Deznădejdea ta are un temei puternic, dar acesta este psihologic: adică e construit cu totul de mintea ta, de psihismul tău, pornind de la cele ce se află în el. A venit momentul să descoperi că tu, cea care-mi scrii, ești mai mult decât ce trăiești tu. Imaginează-ți că iei un om din lumea ta actuală și-l închizi într-un apartament luxos, oferindu-i ca preocupare un singur lucru: să vizioneze telenovele... Cum va fi viața lui?
Eu nu te judec și nici nu depreciez felul în care trăiești, dar acest fel te ucide. E în tine cineva care crede și știe că te-ai născut pentru mai mult. Descoperă acest mai mult degrabă și vei fi fericită.
Altfel va trebui mereu să inventezi soluții care nu sunt soluții. Sinuciderea, de exemplu, nu e decât o minciună care te va arunca pentru vecie în exact starea de care crezi că vei fugi. Mincinosul te păcălește fie cu promisiunea că nu vei mai suferi, fie te ajută să te îndulcești cu suferințele celor care ar suferi datorită morții tale, când, în sfârșit, „ar vedea ei”. Din păcate, cel ce moare nu mai participă la această tragedie, ci-și trăiește, dincolo, singur, iadul lăuntric devenit cu adevărat fără ieșire.
Dacă ai citit „jurnalul” meu, ai văzut că cea de acolo a ales să fie onestă, să trăiască orice îi va oferi viața ca pe un iad despre care însă știa cu certitudine că e trecător. Și Lumina a venit la vremea ei. Și vremea Luminii, a fost vremea lepădării de satisfacțiile oferite de întuneric și, mai ales, vremea smeririi în fața pretenției „scenaristului de telenovele”, de a înțelege „de ce-urile” care nu se mai terminau.
Acum, dacă au ajuns la inima ta cuvintele mele, trecând de „scenarist”, te rog să-mi scrii despre tine punând în inima mea cioburile acestei vieți de care simți nevoia să scapi... Și s-o faci, te rog, după rânduiala seminarului „Să ne vindecăm iertând”!
Dacă ești botezată, te rog să mergi cât mai degrabă să te spovedești!
Și începe să faci un exercițiu: privește tot ce-ți iese în cale ca pentru ultima oară... Tot. Tot!
Cu încredere și rugăciune,
Maica Siluana