Am plecat din România renunţând la tot ce aveam mai iubit pe lume pentru a căuta comori

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă dragă...,
Am început aşa, pentru că simt o fericire în suflet că mai pot să adaug pe lângă Sfânta Fecioară Maria şi pe lângă mama mea pe cineva la care pot spune: Măicuţă... deşi în lenea sufletului meu o spun de prea puţine ori şi de prea multe ori o spun grăbit, atunci când o fac. Văd aici că sunteţi pe acest site mamă spirituală, pentru că ştiu că creşteţi duhovniceşte o mulţime de tineri. Deşi aş vrea să spun mai multe nu aş vrea să atac smerenia dumneavoastră... însă am poposit aici pentru a-mi descărca sufletul în faţa dumneavoastră. Iar din iubirea ce o semănaţi aş vrea să vă trimit şi eu înapoi o oglindire din ea... pentru că, aşa cum aţi spus într-o conferinţă, noi oamenii, mai ales în aceste vremuri, nu ştim să iubim... eu personal ştiu sigur că nu ştiu cum să iubesc şi că doar Dumnzeu ne iubeşte... şi totuşi... ne-a dat şi nouă darul... dacă nu a naşte iubirea, a o oglindi... Aşa cum atunci când eram mic eram impresionat cum puteam cu o mică oglindă să reflectez lumina puternică a soarelui, aşa cred că ne-a lăsat Tatăl nostru ceresc puterea de a oglindi iubirea Lui în... lacrimile din ochii noştri, lacrimile care răsar la durerea de a vedea pe fratele bolnav, sau lacrimile care răsar cu gândul la mama, sau care apar când auzim de fapta bună a aproapelui nostru, de fericirea, sau de necazul lui, aşa cum spunea părintele Arsenie Papacioc: "atunci răsar lacrimile când ne clocoteşte sufletul şi ne dă pe dinafară.".

O să răsară gândul dumneavoastră din rândurile mele viitoare: oare ce întrebare are tânărul acesta pentru mine... ei bine, întrebare nu am, dar de rătăcit, sunt aşa de rătăcit, pentru că, deşi văd poteca cea luminoasă şi semne şi cu indicaţiile sigure, eu tot prin cea mai întunecoasă umblu, doar aşa că e mai bătătorită...

Am plecat din România renunţând la tot ce aveam mai iubit pe lume pentru a căuta comori... iar de 5 ani le tot caut şi tot chinuindu-mă a le găsi pe cele materiale, iată că am găsit că adevăratele comori nu sunt aici; şi cât de goi sunt dolarii... şi de reci... Însă se pare că atunci când suntem mai rătăciţi Dumnezeu ne ajută!

Să-i sfătuiţi pe tineri să nu plece de acasă, că aşa cum e România de rătăcită şi oricât o vor vedea de săracă, acolo e un loc mai prielnic de a dobândi " comorile cele din Cer" decât rătăcind prin lumea asta atât de materială, iar singurătatea în care te trezeşti deodată e unul dintre cei mai mari duşmani, pe lângă toate poftele materiale atât de ademenitoare din jur...

Drama mea interioara e că deşi ştiu că e nevoie să renunţ la acest materialism ce m-a condus de atâţia ani, deşi încep să văd lumea din ce în ce mai mult prin latura credincioasă a sufletului meu şi pe cât posibil şi a ochiului, nu prea ştiu să lupt. Calea ştiu că e rugăciunea, dar şi acolo sunt slab şi neputincios. Uneori, cu alergatul după bani, uit cu zilele de rugăciune şi apoi câteva zile mă simt nevrednic de a o începe. Şi aşa de josnice sunt patimile sufletului meu, că şi atunci când mă apropii prin rugăciune de Dumnezeu sunt prea laş în a-I cere să mă ajute să renunţ la lumea asta materială şi a deveni mai vrednic de El, sau să zic: "Doamne, cum să fac?"

Măicuţă dragă, numai două cuvinte de îmi veţi răspunde, şi ele vor fi de folos. Iertaţi-mă că v-am răpit timpul cu rătăcirile mele, când ceilalţi au probleme mai importante la care să le răspundeţi.

Dumnezeu să-i ajute pe toţi ceilalţi tineri în problemele cu care vă caută. Deşi văd atâtea probleme la fiecare care vă scrie am şi un pic de bucurie că-i văd că se îngrijesc de sufletul lor.

Măicuţă dragă, vă sărută mâna un copil cu suflet rătăcit, de departe din lume, dar cu credinţa că Domnul ne va apropia pe toţi...

Ionuţ

Stau în faţa mesajului tău şi mă întreb dacă eu mai pot să-ţi spun ceva sau nu? La prima vedere nu am ce să-ţi mai spun, pentru că tu, deşii ştii bine ce ai de făcut, nu faci, deşi asta te doare până la a o numi dramă lăuntrică. Dar, zăbovind cu inima în faţa durerii tale, îmi vine în minte un cuvânt care mă îndeamnă să pornesc pe firul lui: "sfâşiere". Suferinţa ta, nu numai că este sfâşietoare, dar e şi provocată de o sfâşiere lăuntrică pe care o agravezi cu fiecare încercare de a o depăşi. Ţi-ai sfâşiat viaţa în două părţi adverse: materie şi suflet! Dar asta e lucrarea vrăjmaşului, om drag. Numai el ne sugerează că aceste două realităţi sunt vrăjmaşe, aruncându-ne în război cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru! Nu, Ionuţ, nu materia e vinovată! Nu dolarii sunt reci! Nu plecarea ta din ţară e vinovată, aşa cum rămânerea ta aici nu te-ar fi transformat într-un sfânt! Vrăjmaşul tău este această mentalitate care te rupe în două, lipsindu-te şi de bucuriile duhovniceşti, şi de desfătările lumeşti! În felul acesta nu vei reuşi decât să te simţi vinovat, să te dispreţuieşti ori de câte ori te bucuri de cele lumeşti, şi să te urăşti pe tine, ceea ce este mare păcat. Ce poţi face?

În primul rând, să te pocăieşti! Pentru asta să ceri, pur şi simplu în rugăciunile tale, cât de scurte, să-ţi dea Domnul pocăinţă. Pocăinţa nu e părere de rău pentru frivolitatea sau neruşinarea păcatului, ci îndreptarea gândului şi dorului inimii spre Dumnezeu, singurul Care ne poate învăţa ce este pocăinţa! Şi tot El o şi lucrează în noi! În chiar acest moment vei descoperi bucuria prezenţei Lui în tot locul şi în tot timpul! Când vei fi foarte ocupat ca să câştigi bani, Îi vei arunca priviri scurte cu gândul, din când în când şi vei descoperi că El e cu tine! Prezenţa Lui te va ajuta să-i vezi pe cei din jurul tău şi pe tine şi banii pe care-i câştigi, cu ochii Lui! Apoi, orice ai face, dacă arunci un gând la El, se va schimba. Trupul tău e destinat să fie Templu al Sfântului Duh! Dacă îţi aminteşti asta din când în când, într-o zi, totul va fi altfel! Dacă, de exemplu, vei privi un trup care, privit ca obiect, este ispititor şi vei ridica un gând scurt la Domnul, vei vedea acolo chipul lui Dumnzeu şi biserica Lui aflată în paragină sau distrusă de bombe sau de profanatori şi vei suspina un gând de rugăciune. Scurt, cât o secundă! Aceste gânduri, sunt din Împărăţie! Ele sunt seminţe de foc ce vor lumina ceea ce numeşti tu materie şi o vor transforma în icoană... durează şi e greu, dar altă cale nu există.

Spune cât poţi mai des: "în tot locul stăpânirii lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul!".

Nu vâna rezultate! Nu te speria de căderi! Nu cere semne şi minuni! Crede numai şi ridică ochii la Cel în care ai încredere şi nu lipsi de la Întâlnirea cu El Viu: Sfânta Liturghie! Ai nevoie de 3-4 ore pe săptămână şi de câteva zeci de minute pe zi!

Îndrăzneşte, Ionuţ!

Cu drag şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar