Sărut mâna, Măicuţă dragă!
Aş dori să îi transmit un mesaj lui Dănuţ, poate îi va fi de folos. E un fragment scris de părintele Savatie Baştovoi:

"Patima curviei, deoarece este proprie firii noastre, poate fi depăşită numai prin Duhul Sfânt, prin Liturghie. (...) Ca să scapi de această atracţie, trebuie să-ţi propui o perioadă de nevoinţă. Nu e numaidecât să posteşti aspru şi să nu dormi, mănâncă din toate câte puţin şi odihneşte-te, atât cât să nu fii iritat de oboseală şi inapt pentru muncă. Încearcă, pur şi simplu, să eviţi discuţiile deşarte, televizorul şi muzica. Toate acestea fărâmiţează mintea şi slăbesc atenţia. Dar pentru patima curviei trebuie să avem atenţia întotdeauna trează, pentru că ea pătrunde prin gânduri, pe care dacă le curmăm îndată, am şi scăpat de ea. În această perioadă încearcă să nu povesteşti nimănui nici măcar impresiile şi stările prin care o să treci, decât numai preotului la Spovedanie (sau unei persoane duhovniceşti, capabile să te ajute). Cred că în scurtă vreme, dacă vei face asta cu smerenie şi cu nădejde, vei simţi lucrarea Liturghiei în tine. Citeşte câte o Catismă dimineaţa, una seara şi una noaptea pe la două, dacă poţi. Ca să te odihneşti bine, culcă-te pe la zece seara. Şi în toată vremea spune "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul".

Dar să treci dincolo de orice convenţie despre rugăciune. Să te pui înaintea lui Dumnezeu aşa cum eşti, nu încerca să pari mai bun, poate că nici să nu doreşti asta, ci pur şi simplu, aruncă-te la pământ în camera ta, după ce stingi lumina şi zi:

Iată, Doamne, Tu şi eu. Uită-te la mine ce-am ajuns, ce-a mai rămas din zidirea Ta. Uită-te şi mă plânge, că eu singur nu mă pot plânge. Eu nu Te mai înţeleg şi nu Te mai voiesc, eu am o altă viaţă, care îmi pare mai interesantă şi mai atrăgătoare. Du-Te de la mine, că sunt om păcătos. Niciodată nu Te-am iubit şi nu Te-am ascultat. Ştiu că eşti aici, dar nu Te simt şi nu Te recunosc. Tu însă nu Te depărta, aşteaptă până mă scol, ajută-mă Tu să mă scol, că Tu m-ai zidit şi poţi cu mine toate câte voieşti. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Că, iată, n-am mai rămas decât numai Tu şi eu. Numai noi amândoi am rămas. Să nu Te scârbească păcatele mele şi să Te duci. Rămâi cu mine, chiar dacă nu Te văd, chiar dacă nu Te simt, chiar dacă nu Te ascult. Chiar şi atunci când nu voi mai vrea să rămâi, Tu să rămâi. Că Tu eşti Cel Care ne dai viaţă şi Care din moarte iarăşi ne vei ridica, şi fără Tine suntem nimic, Doamne. Şi Ţie, Bunule, după cum putem, toţi slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Să spui aşa, tot ce ai pe suflet, în cuvinte şi mai puţine şi mai simple, poate chiar fără nici un fel de cuvinte. Să te pui numai jos la podea în camera întunecoasă şi să te gândeşti că Dumnezeu este pretutindeni, deci şi la tine în cameră. El nu poate să nu fie şi la tine în cameră, nu are voie.

Bate-te cu Dumnezeu ca şi Iacob şi lasă-te rănit de El. Şi zi-I, şi cere-I socoteală, şi întreabă-L de cele pe care nu le înţelegi şi cele pe care ai vrea să I le reproşezi.

Zi-I şi ascultă tăcerea cu care te ascultă, răbdarea cu care te rabdă şi dragostea cu care te iubeşte. Dar mai ales să asculţi neputinţa cu care vrea să te ajute şi nu poate, din cauza voinţei tale. Da, nu te mira şi să nu te smintească aceste cuvinte, noi L-am făcut pe Dumnezeu să fie neputincios pentru noi. Gândeşte-te numai, că El umblă pururea pe lângă noi, ca un câine bătut, cerşind ajutorul nostru, ca să ne mântuiască. Dacă te vei ruga aşa, n-are cum să nu vină Duhul Sfânt peste tine, n-ai cum să nu cunoşti umilinţa cea veselitoare, n-ai cum să nu te umpli de nădejdea cea bună. Şi-această stare să o creşti în tine, ca să ajungi să o poţi scoate şi duce cu tine şi dincolo de întunericul camerei tale, că ea te va apăra de toate ispitele trupeşti şi sufleteşti.

Să te împărtăşeşti mai des, chiar în fiecare duminică, tratează cu preotul. Căci dacă pentru cei îndrăciţi canoanele recomandă deasa Împărtăşanie, pentru a alunga demonul, care e străin firii noastre, cu atât mai mult vom avea nevoie de deasa Împărtăşanie pentru a scăpa de patimile care sunt proprii firii noastre, care sunt însăşi firea noastră.

Ai nevoie şi de o schimbare de mediu, de o evadare din tot ce te înconjoară. Firea omenească se acomodează foarte repede, de aceea, propune-i o alternativă cât mai contrastantă la ceea ce vezi în internet. Nu e numaidecât să rămâi în acest regim de rugăciune, care pe mulţi îi sperie, ci doar să-ţi faci din el o trambulină pentru un regim normal. Pe urmă faci cât poţi, dar să nu te desparţi de Împărtăşanie mai mult de două săptămâni. Când vei vedea că iarăşi te atacă vechile deprinderi, mai dă-i câteva zile de asprime şi Împărtăşanie. Trupul nostru e atât de lenevos, încât, temându-se de regimul aspru, se va mulţumi să rămână într-un ritm normal, fără să te mai arunce în patimile de care te plângi, numai ca să nu-l mai oboseşti cu asceza. E nevoie de puţină asceză, pentru a trăi mai bine Euharistia, bucuria.

Iritarea pe care o ai este un preludiu al deznădejdii. Din cauza patimii tale, îţi pare că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile, nu ai îndrăzneală. Dar Hristos a zis: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea". Acest îndemn se adresează tuturor oamenilor, nu numai Sfinţilor din calendar.

Credinţa în Dumnezeu nu se limitează la simpla recunoaştere că El este şi că a lucrat în istorie, ci că El este şi pentru tine şi că lucrează, vrea să lucreze prin tine. Anume asta nu pot crede oamenii, că un grăunte de credinţă poate să mute munţii." (din cartea "O pogorâre la iad - despre perversiune şi păcate în general", Ed. Marineasa, 2002 )

Poate e prea lung mesajul. Voiam să-i spun lui Dănuţ că ar putea să scrie rugăciunea sau să o înveţe şi când se simte neputincios, sau vin gânduri de păcat, să rostească rugăciunea către Dumnezeu. Iar de cade, să se ridice şi să o rostească imediat.

Măicuţă dragă, dacă e de folos, vă rog să îl puneţi pe site. Dumnezeu să îl ajute pe Dănuţ!

Sărut mâna, Măicuţă Siluana! Vă iubesc mult.

Cu drag, Ramona