Nu ştiu ce să fac într-o problemă.
Mă înţelegeam foarte bine cu duhovnicul. La un moment dat vrăjmaşul, prin gura unei persoane, l-a ponegrit.

Acuzaţiile care i s-au adus nu sunt adevărate pentru că eu îl cunosc pe părintele foarte bine, dar problema e că eu nu i-am spus părintelui. Nu i-am spus pentru că nu am vrut să-l umplu de gânduri negre. Dar pentru că mă apasă lucrurile auzite am spus la Spovedanie că părintele a fost vorbit de rău, dar nu am spus de cine şi pentru ce motiv. Am spus la Spovedanie nu ca să-l informez, ci pentru că mă simţeam vinovată faţă de Dumnezeu că am ascultat vorbele rele ce s-au zis despre părintele. Am considerat păcat faptul că am auzit lucruri rele despre părintele şi am ascultat în continuare acele vorbe.

Am ascultat vorbele cu scopul de a-l ajuta, să zic o vorbă bună şi să se stingă cearta. Dar vorbele rele m-au afectat în final pe mine, şi când părintele m-a întrebat ce se spune despre dânsul n-am spus, ca să nu agravez situaţia. De atunci parcă e un zid între mine şi părintele, vorbele rele îmi răsună în minte de fiecare dată când mă apropii de părintele ca să mă sfătuiască. Uneori mă gândesc să-i spun ce-am auzit despre dânsul, ca aşa să-l conving că am încredere în dânsul. Nu vreau ca cel rău să mă despartă de părintele, destul rău mi-a făcut. Nu vreau ca între mine şi părintele să mai existe acest zid de îndoială, eu nu cred rău de părintele, dar gândurile nu mă lasă. Mă întreb dacă nu Dumnezeu l-a lăsat pe cel rău să mă încerce să vadă dacă îl preţuiesc cu adevărat pe părintele? Poate a vrut să mă ajute mai mult Dumnezeu astfel.

Ce ar trebui să fac: să las situaţia aşa sau să-i spun părintelui totul? De la vorbele rele auzite nu mai am linişte, nu mai am acelaşi curaj să vorbesc cu părintele. E părintele dăruit de Măicuţa Domnului şi nu vreau să existe acest zid între noi.

Vă doresc numai bine,

Aura