Vă rog, Măicuţă, spuneţi-mi un cuvânt de folos, nu mai găsesc ieşirea normală în astfel de situaţii!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuţă!

Nu ştiu cum să încep căci oricum aş începe tot un strigăt de durere iese din mine. Parcă desculţă fiind calc pe cioburi oricât aş căuta să mă feresc. Atât de mult mă străduiesc să găsesc răspuns la frământările mele şi nu reuşesc. E tare greu după ce ai fost obişnuit să mănânci numai miere să-ţi placă să mănânci fiere. După ce timp de trei ani am fost prinsă de mână şi ghidată pe drumul Bisericii, acum viaţa mea s-a schimbat radical şi nu mai am duhovnic, îmi plâng neputinţa de a mă descurca singură fără povăţuitor. Am încercat să-mi strig durerea unor persoane ce îmi păreau apropiate dar parcă vorbesc în limba chineză. Aş vrea să fug undeva să nu îi mai văd pe cei care m-au rănit de moarte. Am ajuns să înţeleg că până la urmă e vorba de slăbiciune şi de patimi nevindecate, dar îmi face foarte rău să-i mai privesc. Aş fugi... "dar unde te vei ascunde de la faţa Mea?". Cu cine să vorbesc? Simt că am ajuns la capătul puterilor! Ajută-mă, Doamne!

Am găsit puţin timp şi nu e nimeni lângă mine şi de aceea vă scriu şi plâng, nu ştiu dacă se înţelege ceva din ce am scris. Iertaţi-mă! Vă rog mult tâlcuiţi-mi un pasaj din Sfânta Scriptură, nu mai ştiu exact versetul şi nici autorul: "nu vă întărâtaţi copiii la mânie ca să nu deznădăjduiască". Am o fetiţă de trei ani şi jumătate şi în câteva rânduri am bătut-o zdravăn. E foarte încăpăţânată şi se enervează foarte repede. Dacă i-am luat un obiect din mână şi i-am explicat că nu mai are voie să se joace cu el pentru că, de exemplu, e periculos caută prin orice mijloc să-l ia înapoi singură: se urcă pe scaun, aruncă cu obiecte în mine, urlă groaznic, iar când vede că nu rezolvă nimic vine la mine, îşi cere iertare, apoi mă roagă să i-l dau înapoi. Bineînţeles că nu cedez pentru că nu vreau să se rănească, şi o luăm de la capăt. În cele din urmă ia bătaie, epuizez toate argumentele şi o bat; apoi se linişteşte şi nu mai aminteşte de acel obiect. M-a speriat destul de tare purtarea ei şi a mea, mai ales că nu e prima dată.

Vă rog, Măicuţă, spuneţi-mi un cuvânt de folos, nu mai găsesc ieşirea normală în astfel de situaţii!

Doamne ajută şi Dumnezeu să vă binecuvânteze, Măicuţă dragă! Iertaţi-mă că v-am răpit atâta timp!

Anca

Mai întâi, om drag, te rog să înveţi iertarea şi binecuvântarea. Te rog! Altfel nu ai unde să fugi, cum atât de profund spui! Fugi în braţele Domnului, care sunt poruncile Lui şi El te vă mângâia şi-ţi va da bucurie oricare ar fi condiţiile exterioare. Dar şi acestea se vor schimba pentru că ele sunt expresia văzută a nevăzutelor puteri din tine!

Curaj! Te aştept să facem seminarul iertării cu seriozitate şi onestitate. Până atunci, acceptă realitatea aşa acum este şi binecuvântează pe Domnul şi cere-I putere să iubeşti În aceste condiţii! Că de asta e Dumnezeu şi pentru asta a venit la noi, în noi şi e cu noi mereu!

Legat de fetiţa ta. Te rog să mă crezi că şi ea îţi arată ceea ce tu nu vrei să vezi în tine, în casa voastră. Aşadar, mai întâi e nevoie să faceţi curat în casă. Mă refer la curăţenia duhovnicească. Vezi dacă nu intră duhuri necurate, la care copiii fac foarte, foarte rău, prin Internet sau TV! Când cineva din casă priveşte imagini pornografice sau practică, copiii sunt extrem de agitaţi şi vor neapărat să fie pedepsiţi. E ceva ciudat, de parcă s-ar simţi ei vinovaţi pentru acestea.

Apoi fii atentă dacă nu cumva vede şi simte ceva din viaţa voastră intimă. Mulţi copii suferă mult şi simt nevoia să se răzbune pe părinţi din cauză că sunt martori, în timp ce "dorm", la viaţa intimă a părinţilor. Cu rugăciune se poate rezolva problema foarte bine. În plus, copilul trebuie să ştie că legătura părinţilor lor e de la Doamne-Doamne!

Apoi, să o binecuvântezi mult în gând. Când începe împotrivirea, să începi să o binecuvântezi şi să nu cedezi. O anunţi că vei vorbi cu ea după ce se linişteşte. Când se linişteşte o iei în braţe, o mângâi, o lauzi şi îi explici de ce nu faci ce vrea ea şi că aşa va fi până ajunge mare: tu vei spune ce e bine să facă şi ce nu!

Apoi, să o duci la Biserică şi să o împărtăşeşti des. Are nevoie de Domnul! Dar principala cauză a pornirilor ei este viaţa voastră, a părinţilor ei. Puneţi-vă viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi totul se va schimba. Dacă eşti singură pe Cale, nu deznădăjdui! Vei binecuvânta pentru doi, trei... Domnul dă harul fără măsură!

Cu drag şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar