Să vină Dumnezeu şi să facă lumină şi în cotloanele acestui labirint

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sinceră să fiu, tema asta mă aștepta de mult – o țineam la vedere pe calculator, dar făceam cum făceam și reușeam să o evit. Unul din pretextele care conținea și un sâmbure de adevăr, era că am vrut s-o fac în profunzime, nu la suprafață, pentru că m-am „împotmolit” acolo unde trebuia să măsor strategiile schemelor de inadaptare în care mă regăsesc. Și aici a început rezistența...
Chiar mă gândeam cum o să mai duc eu la capăt această temă, când mi-ați trimis acel mesaj și mi-am regăsit motivația. Una din strategiile mele necâștigătoare este de a lăsa baltă lucrurile pentru a testa dacă cel / cea de la „capătul firului” este cu adevărat interesat / ă de conversația respectivă, de schimbul respectiv de idei și sentimente. Și vă mulțumesc că mi-ați transmis acel semnal. Acum am reușit să înfrunt tema (și teama) care mă împiedicau să dau niște răspunsuri despre mine și mecanismele mele ascunse.
Am fost foarte bucuroasă că mi-ați arătat că înțelegeți un lucru pe care eu îl știam despre mine: mecanismele mele de apărare sunt mai greu de dibuit și sunt în stare să mă mint pe mine însămi mai bine decât cei care nu conștientizează ce fac. Dar asta nu-i un lucru cu care să mă mândresc.

Cu fiecare temă mă oblig să mai deschid o ușă către interioare care n-au mai fost demult luminate și aerisite... e rarefiată atmosfera, e încărcată de (re)sentimente negative și... nu pot decât să vă mulțumesc că vă pasă. Este tot ajutorul de care am nevoie.

Și simt uneori că începe să-mi fie dor – tot mai clar și mai conștient – de Dumnezeu, să vină și să facă lumină și în cotloanele acestui labirint, pe care i-L dau din toată inima să-L curățească și să-I servească Lui, nu patimilor mele meschine.

Cât despre pagina mea de web, și acolo am început să fac curățenie și să postez pe blog gânduri din cele mai intime ale mele... cuiva tot i-or fi de folos. Am avut deja reacții pozitive, neașteptat de pozitive, în locul indiferenței la care mă așteptam. Faptul că preoteasa Natalia Corlean a preluat adresa acestui blog pe blogul său „Dăruind vei dobândi”, m-a făcut să vreau să mențin ștacheta ridicată și m-a încurajat să scriu și despre viața mea sufletească. Dacă veți mai dori să faceți publică acea adresă, să o poată vizita și alții, eu nu mai am nimic împotrivă, doar să mai fac puțină curățenie și să îi schimb numele. :)
Cu drag,
Raluca

Sunt atât de bucuroasă că-ți este din ce în ce mai dor de Dumnezeu! Și că ești conștientă că nu ne putem bucura de întâlnirea cu El doar în registrul afectiv al ființei noastre, ci că este nevoie să intrăm în „ascunsul” din noi, acel singur loc în care El ne vede și în care Îl putem vedea. Dar, cum bine spui, ne împotmolim de întunericul cotloanelor pe care ne-am învățat să ni le construim ca să fugim așa de privirea Lui, cât și de cea a aproapelui. Și dacă pe aproapele îl mai zărim cât de cât prin crăpăturile măștii pe care o purtăm sau prin propria imagine proiectată pe el, pe Dumnezeu nu-L putem vedea nicicum fără a ajunge Acolo. Calea e împlinirea poruncilor Lui, dintre care cea dintâi, cred eu, este cea a iubirii, iar iubirea la început nu poate fi trăită decât ca iertare în Numele Lui.
Cu dragoste și încredere,
M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar