. Nu am încercat această variantă, deocamdată nu simt că mi se potrivește. Prefer să scriu scrisori direct lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinților.

Mulțumesc foarte mult pentru ajutorul pe care ni-l dați și Dumnezeu să vă răsplătească toată osteneala!

Mihaela