Cad iar şi iar în aceeaşi groapă a patimilor egoiste. Cad şi nu îmi pare rău. Precum se tăvăleşte porcul în tina sa, asemenea şi eu. Praf şi cenuşă sunt, dar mă comport de parcă aş fi pus morţii hotar; mai firav decât o frunză tomnatică, şi totuşi atât de semeţ. Aş vrea, măcar pentru o clipă, să simt părerea de rău a lui Iuda şi pocăinţa lui Petru. Vreau atât de mult să Îţi ofer şi eu ceva. Tu ai murit pentru mine, ultimul vierme de pe acest pământ. Scumpul Tău trup s-a frânt pe Cruce şi sângele Tău a căzut pentru mine, cel ce sunt mai rău decât Iuda, pentru că El Te-a trădat o singură dată, pe când eu Te trădez mereu. Ce pot să-ţi dau eu Ţie, când tot ce e în mine e putred? Inima mea sălaş al răului s-a făcut. Tu cu moartea pe moarte ai călcat, iar eu cu moartea m-am îngropat. Îmi întinzi mâna pentru a mă ridica din mormânt, iar eu mai adânc sap. Chemarea neantului se aude puternic în mine. Abisul cheamă abis.
Dănuţ, păcătosul
Dragul meu Dănuţ
Ce poţi tu să-I dai? Taman această inimioară putredă! El nu doreşte decât să se sălăşluiască în ea! Nu aştepta să devii tu singur mai bun!
Tu poţi să crezi Lui! Să crezi în El şi în făgăduinţele Lui şi să lupţi mereu şi mereu să împlineşti Poruncile, chiar dacă mereu şi mereu cazi! Nu uita, El, Milostivul, nu numără căderile, ci ridicările!
Curaj, Băiatul meu drag!
Mergi mereu şi mereu la Părintele Tău şi ia iertare şi dezlegare ca să poţi birui din ce în ce mai mult şi mai uşor!
Da, abisul păcatului cheamă abisul milostivirii Lui!
Curaj!
Cu dragoste şi încredere,
M. Siluana