Iertați-mă, Măicuță,
Dar nu m-am putut abține să nu vă scriu. Am citit mesajul „gânduri pentru Adela” și vreau să vă spun că eu am făcut totul întocmai cum zice ea, în relația mea cu fostul prieten. Inclusiv sfatul cu duhovnicul. Rezultatul a fost că fostul prieten a început să mă acuze tot mai mult că sunt „habotnică” și că citesc prea multe cărți religioase, s-a înfuriat când a aflat că duhovnicul îmi dă voie să învăț duminica, zicând că sunt ca și comuniștii care nu considerau munca intelectuală ca fiind muncă, din moment ce îmi dă voie să învăț, dar nu să muncesc munci „fizice”, m-a amenințat că dacă vreodată o să-i impun și lui religia mea ne despărțim (Deși eu nu i-am impus niciodată nimic, și nici nu aveam de gând. O singură remarcă i-am făcut când a început să cumpere revista Playboy, dar și cu aceea nu l-am cicălit.). Duhovnicul m-a sfătuit să îl las și să găsesc „o partidă mai bună”, ceea ce nu am făcut, ci dimpotrivă, m-am revoltat că a putut spune așa ceva. Așa ca l-am lăsat pe duhovnic, și nu am mai căutat altul stabil, ci am început să merg la cine nimeream. După care, tot înaintând pe Cale, am ajuns să mă conving la vremea respectivă că totuși nu este bine să trăim necăsătoriți și am refuzat să mai am relații intime cu el, după care el mi-a zis că niciodată nu-i bine cu mine, căci și dacă ne căsătorim o să-i impun să facem o grădiniță de copii etc.... Și totul s-a sfârșit prost, deși motivul a fost că eram prea săracă... Însă comportamentul meu nu l-a făcut deloc să se apropie de Biserică, ci dimpotrivă, se întrista că nu poate avea și el o prietenă „normală”. Și vă asigur că am făcut absolut tot ce scrie pe site... Și în perioada aceea simțeam și eu cam cum îmi scrieți dumneavoastră, că în biserică aveam viața... De asta nici nu m-a afectat, pe moment, despărțirea, ci m-am rugat un an de zile pentru el să reușească la examenul de rezidențiat.
De atunci multe s-au schimbat... Teoria este una, practica este cu totul altceva...
Vă îmbrățișez cu mult drag,
Adriana
Draga mea Adriana,
Acum am văzut și eu întreaga corespondență din jurul mesajului Adelei și mă bucur că, iată, ați comunicat și fără intervenția mea directă! Consider că e o bună modalitate de a vă dezvălui și cunoaște gândurile și atitudinea pe care le aveți față de problema mântuirii.
Iată, de exemplu, cum tu, ai găsit un nou „temei serios” ca să-ți dovedești că Biserica nu slujește omului, ci chiar îi strică socotelile…
Și ai dreptate, copile drag! Dacă omul simte Biserica în afara sa, ca pe o instituție sau un loc în care merge să-și caute împlinirea dorințelor, așa cum țâșnesc ele dintr-un suflet care încă n-a ajuns să cunoască sensul și rostul existenței omului pe pământ, va sfârși prin a o părăsi așa cum ai făcut tu, după pilda acelui iubit al tău…
O va părăsi și nu va afla niciodată că el este în Biserică și că Biserica este în el, că Ea este Trupul lui Hristos Domnul, în care toți suntem una și fiecare unici cu lucrarea Sfântului Duh, că numai ea nu va fi biruită de porțile iadului, că numai în ea ne naștem și creștem pentru a deveni „mai adevărat” Cetățeni ai Împărăției Cerurilor și fii ai Tatălui Ceresc.
Va pleca și va încerca să-și potolească foamea, setea ași dorul de Dumnezeu alegând o „biserică” mai aplecată spre nevoile imediate și „reale” ale iubiților credincioși, sau va avea „credința sa” în care va putea citi și descifra toate prin propria viziune, iubind un dumnezeu pe care și-l face după chipul și asemănarea sa, în cea mai frumoasă variantă…
Și se va plânge la Marea Întâlnire că n-a știut că numai în ea Îl putea „mânca pe Domnul” ca să aibă Viața după care înseta pe când se amăgea cu „sucuri identic naturale” ale lumii acesteia, sau chiar „identic evanghelice”… Că n-a știut că iubirea înseamnă împlinirea poruncilor… Că n-a știut că plata păcatului este moartea…
Iartă-mă, copil drag, îți cunosc împotrivirea și n-aș fi vrut să te provoc, dar nici n-am putut să nu-ți răspund la dragostea pe care mi-o declari, altfel decât iubindu-te „până la sfârșit”, adică până la ceasul judecății noastre!
M. Siluana