Măicuţă, azi și râd și plâng. Să vă spun întâi de ce râd.

Acum șase luni vă scriam că vine soacra mea în vizită și eram tare necăjită numai la gândul cum să o suport eu pentru șase luni... Și eu am început Seminarul și am urmat cum am putut eu mai bine sfaturile dumneavoastră. Maică, au trecut cele șase luni și la plecare am dorit din inimă să o îmbrăţişez și mi-a părut rău din suflet că pleacă... Domnul a alungat ura și răutatea care se cuibăriseră în inima mea, pe toată şederea. Dânsa a fost aşa de bună! Fiica mea cea mare, care era puţin influenţată de mine, și-a îmbrăţişat bunica cum nu a făcut-o niciodată și a spus: "Mamaia, a fost aşa de bine că ai fost la noi!". La plecare am vrut să-mi cer iertare, dar s-au agitat lucrurile și nu mi-a ieşit deloc vorba aia, că e greu să o spui... tare greu... Dar am sunat-o a doua zi (eu niciodată n-am sunat-o de 18 ani de când sunt căsătorită) și i-am mulţumit și i-am cerut iertare. Mi s-a luat o piatră de pe inimă și acum ştiu că Domnul a înlăturat răul acesta de la mine și mi-a dăruit puterea să o accept aşa cum este ea și să nu mai caut defecte în orice. Ce e mai rău e că în tot timpul ăsta de 18 ani eu ziceam sus și tare că eu sunt perfectă și ea, săraca, făcea toate relele ca să creeze tensiune. Ei, Domnul mi-a arătat că nu e aşa... Domnul mi-a venit în ajutor mie, cea rea și neascultătoare...

Ştiţi cum a fost? Aşa: eu am zis: "Doamne, eu nu pot să o sufăr pe femeia asta, vino Tu și binecuvânteaz-o!". Și atât. Am binecuvântat-o în fiecare zi. Și Domnul nu doar că a binecuvântat-o, ci a făcut toate cele ce vi le-am spus. Iar bucuria și liniştea ce mi-au inundat sufletul nu vi le pot descrie în cuvinte. Într-adevăr, dacă am primi totul de-odată, nu ne-ar fi de folos...

Acum să vă spun de ce plâng. Maică, tare greu am început postul, vin tot felul de ispite. Parcă în fiecare zi e ceva. Ba's copiii bolnavi, ba stăm în tensiune că se dă afară de la serviciu, copiii sunt mai obraznici și mai neascultători, soţul nepăsător și nemulţumit. Mă străduiesc din toată puterea să am grija familiei. Dar parcă toată strădania mea nu are nicio valoare. Parcă toţi caută un "ţap ispăşitor" și mă găsesc pe mine...

Îmi ziceam că poate am făcut și eu cuiva asemenea și Domnul vrea să-mi arate... Azi sunt tristă și neajutorată.

Citesc toate mesajele pe care le puneţi pe site, îmi sunt de mare folos. Eu nu am darul scrisului ca mulți dintre cei care vă scriu, dar dacă ceva din ce vă scriu eu e de folos, puteţi oricând să puneţi pe site.

Vă îmbrăţişez ca și pe mama mea și mulțumesc că Domnul vă trimite în ajutor nouă celor care suntem neajutoraţi.

Să ne purtaţi în rugăciune, Măicuţă, că Domnul vă aude!

Elena