Măicuță,
Apelez la dumneavoastră pentru că mi-e teamă că mă îndrept pe un drum greșit. Simt că mă îndepărtez de Dumnezeu și, deși nu vreau, inima mea se îndoiește tot mai mult. După o relație de mai bine de doi ani cu un elev la Seminar, am avut parte de o despărțire... mai deosebită. A hotărât să ne despărțim pentru că simte că are chemare pentru mănăstire. Aveam planuri pentru căsătorie și totul s-a terminat fără să realizez. Până la acest moment apreciam sacrificiul celor ce aleg acest drum, al mănăstirii. Acum... mi-e greu să înțeleg... mă întreb de ce s-a întâmplat așa... Știam că omul dispune de liber arbitru, dar prietenul meu vorbește despre un anumit dat de la Dumnezeu. Spune că poate i-a fost dat să meargă în mănăstire. Nu știu ce să mai cred. Vă rog, dacă se poate, să-mi dați un răspuns, un sfat...
Vă mulțumesc!
Teo
Draga mea Teodora
Da, copil drag, omul dispune de liberul arbitru, dar libertatea lui e mai mult decât acesta. Liberul arbitru este cumva o libertate pusă la încercare, e libertatea de a alege între voia lui Dumnezeu, care este aceea de a deveni și noi dumnezei ca El, după har, și voia omului care se poate rupe de voia lui Dumnezeu. Când omul își ascultă voia chipului său, voia adâncă a ființei sale, care este mereu în armonie cu voia lui Dumnezeu, dar e anihilată la exterior de voia egoului centrat pe obținerea satisfacțiilor imediate și efemere, atunci e liber. Se ajunge greu la această libertate, pentru că nu cunoaștem adevărul despre noi și vocația noastră și pentru că nu-L cunoaștem pe Domnul și lucrarea Lui mântuitoare, nici atunci când suntem credincioși.
Din când în când, unii oameni se hotărăsc să meargă până la capăt cu credința, se hotărăsc să renunțe cu totul la voia egoului și să se dăruiască lui Dumnezeu, fie alegând călugăria (calea cea mai sigură pentru această lucrare), fie lucrând poruncile sfinte trăind în lume. Această de pe urmă alegere e mai grea. Viața în lume are și mângâierile ei, dar și capcanele ei.
Așadar, prietenul tău poate că a auzit chemarea lui Dumnezeu din adâncul său și vrea să o asculte. Când auzi chemarea lui Dumnezeu o simți ca pe un dat, dar este un dar care poate fi refuzat, nu e o determinare!
Roagă-te pentru prietenul tău, copil iubit, și ai încredere că Domnul nu te va lăsa nemângâiată dacă Îl vei iubi și vei căuta să te împlinești și tu după vocația ta.
Desigur, acum suferi, și e firesc așa, dar această suferință îți va fi ca o naștere, ca o lărgire a ființei ce nu va mai fi centrată doar pe un fel de a vedea viața și fericirea.
Te îmbrățișez cu drag și cu nădejde că ne vom mai întâlni în bucuria sfântă a Domnului,
M. Siluana