Iubită măicuţă, îmi fac auzit mesajul după luni multe de observare de la distanţă. Recunosc, în ziua când am descoperit acest dialog am făcut o încercare să văd dacă funcţionează. Am pus cea mai banală întrebare iar când mi-aţi răspuns m-am ruşinat pentru că nici măcar nu v-am salutat. Sunt mai puţin decât începătoare la calculator şi am fost uluită să văd că-mi şi răspundeţi. Îmi cer iertare pentru stângăciile de atunci... Am o vârstă... 50 plus, sau 60 minus mai degrabă iar căutările mele găsesc un punct de sprijin în discuţiile ce le purtaţi cu tinerii. M-am declarat mereu creştină, provin din familie de creştini ortodocşi dar ştiţi cum era după tot bombardamentul cu idei ateiste. Bunul Dumnezeu exista undeva într-un colţişor, îl căutam doar la necaz şi pentru că ştiam că aşa trebuie. Foarte rar îmi adunam gândurile pentru a mă apropia de Dumnezeu. Nu caut scuze, ştiu că trebuia să mă preocupe şi atunci. Îmi pare nespus de rău că am lăsat să treacă anii în care căutam Sfânta Biserică doar de Paşti şi de Crăciun iar de spovedit o dată pe an (dacă...) Doamne, cât am pierdut. Evident, nu aveam foarte multe surse de informare dar în biserică sau la un preot puteam găsi cărţi, nu numai de rugăciuni. După descătuşare îmi pun întrebări şi caut răspunsuri. Savurez orice articol sau dezbatere pe tema credinţei, îl caut pe Dumnezeu prin rugăciune, prin post, mă preocupă Biserica dar ceva parcă nu e cum ar trebui. Nu reuşesc apropierea atât cât aş dori, simt parcă un ecran transparent greu de pătruns. Să fie oare noianul de probleme-nu neapărat grele dar multe care-mi bulversează trăirile? Şi tot căutând am dat peste "everystudent.ro". Nu ştiu ce provenienţă are, nu ştiu ce urmăreşte, nu cumva e un prilej de sminteală? Vă mulţumesc şi în numele celor de vârsta mea. Avem şi noi nevoie de tot ce le oferiţi copiilor pentru că mulţi dintre ei sunt mai apropiaţi de Dumnezeu decât ne permitem să credem. Mă bucur pentru ei. Sănătate deplină să vă dea Dumnezeu.
Mulţumesc din inimă!
Ana
Ana mea iubită
Te îmbrăţişez şi mă bucur mult că mi-ai scris. Acum, pentru a îndepărta acel ecran despre care vorbeşti, cred că de mare folos ţi-ar fi să faci sau să facem împreună seminarul iertării! E acolo o lucrare a lui Dumnezeu care ne ajută mult!
Nu ştiu nimic despre acel "everystudent.ro", îmi pare rău.
Te aştept cu drag şi recunoştinţă,
M. Siluana