Măicuță dragă!
Mă uit la pătrățelul ăsta alb și îmi vin atâtea în minte, dar nu reușesc să scriu. Nimic din ce-aș scrie nu mi se pare atât de important încât să vă ocup timpul. Dar știu că mă iubiți și pe mine, așa cum sunt eu de mică și de urâtă.
De fapt, tot ce-aș vrea să vă scriu s-ar rezuma la atâta: vă iubesc! Pentru că sunteți așa cum sunteți, pentru că ne așteptați pe toți și nu vă scârbiți de noi, cei care abia pășim stângaci și ezitant, pe Cale. Pentru că de multe ori, dumneavoastră ne-ați dat un impuls, cel hotărâtor, să pășim pe Cale.
Maică, de-ați ști (sigur că știți, dumneavoastră ați fost odată ca noi), de-ați ști de câte ori mi-am zis că gata, am păcătuit dincolo de iertare, că nu mai am nimic de așteptat, că lumea mea și sufletul meu e doar o groapă de gunoi în care nu intră nici o lumină... că degeaba mă mai amăgesc cu ideea asta absurdă de Rai..."nu te mai răni singură", îmi ziceam, "nu o să ajungi niciodată acolo...".
Și, așa cum ziceți, Domnul nu m-a lăsat, mi-a trimis mereu oameni ai Lui, mâini întinse să mă scoată și pe mine cineva din noroi... și eu de multe ori nici nu le-am văzut. Mă temeam, și uram.
Și acum... acum nu înțeleg cum de mă uit la un om, la același om pe care-l vedeam rău și de care mă temeam... și-l văd doar singur, așteptând să vadă cineva dincolo de teama lui de a fi în Lumină, îl văd că urăște și că lovește pentru că e speriat! Și de fiecare dată parcă e o minune când îi zâmbesc, și el îmi zâmbește, și parcă înțelege uneori că e în regulă să nu fii rău, e în regulă să nu te aperi cu agresivitate, pentru că... nu știu cum să spun... cuvintele nu mă ajută... parcă în clipa în care iubești, nu mai există nimic care să te poată răni. Totul e iubire, rănile înseși sunt iubire, sunt lecție din iubire...
Vă mulțumesc, Maică dragă, pentru că m-ați molipsit de zâmbet!
Elena
Elena mea
DA, Elena mea, totul e iubire când accepți iubirea lui Dumnezeu, când te lași iubit de El și crezi Lui și te străduiești să împlinești poruncile acelea care ni se par ucigător de grele, dar sunt, de fapt, viață și bucurie!
Da, rănile nu sunt decât ferestre către iubire, lecții de iubire, cum minunat spui! Dar ca să înțelegem asta e nevoie să murim, să ne răstignim frica de durere și să acceptăm nașterea care vine prin ea când e cu Domnul!
Fii binecuvântată, Elena!
M. Siluana