Măicuță Siluana,
Aţi venit până la noi să ne învățați Meșteșugul Bucuriei și acest efort ne obligă și aş vrea din tot sufletul meu să îl însușim, să putem cu Domnul arăta aproapelui că da, se poate. E greu un astfel de meșteşug, presupune printre altele să iertăm, nu? Iar iertarea reclamă în primul rând renunțarea la răzbunare oricât de rafinată ar fi ea.... În clipele de întuneceală, când vin "lupii", îmi apare în minte "chipul frumosului om pozitiv" , Idiotul lui Dostoievski, care în curăția inimii sale îi încredința pe toți răii și urâții că sunt frumoși și buni.
Părintele Paulin Lecca spunea că lupii din noi stârnesc pretutindeni și veșnic lupi și că numai recunoscând răul și stricăciunea ce i-ai făcut-o altuia, numai prin acest sentiment de smerenie și de vinovăție dovedești prezenţa lui Dumnezeu în inima ta și gonirea diavolului din sufletul tău.
...Ieri am citit despre marele mucenic Evstatie Plachida (cu soția și fiii ), adus la credință precum Pavel. Au fost încercați ani îndelungați, cincisprezece ani de chinuri, dar ei erau curați și drepți. Şi aşa mari dureri şi ispite aveau, că nu puteau să nu verse lacrimi amare, însă dincolo de plânsul acesta era promisiunea Domnului în care credeau că vor trăi și izbăvirea, deși necazurile păreau că nu se vor putea sfârși. După eliberarea din suferințe au primit cu bucurie mucenicia, și-au dorit-o din iubire pentru Dumnezeu. Necazurile le-au răbdat tot cu iubire, cu recârtire, însă durerea era vie, aprigă. DA suferinței ne spun mucenicii, cale ușoară către Domnul nu există.
Uneori mi-e aşa de greu, plâng și iar plâng. Nu e numai apăsarea suferinței, ci și a superficialității vieții. De ce eșuez în relații, cum poate să devină o situație aşa imposibilă, cum de greșim atât de ușor? Îl văd pe suflet dornic să scape de amărăciunea suferinței, cât e de fricos. Caut să pot intra în cămăruța inimii.
Veronica
Draga mea dragă, Veronica
De ce greșim aşa mult în relațiile noastre? Pentru că acolo suntem bolnavi. Acolo ne-am lăsat înșelați. Știi, după căderea protopărinţilor noștri Adam și Eva, duhul nostru s-a desprins de Dumnezeu și, din lipsa harului, au apărut în noi afectele: frica de moarte, foamea, setea, oboseala, durerea, suferința prin care vrăjmașul ne manipulează cum voiește. Aceste afecte, urmarea păcatului originar, deși sunt nevinovate pentru că nu sunt în sine păcate, ne duc cu ușurință să le împlinim cerințele "Cu orice preț"! Acest orice este păcatul care devine patimă când se transformă în reacție "firească" la amenințările exterioare. Or, amenințările (adică cerințe sau oferte care nu sunt după cum voim sau ne place nouă) pot veni de la semeni, de la îngeri (buni și răi) și de la Dumnezeu, adică de la cei cu care ne aflam în relație.
De cum venim pe lume, cei din jurul nostru, deși ne iubesc în felul lor și după puterea lor, ne și rănesc și ne transmit un fel de a fi centrat pe egoismul care se caracterizează în primul rând prin căutarea plăcerii și fuga de durere. În felul acesta relațiile noastre vor fi centrate pe egoul nostru care-și formează adevărate "mecanisme" de apărare prin care privește realitatea. Noi nu vedem oamenii aşa cum sunt, ci deformați de "lentilele" produse de rănile noastre sufletești din copilărie. Acestea se vindecă numai și numai de Domnul Iisus Hristos, Vindecătorul bolilor noastre sufletești și trupești, prin lucrarea dătătoare de viaţă și sfințitoare a Duhului Sfânt în Sfânta Lui Biserică.
Așadar, relațiile noastre se vor îmbunătăți numai când vom învăța să nu mai trăim și să reacționăm după cum "ne vine", ci după cum ne cere Domnul. El ne-a adus puterea de a iubi neinteresat, liber, de dragul Lui și a Bucuriei Lui Sfinte. Această iubire este iubirea agape, iubirea pe care ne-o dăruiește El, nu e ceea ce credem noi sau simțim că e iubire. Încet, încet, vindecându-ne simțurile duhovnicești, dobândim și simțirea acestei iubiri. Până atunci lucrăm prin credință. Avem destulă experiență a suferinței pătimașe și mare dor în inimă după bucuria sfântă ca să fim "motivați" să urâm voia noastră pătimașă și să iubim voia lui Dumnezeu arătată nouă prin sfintele Lui porunci.
Curaj, copile drag, vindecarea și creșterea duhovnicească cere timp și răbdare, dar roadele ei se arată încă de la primii pași pe Cale!
Bucurie sfântă și curaj duhovnicesc
M. Siluana