Întrebarea ta izvorăște din durere. Și Dumnezeu o ascultă cu dragoste și de asemenea cu durere pentru durerea ta.

Mă tem că în stadiul în care ești acum răspunsul meu nu-ți va fi de folos. Adică acum ești într-o satre de revoltă în care Îl judeci pe Dumnezeu și pe toți oamenii care o duc cât-de-cât bine și, bineînțeles, pe cei care fac rău. Dar mă rog pentru tine, Îl rog pe Dumnezeu să mă lumineze să te ajut cumva.

Când oamenii trăiesc departe de Dumnezeu, fără să facă voia Lui și să înțeleagă rostul omului în această viață, consideră că rău este tot ceea ce nu le plae și bine ceea ce le place. Aici, oamenii se deosebesc între ei, în sensul că unii au plăceri mai grosolane, mai răufăcătoare, alții plăceri mai subtile, mai „nevinovate”. Dar și unii, și alții își centrează energiile vieții pe căutarea plăcerii și fuga de durere. Unii oameni, adică cei pe care îi numim răi, sunt lipsiți de scrupule în aceste mișcări ale vieții și astfel obțin plăceri pe care cei buni nu îndrăznesc să le obțină cu acel preț. Oamenii pe care îi numești tu buni doresc și se străduiesc să obțină plăcerile și să fugă de durere fără să facă rău sau prea mult rău celorlalți. Aici, în această modalitate de existență, în acest mod de viețuire, Dumnezeu nu intervine pentru că l-a făcut pe om liber între a alege binele adevărat care înseamnă voia lui Dumnezeu pentru a ajunge să iubească așa cum El ne iubește sau răul care este orice activitate făcută fără voia lui Dumnezeu, fără harul Lui. Scopul omului, rostul lui în această viață, Ana mea, este să devină ca Dumnezeu, adică bun, milostiv și gata să sufere orice nedreptate și orice durere așa cum a suferit El făcându-Se om. Nu putem birui răul fără să suferim consecințele răului făcut de cei din jur sau chiar de noi înșine. Numai trăind această suferință cu Dumnezeu desființăm răul. Răspunzând, însă, răului cu rău, răzbunare, resentimente, judecare, bârfire, cârtire, etc. noi înșine devenim răi, ne contaminăm cu răutate. Mai mult decât atât, orbim, nu vedem realitatea, nu vedem că fericirea celor răi nu este fericire, că a avea bani, carieră, realizări exterioare dobândite prin răutate nu înseamnă a fi fericit. Dimpotrivă, acolo e un adevărat iad pe care, bineînțeles, cel în cauză nu are niciun interes să-l afișeze. În plus, oamenii care fac rău mult își astupă suferința inevitabilă răutății cu plăcerea de a face rău. Această plăcere este un drog foarte puternic. Așa cum un alcoolic suferă că își pierde slujba, că își distruge familia, sănătatea, dar plăcerea de a consuma alcool îl „ajută” să nu mai simtă această durere.

De ce îngăduie Dumnezeu toate astea? Pentru că l-a făcut pe om liber. Roagă-te, Copila mea, să te ajute Dumnezeu să înveți această mare taină.

Acum, te rog mult, să te duci urgent să te spovedești pentru păcatul făcut din neștiință care constă în a gândi și spune că „Dumnezeu dorește răul oamenilor buni”. Dumnezeu nu este autorul răului, Dumnezeu nu dorește ceva rău nimănui, Dumnezeu iubește și vrea să străbatem cu iubirea Lui această vale a plângerii pentru a intra cu adevărat în viața fericită, viață fericită care, Ana, nu începe după moarte, ci acum, aici.

Iartă-mă, ești atât de la început încât mă doare inima când îți vorbesc despre aceste lucruri care sunt concrete, adevărate și accesibile oricui, oricui pornește pe calea vindecării sufletului în Biserică, așa cum ne învață Domnul.

Deocamdată mă opresc aici, te îmbrățișez cu multă rugăciune și aștept vești despre tine.

Maica Siluana