Comoara Intelepciunii (Intalnire cu Bertrand Vergely)

Versiune tiparTrimite unui prieten

Întâlnire cu Bertrand Vergely

Articol apărut în Revista Prier, nr. 262, iuine 2004

http://www.prier.press.fr/

Fiecare fiinţă umană are un bogat potenţial. Înţelepciunea, ne mărturiseşte filozoful creştin ortodox, Bertrand Vergely, constă în descoperirea acestei comori printr-o întâlnire cu Hristos, Lumina iluminării creatoare.
Prier

Căutarea sensului, filozofia şi chiar înţelepciunea sunt astăzi preocuparea multor cărţi şi reviste… Ce este, de fapt, înţelepciunea?
Bertrand Vergely

Există două mari feluri de înţelepciune: o înţelepciune negativă fondată pe finitudine şi deznădejde, şi o înţelepciune pozitivă, fondată pe spiritualitate şi uimire. Fundamental materialistă, înţelepciunea negativă, foarte la modă în prezent, urmăreşte dez-încâtarea şi detaşarea. Foarte marcată de un anumit scepticism, ea se mărgineşte să accepte finitudinea omului - moartea lui – şi absenţa oricărei transcendenţe, a oricărei realităţi durabile, a oricărui adevăr care ar putea depăşi planul celor cinci simţuri omeneşti. În mare, acest lucru înseamnă a consimţi să trăieşti „pentru nimic”, să faci din acest „pentru nimic” o deschidere către plăcerea imediată şi din aceasta o „eliberare”. Această înţelepciune negativă nu este cu totul inutilă, pentru că e important să te debarasezi de unele iluzii, mai ales de cele legate de viaţa socială (bogăţie, onoruri, etc.). Dar, în acelaşi timp, cât e de tristă de vreme ce, izvorâtă din nihilism şi deznădejde, nu-l poate duce pe om decât în propriul său neant.
Prier

Şi înţelepciunea pozitivă?
Bertrand Vergely

Este înţelepciunea lui Dumnezeu în Hristos. Şi ea trece printr-o eliberare de iluziile proprii vanităţii omeneşti, numai că, de data aceasta, întoarcerea nu mai porneşte din disperare, ci dintr-o încântare care vine de sus. Rădăcina ei este bucuria legată de înţelegerea faptului că n-am văzut încă tot ce e de văzut în viaţă, în viaţa cea adevărată, viaţa lui Iisus Cel ce spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Gustarea făgăduinţelor duhovniceşti, aflate dincolo de orice nădejde umană, ne face într-adevăr să ne desprindem de tot ce ne leagă de natura finită a lucrurilor din această lume. Căci adevărata înţelepciune nu s-a fondat niciodată doar pe îndoială, ci pe credinţă, adică pe încrederea în Realitatea divină şi infinită în fiinţa ei. Adevărata înţelepciune nu este aşadar o resemnare de tipul „asta-i viaţa… e bine să fii filozof…”. Aşa cum e înţeleasă de Părinţii Bisericii, înţelepciunea este dimpotrivă, o iluminare creatoare izvorâtă din întâlnirea cu Hristos.
Prier

De ce?
Bertrand Vergely

Pentru că întâlnirea cu Hristos înseamnă a trăi în relaţie cu dubla Sa dimensiune, deodată divină şi umană, transcendentă şi istorică. El, Cel „prin Care toate s-au făcut”, întrupează cu adevărat unirea dintre cele văzute şi cele nevăzute ca relaţie între Dumnezeu şi om şi, ca urmare, energiile infinite ale Tatălui circulă în mod manifest în cele văzute pentru ca acestea să se îndrepte spre cele nevăzute. E o realitate pe care Sfântul Irineu, împreună cu întreaga patristică, o rezumă în felul următor: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se facă dumnezeu.” Această mişcare de circulaţie de sus în jos şi de jos în sus este chiar viaţa cosmosului. Astfel, a te întâlni cu Hristos, „Dumnezeu făcut om”, însemnă a face experienţa faptului că omul şi Dumnezeu sunt de nedespărţit în devenirea lumii.

Înseamnă să vezi cele văzute ca nevăzute şi pe cele nevăzute ca văzute, ceea ce este o uimire fără de sfârşit, inima adevăratei înţelepciuni şi înflorirea oricărei virtuţi. Da, de fiecare dată când mă uimesc în faţa profunzimii celor văzute, Îl întâlnesc pe Hristos în chiar trupul existenţei mele.
Prier

Cum se traduce această înţelepciune creştină în viaţa Dumneavoastră?
Bertrand Vergely

Aici deosebesc două „etape” ale înţelepciunii. Prima ţine în acelaşi timp de iluminare – adică de cunoaştere - şi de mişcare – adică de energie. E „botezul” realităţii divine, deodată uimitoare şi… foarte aproape. Înainte de această experienţă, în starea noastră obişnuită, nu ne aflam încă în adevărata realitate, ci în frustrarea legată de pierderea esenţialului: funcţionăm „sub” noi înşine. Va trebui aşadar să plonjăm în incredibilul potenţial divin şi uman ce decurge din natura noastră fundamentală, rănită de păcat dar tămăduită de Hristos.
Prier

Şi cea de a doua „etapă”?
Bertrand Vergely

Este realizarea personală şi cotidiană a acestui potenţial, care se va exprima atunci în toate dimensiunile fiinţei noastre (trupeşti, sufleteşti şi duhovniceşti) prin ivirea unei atitudini juste şi a diferitelor virtuţi. Încetul cu încetul, răbdarea, puterea, smerenia, etc. înfloresc ca de la sine armonizându-ne relaţiile şi faptele. Echilibru între noi, cosmos şi Dumnezeu, această înţelepciune se concretizează în cele din urmă în planul comunităţii impregnând medicina, ştiinţa, morala, economia, politica, ecologia… pe care le leagă iarăşi de sensul lor.
Prier

Aveţi un exemplu personal?
Bertrand Vergely

Experienţa înţelepciunii ne ajută să descoperim energii necunoscute prezente în trupul nostru, adevărate izvoare de „auto-vindecare” a suferinţelor noastre şi de armonizare a masculinului cu femininul. În fapt, iluminarea duhovnicească ne trezeşte creativitatea şi rodnicia, ceea ce ne aduce într-o stare de permanentă descoperire şi uimire. Această uimire generează atenţia şi atenţia hrăneşte uimirea: Acesta este „cercul virtuos” al creşterii lăuntrice care duce la fericire.

Atenţia sau contemplarea, este ceea ce ne lipseşte cel mai mult în starea noastră obişnuită: şi totuşi ea e cea care ne duce la atitudinea dreaptă şi la „viaţa cea bună”. Într-adevăr, omul înţelept nu se conformează unui ordin exterior prin efort şi constrângere, ci aderă liber la adevărata sa natură, umano-divină. Atunci totul se deschide ca o făgăduinţă care spune: „Nu te opri, învaţă mereu, descoperă neîncetat comorile din tine şi din jurul tău!”. Dacă s-ar învăţa mai mult acest lucru, mulţi ar reuşi să-şi vindece la timp bolile sufletului - „patimile”, dezechilibrele psihologice, frustrările – care sunt tot atâtea surse de violenţă.
Prier

Cum se poate ajunge la o asemenea deschidere?
Bertrand Vergely

Voi vorbi mai întâi de un model în care am văzut cum se trăieşte în viaţa de zi cu zi această înţelepciune: Muntele Athos (Grecia), care mă primeşte aproape în fiecare vară de mai bine de treizeci de ani. Acolo, cu fraţii mei călugări, am descoperit ritmul liturgic, care e în acelaşi timp lăuntric, comunitar şi cosmic. Adevărată baie de rugăciune, acest ritm de înţelepciune, de putere şi de frumuseţe este atât modalitatea duhovnicească a creştinului cât şi taina şi înţelepciunea de neînlocuit a Bisericii. Harul Sfintelor Taine ne dau viaţă şi ne eliberează de frica şi de falsele imagini pe care ni le facem despre Dumnezeu şi despre noi înşine. Atunci suntem în mod firesc purtaţi spre lucrarea noastră mărturisitoare: să fim atenţi la incredibilul potenţial al omului. Acest lucru permite acestei bogăţii să se dezvolte, liber, fără violenţă şi să facă lumea roditoare.
Prier

Ce loc ocupă aici rugăciunea?
Bertrand Vergely

Un loc fundamental, pentru că ea e cea care îl leagă pe om de energiile dumnezeieşti chemându-le să vină şi să se sălăşluiască în el. Oricine intră cu adevărat în rugăciune trăieşte experienţa unei fericiri intense, care este şi echilibru şi înţelepciune. Poetul german Novalis a avut această intuiţie când a spus că filozofia (etimologic, iubirea de înţelepciune) „e o mare rugăciune”. Da, esenţa vieţii omeneşti este liturghie şi rugăciune, o chemare ca energiile dumnezeieşti necreate să pătrundă în noi pentru a străluci mai puternic în lume. Iată de ce este omul însetat de rugăciune, esenţial orientat spre rugăciune, singura care îl eliberează şi-l împlineşte. Însuşirea esenţială a vieţii mistice, deodată inima existenţei şi creştetul ei, este să devii icoană ca Însuşi Hristos, axa pe care se unesc văzutul şi nevăzutul. E o îmbrăţişare fulgerătoare şi sublimă în care totul trece, totul circulă, totul se face. Acolo, urmând chemării Sfântului Pavel „rugaţi-vă neîncetat”, fiecare gest, fiecare gând devin rugăciune. Ce făgăduinţă uluitoare pentru viitorul nostru, individual şi colectiv!

Cuvinte culese de Eric Vinson

Traducere Monahia Siluana Vlad