Bună ziua!
Eu mă numesc Ioana, am 19 ani şi sunt din Bucureşti. Nu cred că sunt nişte informaţii esenţiale, dar simţeam nevoia să mă prezint ( nu ştiam cum să încep având în vedere persoana căruia mă adresez - nu am mai vorbit niciodată cu cineva dintr-o obşte monahală).
Nu ştiu care este scopul acestui mesaj, căci sincer nu cred că ar putea să mi se răspundă chiar din partea Maicii Siluana (mi s-ar părea un privilegiu prea mare pentru mine).
Am citit şi eu cartea dumneavoastră "Meşteşugul bucuriei"care mi-a plăcut în mod special, am ascultat şi mai multe conferinţe de ale dumneavoastră.
Acum teoretic învăţam la mate pentru bacalaureat, dar găsesc multe lucruri care să mă distragă... iar când am intrat pe site-ul acesta şi am citit "Maica Siluana vă răspunde" am simţit că îmi pot pune nădejdea în dumneavoastră.
Problema mea este că nu mă cunosc, că nu îmi dau seama care e problema, nu-mi pot da seama ce fel de om sunt, ce vreau de la mine, ce vreau să fac cu viaţa mea... nu înţeleg cum să mă lepăd de mine, cum să îmi iau crucea şi cum să îl urmez pe Mântuitorul Iisus Hristos. Asta înseamnă neapărat să urmez calea monahismului????? Nu înţeleg cum în lume (căsătorit sau nu) ar putea fi posibil acest lucru pentru un om, mai ales pentru mine, care mă chinui să ajung la limitele normalităţii (care nici alea nu ştiu care sunt) de a mă numi creştin.
Pentru mine este imposibil să mă feresc de patimile din lume şi îmi e teamă că nu mă pot descurca... ar putea fi acesta un motiv suficient pentru a mă orienta spre mânăstire???
Eu nu cred. Cred că principalul motiv pentru care un om alege o astfel de viaţă este dragostea pentru Dumnezeu (lucru imposibil pentru mine).
Tare mult aş vrea să ştiu ce anume îl determină pe om să ajungă la hotărârea să devină monah. Cum aş putea să îmi dau seama că asta ar fi pentru mine?
Îmi cer scuze că v-am ocupat din timp, dar tare aş fi fericită dacă mi-aţi spune un cuvânt de folos să mai mi se limpezească mintea...
Vă mulţumesc din inimă...
Ioana
Bună ziua, Ioana mea dragă!
Mulţumesc mult pentru mesajul tău care îmi reaminteşte cât de greu şi complicat e să ai 19 ani!
Acum se dă luptă grea în sufleţelul tău: pe de o parte dorinţa profundă de a fi om, adică de a fi creştin în cel mai deplin şi adevărat sens, pe de altă parte, dorinţele multe şi mărunte de a aparţine acestei lumi în care se află cei ce ne iubesc, cele ce ne plac şi frumuseţea toată creată de Dumnezeu alături de urâţenia şi violenţa produsă de păcat!
Da, Ioana mea, nu ştii cine eşti, pentru că încă nu eşti. Acum eşti cea care vei deveni! De tine depinde ce direcţie alegi şi dacă îl vei primi în viaţa ta pe Cel ce te va face ceea ce doreşte inima ta! Ca să poţi împlini setea de infinit a inimii tale nu trebuie să devii monahie sau să nu devii, ci să înveţi ca toată viaţa ta să atârne de Domnul, să-l respiri, să-L mănânci, să-I vorbeşti, să-L asculţi şi să-L chemi şi să-L primeşti în fiecare ceas că Domn şi Împărat, ca putere şi Mângâiere pe cale! El te va învăţa toate! Rugăciunea te va conduce la acel fel de a fi învăţată. Tot ea îţi va scote în cale oamenii de care ai nevoie. Şi tot ea te va învăţa şi îţi va da putere să eviţi întâlnirile care te-ar trage în jos!
Curaj, Ioana! Spor al învăţat şi la probele pe care le ai de dat!
Te îmbrăţişez şi te mai aştept.
Cu drag şi încredere,
M. Siluana