O să-mi spuneți că nu-L poți exila nicăieri pe Dumnezeu, pentru că El este pretutindeni. Așa este: Dumnezeu este peste tot și în fiecare inimă. Chiar și la azil, la ospiciu, la penitenciar, în inima călăului, a ucigașului, a victimei…
Totuși, la mine acasă (și-am mai văzut și în altă parte), Dumnezeu este exilat la bucătărie. Și știți de ce? Din cauza mirosului! Și a fumului. De la candelă. Când am început să particip la Sfânta Liturghie, nici eu nu suportam mirosul de tămâie și ceară. Așa că trebuie să-l înțeleg pe cel drag, de lângă mine.
Prin urmare, Îl invit pe Dumnezeu în sufragerie numai când el (cel drag) este plecat de acasă. Atunci, îmi fac de cap și îmi fac toate rugăciunile. Aprind candela, citesc din Biblie, apoi scriu în jurnal. În restul timpului, Dumnezeu stă pe masa din bucătărie printre cești și pahare, în compania radio-ului. Acolo stau candela, iconița cu Maica Domnului și vaza cu imortele uscate.
Pentru mine, candela este lumina din antecamera Raiului. Numai când o aprind, pot să-l văd și să stau de vorbă cu El. Pe întuneric e mai greu, nu? Dacă inima noastră e stinsă, nici iubirea nu poate pâlpâi!
R.
Copila mea iubită,
Când l-ai îndrăgit pe cel drag, nu cumva el era dumnezeul tău?
Dacă da, nu te mira că acum e „gelos” pe Dumnezeul pe Care nu-L cunoaște și la Care și tu ai ajuns atât de greu și cu atâta trudă, înlăturând mereu cu tot mai multă hotărâre tot ce nu era Adevăr și Mângâiere. Îndură acest „exil” cu drag și încredere că Dumnezeu înțelege neputința omului tău și că are răbdare cu el așa cum a avut și încă mai are cu tine și cu mine...
Apoi, poți să-I faci un loc mai bun decât printre cești și pahare. Ridică ochii și mintea la El și întreabă-L: Doamne, unde să te așez mai potrivit cu dragostea pe Care ții-o port? Și vei afla...
Și când nu ai candela aprinsă în locul în care te afli, apleacă puțin capul spre umărul stâng și ascultă glasul Tăcerii din adâncul tău. Ascultă și, ca să nu năvălească gândurile, șoptește rar Sfânt Numele Lui. Vei vedea, da, da, vei vedea prin această ascultare lumina unui surâs. Încet, încet, vei învăța să asculți. Asta și când vorbești cu cineva, și când asculți pe cineva... iar când vei privi lumina candelei din bucătărie vei ști că ea a fost mereu cu tine și că ea îl luminează deja și-l încălzește și pe cel drag ție care nu suportă încă mirosul de Dumnezeu întrupat, coborât în „materia fumegândă” din candela de sticlă!
Cu prețuire și drag mult,
Maica Siluana