Iubită Măicuță,
Citind Acatistul ieri, m-am oprit cu drag la „Vino, Doamne, și luminez-mă cu chipul Tău de Soare”... parcă după Lumina asta însetez și eu. Și pe parcursul citirii parcă îmi vedeam în treacăt păcatele și regretul că le-am făcut (că nu am cinstit Chipul Lui, că nu m-am rugat, că m-am lăsat înșelată prea des și prea ușor... că am făcut eu din mine un „eu” gol fără El... Locul lui care nu poate fi înlocuit... Ce poate să facă un Sfânt, Măicuță dragă! Mă refer la Cartea Părintelui Iustin – Daruri duhovnicești – și la amintirea chipului lui blajin și a ochilor albaștri clari sinceri, puri și inteligenți... Cuvintele Cărții întăresc spusele Seminarului și mă ajută să înțeleg ce altă dată nu puteam. Parcă se luminează și prostul, Măicuță. Asta da minune...
Mi-a amintit și că o iubire adevărată nu poate fi uitată. (Setea mea după poezie și dorința să mă exprim în metafore mai mult sau mai puțin izbutite. Dar îmi dă senzația de mulțumire și sațietate. Că nu îmi mai trebuie nimic.) Binecuvântez cu voia dumneavoastră și dorința arzătoare a copilăriei mele de a fi profesoară de literatură și nerealizarea ei. Ce pragmatică sunt azi... Parcă vine Dumnezeu în copilăria copilului de altă dată și în copilul de acum și vrea să-l maturizeze spre bucuria și dorința lui... Tresar ca o litera în mâna Poetului și doresc să mă pună într-un Cuvânt de-al Lui. Vai, ce i-am greșit în acest răstimp... Parcă Îl simt în tot dezastru... rușinea, mizeria și îngâmfarea mea. Mereu oarbă și surdă la chemarea Lui caldă...Vine Domnul în rănile mele fără condamnare și cu balsam.
Într-una din zile am încercat o indiscreție care altă dată îmi biciuia nervii.
Am tastat pe google numele profesorului care mi-a marcat adolescența după cum știți. Și... surpriză! Aveam așa o resemnare, un fel de indiferență, nu mai aveam resentimente. Un soi de pace și resemnare m-au încercat la elogiile citite la adresa lui chiar și de la Patriarhul locului... Cred că Dumnezeu a făcut și aici ceva incredibil care mi-a adus senin în suflet.
Cât am rugăciunea cu mine văd că mi-e bine. Când nu, dezastru. Poate m-oi învăța minte, Măicuță, să vă ascult...
Multe aș mai avea să vă spun. Vă iubesc!
Mulțumesc și vă îmbrățișez cu dragoste,
Mihaela