E una din cele mai importante experiențe ale vieții mele

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maica mea,

Vă trimit tema pentru sesiunea 7. Domnul să vă răsplătească veșnic pentru Seminarul Iertării. E una din cele mai importante experiențe ale vieții mele.

Să fiți binecuvântată în vecii vecilor! Vă îmbrățișez cu drag și rugăciune!

C.

1. Continuaţi să citiţi în fiecare zi Acatistul, sau alte Rugăciuni către Sfântul Duh.

Luni:

Mângâietorule Preabune, privește cu bunătatea și puterea Ta sfințitoarea și asupra mea și curățește-mă de multele întinăciuni, de moleșeală și amorțeală, de nesimțirea sufletească și de uitarea cea îndobitocitoare. Trezește-mă cu puterea Ta din somnul morții sufletești și sădește și crește în cugetul cel lăuntric râvna pentru a intra cu toată voirea în dragostea Tatălui și a Fiului, ca pe Tine avându-Te Povățuitor și Călăuză, prin osteneala împlinirii poruncilor Evangheliei să mă învrednicesc și eu a deveni sălășluire a Preasfintei Treimi.

Marți:

Duhule al Adevărului, foarte mult îmi doresc să iert toate și pe toți prin care mi s-a făcut rău și să mă dezleg de toate trăirile mele în care a domnit moartea. Iată, acesta sunt, mic, slab, întunecat și zdrențăros, cu toate pe care le știu și nu le știu, și mă mărturisesc înaintea Ta, a Aceluia Care pururea ești nedespărțit de oameni: Te rog, nu mă lăsa ca prin reaua mea voință să rămân în moarte și întuneric, ci sloboade și în inima mea râvna cea sfântă, ca împletită cu dragostea Ta să încep să iubesc și eu mai mult Lumina Învierii decât întunericul morții.

Miercuri:

Duhule Sfinte, inima mea este secătuită, robită și întunecată și iată că sunt neputincios să-l iubesc pe aproapele, pentru că nici pe mine însumi nu știu să mă iubesc și să mă prețuiesc ca pe un fiu al lui Dumnezeu. Vindecă toate rănile mele sufletești și Însuți picură și în inima mea bucuria cea sfântă ce se lucrează în duh și adevăr. Șterge lacrimile de pe obrazul omului lăuntric, dăruindu-mi deplină înțelegere pentru toți oamenii, ca dintru această alinare să încep și eu să mă iubesc pe mine însumi așa cum Tu Însuți ai făcut, o faci și o vei face, de la cea dintâi și până în cea din urmă clipă a vieții mele pe acest pământ.

Joi:

Împărate Ceresc, Vistierul dumnezeieștii cunoștințe, Cel Care susții, mângâi și ocrotești pe tot omul și întreaga zidire, vino și Te sălășluiește și întru mine, cel cu totul necurat și pângărit, și umple-mi inima de milă curată și sfântă bunăvoire față de mine însumi și față de semeni. Ajută-mă să văd omul așa cum îl vezi Tu, Cel Care întru Hristos, Fiul Tatălui, privești plinătatea unirii firii omenești într-un singur Ipostas. Dăruiește-mi și mie câțiva stropi din bucuria deplină a unirii cu ceilalți în Duh și în Adevăr, ca astfel să gust măcar o firimitură din ceea ce Domnul Hristos a grăit zicând: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).

Vineri:

Duhule cel Preasfânt, Tu pe toate le știi și de Tine nimic nu se poate ascunde, căci pe toate le susții în ființă și viață, asemenea și pe mine cel plin de toată întinăciunea și păcatul, care m-am făcut biruință a morții. Nu te scârbi de întunericul meu sufletesc, ci cu Lumina Ta vădește toată puterea stricăciunii, ca astfel și eu văzându-mi simțirile și trăirile, numindu-le să le recunosc și să mă lepăd de întunericul din ele. Fă-mă și pe mine râvnitor în sfânta osteneală și iubitor al Crucii, ca prin răbdarea pătimirilor sufletești de fiecare zi și mărturisirea lor înaintea Ta, să se lumineze și inima mea întru taina cea mare a cuvântului Domnului Hristos, rostit pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!” (Luca 23, 34).

Sâmbătă:

Mângâietorule Ceresc, Cel Care Te-ai preamărit în Preacurata Fecioară Maria ca Maică a Vieții și cea mai frumoasă dintre făpturi, Te rog vino și întru mine, cel cu totul înnegurat și plin de bezna păcatului, și luminează și curățește cuvântul prin care dimpreună cu Tatăl și cu Fiul m-ați făcut din nimic. Strălucește, Tu, în inima mea și învață-mă să trăiesc înaintea Ta cu toate trăirile și simțirile lăuntrice, ca astfel să mă înnoiesc cu totul și sorbind din viața cea nouă a încrederii depline în Dumnezeu, să mă învrednicesc și de bucuria cea sfântă și adevărată care se dăruiește tuturor celor care nu mai joacă teatrul fățărniciei față de ei înșiși și față de semeni.

Duminică:

Duhule Preasfinte, Cel prin Care ne sunt dăruite toate Tainele Bisericii și toată biruința asupra lumii, înaintea Ta cad și Te rog, curăță-mă cu totul și mă înnoiește și mă fă vrednic a mă apropia de dumnezeiescul Trup și Sânge al Fiului lui Dumnezeu, ca pe El gustându-L să răsară și întru mine înviere lăuntrică dintru Învierea lui Hristos. Umple-mă de darul cel dumnezeiesc dăruit lumii prin Sfânta Liturghie, și Însuți mă luminează, mă învață și mă înțelepțește a Vă mulțumi pentru unirea noastră ca oameni cu Hristos, Dumnezeu-Omul, întru Care prin credință și făptuire ne facem părtași la rugăciunea Sa din Ghetsimani, la moartea pe Cruce, la Învierea din morți și la Înălțarea Sa la Ceruri.

2. Citiţi materialele anexate şi notaţi-vă impresiile şi sentimentele pe care le aveţi.

Am găsit câteva cuvinte care mi-au atras atenția și m-au odihnit:

Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară! „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”. Şi în acel ceas a primit făgăduinţa de la Domnul Însuşi: „Amin îţi zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă. Mântuirea înseamnă să meargă cineva pe calea vieţii, pe calea întoarcerii spre Dumnezeu trecând botezul suferinţei. Păcatul te face să pătimeşti şi să accepţi, să suferi strâmtorări de dragul mântuirii, să suferi ca să trăieşti.

Hristoase Dumnezeule, vino întru mine și mori dimpreună cu mine în toate patimile și păcatele mele. Lasă-mă să le mărturisesc amărăciunea de moarte și dă-mi putere să mă lepăd deplin de ea, dar nu mă lăsa singur, că Tu ești Învierea și Viața, și întru Tine și numai întru Tine se biruiește păcatul și moartea.

Prin urmare, trebuie să se întâmple în sufletul omului această lecţie vindecătoare în faţa lui Dumnezeu, în Hristos, în Duhul Sfânt, pentru că omul nu se vindecă până nu va pătimi. Orice-ar suferi omul, numai din voia lui nu se vindecă. Tămăduirea apare doar când omul pătimeşte după cum vrea Domnul, căci El alege ce va pătimi fiecare dintre noi şi deschide calea mântuirii, calea harului Său.

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Ta împrejmuiește viața mea și ajută-mi să trec nedespărțit de Tine prin toate împrejurările grele și dureroase ale acestei vieți, pe care din dumnezeiasca Ta înțelepciune mi le-ai pregătit spre deplină unire cu Tine prin Cruce, pe care și pe mine mă învrednicește a o lua și a o purta în fiecare zi spre înnoire a vieții și dobândire a minții Tale.

3. Alegeţi un moment din zi în care să staţi în faţa lui Dumnezeu pentru a vă oferi inima şi simţirile ei lui Dumnezeu, rugându-L să transforme durerea şi întristarea din ele în bucurie, după cum a făgăduit.

Doamne, Iisuse Hristoase, iată că vin înaintea privirii ochilor Tăi, prin însăși aceasta mărturisind că mi-am trăit viața ca și cum nu aș fi fost văzut în toată vremea de către Tine. De aceea, după mica mea putere și râvnă, îmi deschid înaintea Ta inima, lăsând să curgă din ea toate durerile, toate suspinurile, toate amărăciunile, toate rănile, toate puroaiele și toată stricăciunea lăuntrică a patimilor și a păcatelor. Iată, Doamne, acesta este întunericul în care mă aflu și pe care l-am iubit mai mult decât Lumina Ta. Primește-mă ca un Bun și Milostiv, cu toate urâciunile Mele, și ajută-mi să pricep că nici un om nu poate lua asupra sa toate durerile și plânsul meu lăuntric, ci numai Tu, Iisuse Hristoase, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Ajută-mă să cresc lăuntric și luminează-mi mintea să înțeleg că tot întunericul și toate durerile și păcatele mele le-ai sorbit în Ghetsimani, și nu numai pe ale mele, ci ale tuturor oamenilor, de la Adam și până la cel din urmă om care se va naște. Te rog, dăruiește-mi marele dar de a nu mai ascunde nici un gând față de Tine, ca să gust și eu în chip statornic din bucuria cea adevărată care nu se va mai lua de la noi, așa precum Însuți ne-ai făgăduit când umblai printre oameni. Amin.

Mulțumesc și ție, și Domnului pentru lucrarea ta cu El și a Lui cu tine!
Sunt uimită și recunoscătoare și nu mai am niciun cuvânt de spus.
Slavă Ție, Doamne! Și, Te rog, adună-ne pe toți în iubirea Ta vindecătoare!

Cu drag și rugăciune,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar