Am început sa plâng ca și cum sufletul meu și-a înțeles lecția

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne-ajută, Maică! Mă înclin în fața Domniei Voastre!

Vă urmăresc de ceva timp pe internet. Bunul Dumnezeu v-a scos în calea mea când a considerat că este momentul pentru mine. Sunt impresionată profund de multele lucrări pe care le-ați făcut și le faceți pentru a ajuta și salva suflete. Am învățat multe lucruri de la Dumneavoastră pentru îmbunătățirea mea sufletească, pentru care vă sunt recunoscătoare profund.

Doresc să vă împărtășesc o întâmplare recentă și vă rog din suflet să mă ajutați să o înțeleg corect. Am urmărit recent materialul dumneavoastră legat de panică.
Am înțeles că în momente de panică poate ajunge oricine, chiar și călugării, iar atunci este important să ne rugăm chiar atunci Domnului Iisus și să-I transferăm frica, neputiinta noastră fără că să lăsăm frica să ajungă la minte, la gânduri.

Mie mi s-a întâmplat azi așa o stare, o energie foarte grea, simțeam că nu am aer, m-am confruntat cu starea pe care aș fi avut o dacă aș lua virusul, mi s-au înmuiat genunchii - o stare de asta n-am mai avut de vreo 16-17 ani și brusc mi-am amintit de materialul dumneavoastră și m-am rugat la Dumnezeu să-mi ia frica, neputința. Treptat mi-am revenit, m-am liniștit.

Am început să plâng ca și cum sufletul meu și-a înțeles lecția, apoi am căpătat o stare de ușurare cu un surâs interior larg, sufletul meu a înțeles lecția. Am perceput această întâmplare ca o lecție a sufletului, ca și cum Dumnezeu mi-a încercat sufletul.

V-am simțit puterea ca trimis al Domnului și am simțit că m-ați cuprins în ruga dumneavoastră, v-am simțit protecția. Doresc să vă mulțumesc din tot sufletul! De asta am simțit să vă caut, să vă scriu.

Nu știu dacă aveți timp să-mi răspundeți, dar am vrut să vă împărtășesc simțirea mea.

Doamne-ajută!
Diana

Mulțumesc mult pentru mărturia ta. Îți mulțumesc că ai fost ascultătoare. Și-I mulțumesc lui Dumnezeu că ți-a dat să guști din lucrul minunat al ascultării.

Te îmbrățișez cu dragoste și binecuvântare!

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar