Cum le facem rău celor care au probleme cu alcoolul sau alte droguri atunci când ne dorim mai mult decât orice să îi ajutăm

Versiune tiparTrimite unui prieten

ÎNTREŢINEREA

Traiul în preajma alcoolismului este în cel mai bun caz mizerabil. Până acum aţi depus probabil eforturi uriaşe şi aţi investit cantităţi imense de energie şi timp pentru a-l face suportabil. Dar adevărul dureros este că nu a funcţionat. Şi în adâncul sufletului ştiţi asta! Când în sfârşit vă suprimaţi mândria şi "ieşiţi în public" în căutare de ajutor, apelând la Al-Anon sau la consiliere privată, aproape imediat primiţi un şoc. Vi se spune că tot ce aţi făcut până acum a fost o întreţinere pentru alcoolic, de a sta bolnav.
Cuvântul însuşi este derutant. Întreţinerea nu înseamnă ajutorul acordat cuiva? În cazul alcoolismului, nu! În acest context, întreţinerea înseamnă prezervarea, protejarea şi menţinerea dependenţei.
Chiar aţi făcut toate astea? Şi dacă da, cum de nu v-aţi dat seama? E simplu. Întreţinerea apare atunci când vă comportaţi aşa cum v-au crescut acasă - asumarea curajoasă a răspunderii, efortul de a păstra un cămin liniştit, încercarea de a-i apăra pe toţi din jur de orice fel de durere sau suferinţă - pe scurt, când încercaţi să faceţi lucrurile cât mai bine!
Cum puteţi înceta această înlesnire? Pur şi simplu reevaluând tot ce aţi învăţat să faceţi până acum!
Nu uitaţi că alcoolicul spune şi face lucruri doar ca să-şi protejeze băutul – adică dependenţa. Odată ce alcoolismul pune stăpânire pe el, acesta devine primul şi unicul său interes. În timp ce vă uitaţi la propriul comportament, începeţi să observaţi în linişte ce face el pentru a vă antrena să îi menţineţi băutul. Din păcate se pare că în societatea noastră totul este în favoarea băutului unui alcoolic, mai ales în primii ani, când consumul lui este probabil deja excesiv dar încă pare suficient de "controlat" pentru a fi acceptabil din punct de vedere social.
Mai târziu, când băutul devine mai imprevizibil - uneori relativ normal, altădată scăpat de sub control - speraţi că este numai o fază trecătoare şi că situaţia se va îmbunătăţi. Sau credeţi în promisiunea (sinceră) de a doua zi că "De acum încolo va fi altfel." Scufundarea în alcoolism se poate produce atât de treptat încât toată lumea este antrenată într-o falsă speranţă - inclusiv alcoolicul.
Însă adevărul este că alcoolismul este o boală care se înrăutăţeşte pe timp ce trece, niciodată nu se ameliorează. Cu cât dv. şi ceilalţi din jur opriţi întreţinerea mai repede, cu atât este probabilitatea mai mare ca el să-şi recunoască starea şi să înceapă recuperarea, înainte ca afecţiunile creierului sau dependenţa de lungă durată să facă acest lucru dificil sau chiar imposibil.
Co-alcoolicii (un termen simplificat pentru a-i denumi pe cei afectaţi de alcoolic) sunt motivaţi în fenomenul întreţinerea constrânşi de diferite motive personale şi sociale. Aceste motive par deseori bune, chiar generoase - dar în prezenţa alcoolismului ele devin deformate şi greşit folosite.
Să observăm câteva din acestea pentru a vedea cum contribuie ele de fapt la perpetuarea adicţiei (dependenţei).

Pace cu orice preţ (???)

Străduinţa de a păstra un cămin liniştit sau o relaţie echilibrată este o ocupaţie cu normă întreagă. Ea necesită efort şi devotament. Dar când intervine alcoolismul, oscilaţiile vieţii de zi cu zi devin o pendulare sălbatică între extremele nebuniei dezlănţuite şi a istovirii absolute. Şi fiecare acţiune întreprinsă pentru a readuce lucrurile la normal vă va împinge într-o poziţie contrară celei aşteptate. Dacă asta vi se pare paradoxal, puneţi-vă următoarele întrebări:
Aveţi obiceiul să-i faceţi pe copii să tacă atunci când alcoolicul are pretenţii nerezonabile, mai degrabă decât să apăraţi poziţia lor rezonabilă?
Ameninţat(ă) de mânia alcoolicului v-aţi grăbit să-i faceţi pe plac, chiar dacă pretenţiile lui sunt deplasate?
A-ţi devenit mai îndemânatic(ă) în preluarea unor sarcini în plus (lăsând la o parte lucrurile care v-ar place cu adevărat) numai ca să-l împăcaţi sau să evitaţi abuzul fizic sau verbal?
Cu alte cuvinte, v-aţi încălcat vreodată valorile proprii şi aţi acceptat inacceptabilul ca şi un fel de târg în schimbul acelui "un pic de linişte şi pace"?
Această "pace" chiar că are un preţ mare. Tensiunea constantă vă afectează în multe moduri subtile. Vă împiedică să vă ocupaţi de viaţa proprie, de plăcerile şi nevoile dv. Pe termen lung, aceasta duce la o subtilă eroziune interioară şi apariţia unor simptome fizice cum ar fi tensiunea arterială, colită, lipsa poftei de mâncare, migrene sau probleme ginecologice. Poate că acesta e preţul pe care îl plătiţi involuntar.
La copii efectele apar în formă de ostilitate, retragere din activităţile colective, insomnii, probleme la şcoală, perfecţionism frenetic, mânie şi violenţă făţişă sau chiar ulcer. Asta da pace!
Întreţinerea mai are încă o consecinţă: alcoolicul se comportă iresponsabil şi inacceptabil.
Dependenţa îl face să aibă pretenţii iraţionale, copilăreşti şi ego -centrice - şi toată lumea dansează cum cântă el! Lui i se pare că totul merge strună. În realitate, cu cât bea mai mult şi devine mai nerezonabil, cu atât vă străduiţi mai mult să faceţi cum vrea el. Nu e asta o nebunie? Sigur că este! Preţul pe care îl plătiţi de fapt pentru "pace cu orice preţ" este băutul accelerat şi toate ororile care îl acompaniază.

Conspiraţia tăcerii

Dacă sunteţi ca cei mai mulţi dintre noi, atunci aţi fost educat(ă) să nu vă spălaţi rufele murdare în public. Vi s-a pretins să apăraţi imaginea familiei şi să menţină mentalitatea "ce vor spune vecinii?". Într-o anumită măsură, luarea în considerare a opiniei celorlalţi este necesară în orice societate organizată, dar se poate şi exagera rău de tot cu asta.
Comportamentul alcoolic este dureros, crud, violent, intimidează - şi e usturător de penibil. Dar dacă nu spuneţi şi nu faceţi nimic, îi permiteţi alcoolicului să rămână într-o inconştienţă senină de efectul produs asupra dv. De fapt, tăcerea dv. îi spune că totul este în ordine! Dacă nu i se spune că ceva nu în regulă, este normal şi omenesc ca el să creadă că ceea ce face este perfect acceptabil.
Nevoia de a evita situaţiile penibile este o motivaţie puternică. Cei mai mulţi dintre noi merg până în pânzele albe ca să nu fie jenaţi sau să nu aducă pe alţii în asemenea situaţii. Dar când lăsaţi ca această nevoie să vă dirijeze chiar şi o singură acţiune, sunteţi pe drumul sigur al întreţinerii comportamentului adictiv. E adevărat că dacă vorbiţi, vă veţi găsi stând jenată în "lumina reflectoarelor". Vă ţine tăcută această teamă? Luaţi în considerare consecinţele. Să zicem că sunteţi la o petrecere iar alcoolicul s-a îmbătat (ce altceva să facă?). Nu vreţi să atrageţi atenţia asupra dv. prin arătarea a ceea ce este evident, deci vă aşezaţi în linişte pe scaunul de lângă şofer pentru a porni spre casă.
Care-i mesajul pe care tocmai l-aţi transmis? Mai întâi i-aţi dat de înţeles alcoolicului că nu e destul de beat ca să-şi piardă controlul, iar în al doilea rând că aveţi destulă încredere în condusul lui în stare de ebrietate ca să vă puneţi viaţa în mâinile lui. Motivul dumneavoastră este destul de clar - "Mai bine mor decât să mă pun într-o situaţie penibilă". În plus, l-aţi lăsat în amăgirea confortabilă că e stăpân pe situaţie. Reflectaţi o clipă la asta. E O NEBUNIE!
Să nu faceţi niciodată greşeala de a presupune că el chiar cunoaşte sentimentele dv. cu privire la băutul lui. Nici vorbă! În această lume nu există cititori de gânduri. Dacă nu vorbiţi, n-are de unde să ştie! Oricum e în stare sedată (de la alcool) iar TĂCEREA DV. ÎNSEAMNĂ CONSIMŢĂMÂNT.
Conspiraţia tăcerii în jurul alcoolismului cuprinde toate aspectele vieţii. Afectează vecinii şi prietenii, doctorii şi consilierii, dar în special pe cei din anturajul imediat. De fapt alţii s-ar putea să vă imite comportamentul. Dacă vă purtaţi în genul "mulţumesc, totul e-n regulă", ce să facă ei? Dacă nu vă încumetaţi să spuneţi: "Eşti beat şi dezgustător, iar eu mă simt penibil", cine o va face? Când daţi glas sentimentelor dv., este vital să nu vorbiţi pe un ton sâcâitor sau acuzator. Păstraţi-vă afirmaţiile simple şi la obiect.
Sâcâitul este la fel de dăunător - şi la fel de aprobator silenţios - ca tăcerea, pentru că îi dă dreptate alcoolicului în faţa dv. "Nu aş fi nevoit să beau, dacă nu m-ai bate atâta la cap!", e răspunsul defensiv la care vă puteţi aştepta. Vedeţi cum se aruncă astfel lumina asupra dumneavoastră, luând-o de pe adevărata problemă?

Inducerea sentimentului de vină

Prima dată am învăţat să fim fetiţe şi băieţei cuminţi. După aceea am preluat stereotipiile soţiilor şi soţilor de treabă şi mai târziu a părinţilor cumsecade. Chiar că ne-am dat toată silinţa pentru a deveni oameni buni! Iar dacă cineva ne acuză că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor noastre, devenim teribil de măcinaţi de vină, şi sărim să ne comportăm cum "ar trebui". Oare nu ştie alcoolicul prea bine asta?
Deci veţi auzi din partea lui următoarele: "Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai…"; "O mamă bună mi-ar da banii pentru…"; "Dacă e ceva ce nu pot suporta, e o soţie sâcâitoare, care…"; şi vechea concluzie: "E de mirare că beau?" Mesajul nimicitor în barajul acestor afirmaţii inducătoare de vină este: "Fă cum vreau eu. Lasă-mi băutul în pace.(Acesta este sfânt şi de neatins) Tu eşti adevărata problemă!"
Dar o vină bine întreţinută nici nu are nevoie de mesaje din partea lui, pentru a fi declanşată. Toate acele gânduri de "dacă numai…" vi se învârt în cap oricum. Ştiţi la ce ne referim: "Dacă aş fi un părinte, copil, gospodină, muncitoare etc. mai bună…" Sunteţi în stare de orice, numai să scăpaţi de acel sentiment groaznic de vină! Acum chiar sunteţi în încurcătură. Alcoolicul v-a "înhămat" vina pentru a-şi menţine şi proteja obiceiul, şi vă treziţi cu credinţa: "Poate fac ceva greşit. Dacă aş reuşi numai să-mi dau seama cum să fac bine, ar dispărea acel comportament nesuferit al alcoolicului!" Chiar credeţi asta? Acest singur gând îl poate ajuta pe alcoolic să stea beat!
Să zicem că soţul vine acasă făcut praf, iar casa e întoarsă pe dos. Săptămâna asta aţi fost la o întâlnire Al-Anon şi la un Program de consiliere pentru familie (miercurea), şi soţul dv. este ori pe cale să stârnească un scandal şi să plece vijelios la bar, ori să vă facă să vă simţiţi vinovată ca el să poată bea liniştit acasă.
Începe să înjure pentru mizeria din casă şi mai trânteşte câte ceva din mobilier pentru subliniere. "Nu pui mâna pe nimic în casa asta" strigă…Ce vină şi ruşine încep să vă frământe! Mintea deja vă zboară prin casă, înşfăcând aspiratorul, ştergătorul de praf, buretele…ÎNSĂ VĂ PUTEŢI OPRI. Puteţi spune vinei să se oprească din bâzâit la punctul zero al adevărului.
"Da, ai dreptate, casa e o mizerie. Am fost la mai multe programe pentru alcoolism săptămâna asta. În momentul de faţă asta e prioritatea mea." Şi zâmbiţi blând, ieşind din cameră.
Deci nu vă lăsaţi sentimentul de vină să vă ducă de nas. În loc de asta folosiţi-vă mintea. Ascultaţi experţii, membrii AA şi Al-Anon cu experienţă, care cunosc strâmbele şi ocolişurile modului de gândire alcoolic, şi drept urmare gândirea dumneavoastră va deveni mai limpede. Cea mai bună regulă de urmat ar fi: "Simte-te vinovată dacă trebuie, dar nu acţiona în consecinţă!"

Simţul datoriei

Ca şi vina, aceasta se poate întoarce împotriva dv. Probabil aveţi un simţ puternic al rolului dv. ca părinte, soţie, copil, prieten(ă), angajator sau angajat. Ştiţi ce importanţă au aceste roluri în viaţa dv. aşa că atunci când lucrurile deviază de la cursul lor normal, simţul datoriei trece la intensitatea maximă. Ceea ce ar fi bine, dacă ar participa şi mintea, dar ce se întâmplă de obicei, arată cam aşa:
Tata şi Mama: Alergaţi la tribunal pentru a plăti cauţiunea copilului (iarăşi!) sau continuaţi să plătiţi facultatea chiar dacă rezultatele nu depăşesc media de 7.
Soţia: Vă îmbrăcaţi cu maximă eleganţă pentru a merge cu soţul la o aniversare, cu toate că ştiţi că principalul eveniment al serii va fi beţia lui, şi că nu prea e nimic de sărbătorit.
Soţul: Respingeţi ideea programului de reabilitare pentru soţie, şi consilierea pentru dv., deoarece un "bărbat adevărat" îşi rezolvă treburile acasă în linişte.
Copilul adult: Plătiţi repede chiria mamei dv. alcoolice, lăsând-o astfel cu bani destui pentru a-şi cumpăra băutură - pe scurt, îi finanţaţi dependenţa.
Supervizorul: Nu faceţi raport negativ alcoolicului către şeful dv., pentru că e un angajat respectat de mulţi ani, şi nu vreţi să-l jigniţi sau să-i periclitaţi locul de muncă.
Amabilitatea şi compasiunea dv. sunt nelalocul lor. Toate aceste exemple sunt comportamente clasice de întreţinere deoarece în fiecare caz, alcoolicului i se transmite mesajul clar că nu trebuie să suporte consecinţele băutului său.
De fapt, nici nu sunt consecinţe! Ori de câte ori apar norii unui necaz, întreţinătorul intră în scenă - cu cele mai bune intenţii - pentru a aranja lucrurile. Nefiind nevoit să se confrunte cu realitatea dură, alcoolicul se poate lăsa pe spate, să se relaxeze…şi să bea mai departe.

Preluarea responsabilităţilor

În spatele acestui tip de întreţinere, forţa motivaţională este adesea simpla frustrare. Treburile nu sunt făcute. Alcoolicul este atât de iresponsabil încât nu poţi aştepta nimic de la el, sau aşa de bolnav că abia se mişcă. Şi începeţi să-l trataţi ca pe un copil neajutorat, lucru care devine rapid o profeţie adeverită! Iată câteva exemple:
Soţia: Preluaţi plata tuturor cheltuielilor casnice. Formidabil! Alcoolicul nu mai trebuie să facă faţă problemelor financiare create de băutul său, aşa că are timp mai mult pentru a bea liniştit.
Secretara: Observaţi întâlniri pierdute, daţi telefoane de scuze, şi reprogramaţi întâlnirile pentru ore mai matinale, înainte ca paharele de ţuică să-şi fi făcut efectul. Cu siguranţă asta va amâna ziua în care şeful dv. va fi confruntat cu slaba performanţă de la lucru; de asemenea va amâna orice fel de şansă pentru recuperare!
Părinţi: Îi daţi voie dependentului dv. şomer, de 24 de ani să stea acasă fără să contribuie la cheltuieli. (Dar unde să se ducă? - strigaţi plângând!) El nu are responsabilităţi. Este bolnav, se-nţelege, şi nu trebuie să depună nici cel mai mic efort pentru supravieţuire. I-aţi luat de pe umeri sarcina dureroasă a subzistenţei!
Soţul: Veniţi acasă de la serviciu şi vă găsiţi soţia în ultimul hal, leşinată pe canapea. Alergaţi în bucătărie să vă faceţi de mâncare dv. şi copiilor, şi spălaţi pe jos cât sunteţi acolo. Ea nu trebuie să facă nimic.
Prin toate aceste acţiuni, îi spuneţi alcoolicului: "Tu eşti incapabil să faci asta pentru tine pentru că eşti incompetent şi iresponsabil; eu trebuie s-o fac în locul tău." Stima de sine scăzută a alcoolicului scade şi mai mult, sentiment negativ care face alcoolul mai necesar, mai atractiv. Iar lipsa responsabilităţii permite ca băutul să fie relativ plăcut şi fără dureri. (Nu uitaţi că alcoolicii nu îşi privesc în faţă dependenţa decât dacă doare şi încă tare!)

Explicaţii ulterioare

Oamenii normali văd comportamentul iraţional al alcoolicului, şi încearcă să găsească explicaţii. Neluând în seamă natura adicţiei, ei o explică în termenii lor raţionali. Alcoolicul bea pentru că:
are o imagine proastă despre sine
are un loc de muncă stresant
(zece ani mai târziu) moartea copilului
prieteni care îl duc la băut
şomaj sau probleme financiare
căsnicie distrusă
copilărie grea
Alcoolicii în recuperare cunosc asta mai bine. Mergeţi la o întâlnire deschisă cu vorbitori a Alcoolicilor Anonimi şi veţi auzi un adevăr simplu: ALCOOLICII BEAU PENTRU CĂ SUNT ALCOOLICI! O, sigur că da, băutul excesiv putea fi declanşat de tot felul de probleme, dar invers este mult mai des adevărat: prietenii care te duc la rele, căsnicia distrusă, proasta imagine despre sine şi problemele financiare sunt rezultate şi nu cauze ale băutului. (Toată lumea poate avea traume, dar numai alcoolicii se îmbată timp de ani de zile din cauza asta!). Băutul repetat, obsesiv şi impulsiv de astăzi provine din adicţia (dependenţa) de astăzi! Aşa cum spun membrii AA: "Nu există motive pentru băut, doar scuze."
Vedeţi cum atenţia se îndreaptă spre alcoolic şi responsabilitatea lui? Departe de noi gândul să dezminţim conceptul de boală al alcoolismului, dar vrem să ştiţi că unul din caracteristicile sale cele mai accentuate este comportamentul iresponsabil. Un alcoolic nu devine abstinent până nu vrea el, şi trebuie să-şi recunoască responsabilitatea în acest proces. Aceia care îl apără de consecinţe sunt în realitate întreţinătorii dependenţei, privându-l astfel de o şansă pentru recuperare.
Aşa că puteţi să vă opriţi din încercarea de a repara ireparabilul - trecutul oribil, prezentul stresant - prin simpatie nepotrivită, intervenţii psihiatrice sau alte metode. Atunci când alcoolicul vine acasă târziu cu scuza că s-a "oprit pentru câteva păhărele după o zi grea la birou", puteţi înceta întreţinerea situaţiei lui prin replica blândă: " Nu, ai băut pentru că eşti legat de alcool şi ai nevoie de ajutor ca să te opreşti." Încercaţi. E un fulger de realitate.
Iar realitatea este cea care va ajuta alcoolicul să ajungă la tratament pentru a se lăsa de băut.

Oprirea întreţinerii: Trei gânduri

Primul gând: Oare chiar ajută?Până acum v-am asigurat că pentru a opri întreţinerea, trebuie numai să regândiţi tot ce aţi învăţat vreodată. Ăsta e purul adevăr, aşa cum probabil aţi observat deja. Pentru a realiza această schimbare dificilă de viaţă şi atitudine, e bine să ne "oprim mintea", adică să daţi acele mici semnale sau cuvinte din mintea dv. care vă ajută să faceţi o pauză. Orice cuvânt e bun care vă ajută să vă evaluaţi acţiunile: Hopa! Stop! Stai aşa! Gândeşte!
Înainte de a face orice, luaţi în considerare consecinţele atât pentru dv. cât şi pentru alcoolic. Nu vorbim numai de crize, ci şi de simple interacţiuni zilnice. Opriţi-vă pentru un moment - folosiţi un "semn stop" dacă vreţi - şi întrebaţi-vă: "Este acest lucru pe care vreau să-l fac, util cu adevărat?" Nu uitaţi că adevăratul ajutor este opusul întreţinerii!
Consultaţi-vă cu experţii. Oameni cu experienţă din Program (membrii AA şi Al-Anon) şi consilieri în alcoolism vă pot ajuta să vă daţi seama de diferenţa dintre întreţinere şi adevăratul comportament de sprijin. Până la urmă, noua abordare a alcoolicului va deveni a doua dv. natură, dar nu imediat. La început s-ar putea să vă simţiţi destul de mizerabil, ciudat şi vinovată că nu săriţi în ajutorul lui, aşa cum o făceaţi înainte. Acest lucru e normal şi de aşteptat. Continuaţi să vorbiţi cu experţii!

Al doilea gând: A cui este răspunderea? Este greu să laşi alcoolicul să simtă consecinţele băutului în totalitate. Cum am spus, asta contravine a tot ce-am învăţat timp de o viaţă. Deci "opriţi-vă mintea" din nou, şi întrebaţi-vă (şi răspundeţi cinstit): "Este responsabilitatea MEA sau A LUI?"
De exemplu, a fost prins beat la volan şi şi-a pierdut carnetul. Îl duceţi cu maşina la lucru sau îl lăsaţi să-şi rezolve singur transportul? Pentru a face acest exemplu mai greu (şi mai real): Dacă îl duceţi cu maşina, e un drum de o jumătate de oră, cu transportul public înseamnă o oră şi jumătate în ploaie, zăpadă, frig. Acum deja ştiţi bine ce credem noi.
Totuşi, prima dată când veţi spune NU alcoolicului, va fi foarte greu. Şi veţi descoperi destul de repede, că toţi ceilalţi "întreţinători" ai săi sunt împotriva dv.; dintr-o dată dumneavoastră sunteţi personajul negativ. Prietenii şi rudele vă vor considera rea la suflet. Daţi-le această broşură s-o citească (nu durează mult). Şi mai important, continuaţi să vă bazaţi pe sprijinul oamenilor din Program. Deocamdată sunteţi singură cu acest mod de abordare, şi veţi recădea deseori în vechiul comportament din cauza naturii inedite a noii metode.
Uneori singura metodă de a întrerupe comportamentul de întreţinere este cea a "curcanului rece". Dacă aţi fost îndelung manipulată cu succes de către alcoolic, s-ar putea să fiţi nevoită să nu vorbiţi sau să nu vă întâlniţi cu el timp de o lună sau mai mult, pentru a nu fi ademenită din nou. Această perioadă va fi ca un sevraj - plină de sentimente de vinovăţie, nelinişte şi teamă - mai ales dacă decizia dv. de a termina întreţinerea este încă numai pe jumătate formată sau lipsită de convingere. Când alcoolicul va începe să exercite presiuni, veţi avea nevoie de tot suportul disponibil.
Şi va începe. Pentru o vreme, totul va fi mai tensionat şi mai neplăcut. De ce? Fiindcă experienţa îi spune că e numai o chestiune de timp sau de combinaţie potrivită să vă ia din nou peste picior!
Nu uitaţi că nu puteţi opri întreţinerea dintr-o dată. Asta ar însemna pretenţii prea mari faţă de dv. În primele luni totul va părea că merge mai rău, iar dv. vă veţi simţi mai vulnerabilă ca de obicei. Perseveraţi cu întâlnirile Al-Anon şi ascultaţi-i pe vorbitorii AA. Cu timpul, va deveni mai uşor şi mai natural.

Al treilea gând: Care sunt motivele mele? În cursul schimbării, aşteptaţi-vă la puţină confuzie în mintea dv. în legătură cu motivele proprii. (TOATE motivele sunt mixte - şi noi suntem atât de bune la raţionalizarea acţiunilor noastre!). Elogierea primită înainte pentru "grija" purtată alcoolicului - adică ajutorul ca să scape basma curată - vă va tenta s-o faceţi din nou. Acuzaţiile venite acum, pentru că nu-i mai protejaţi băutul, pot să doară teribil. Luând toate la un loc, pare foarte confortabil să te întorci la vechile moduri de întreţinere - "de dragul lui". Dar adevăratul motiv poate fi nevoia de a te întoarce la vechea mizerie care cel puţin e cunoscută, sau la rolul de martir, sau pentru a aplana conflictul, sau pentru a te reîntoarce la rolul deja încercat, de "persoană bună".
Programul de "dezvăţare a întreţinerii" poate deraia de asemenea dacă deveniţi prea ataşată de rolul singurului adult funcţional din casă. De obicei, întreaga familie îşi schimbă rolul în jurul alcoolicului - care desigur nu se mai comportă ca un adult - şi oamenii se adaptează bine la aceste roluri. Nu le place ca ele să fie sfidate. Asta înseamnă că abstinenţa iminentă poate fi o adevărată ameninţare - forţa necunoscută care îi va obliga pe toţi să-şi schimbe din nou poziţiile.
În cazul în care continuaţi să recădeţi în tendinţa de a prelua atribuţiile alcoolicului sau de a-l controla, probabil că vă simţiţi ameninţată de ideea că şi-ar putea relua rolul de adult. Este de asemenea foarte tentant să vă ţineţi de mânia justificată - dar trebuie s-o puneţi la o parte dacă doriţi să deveniţi raţională cu boala aceasta!
Se poate ca pe măsură ce vă îndepărtaţi de întreţinere, să observaţi că se strecoară o anume satisfacţie în sufletul dv. în timp ce priviţi alcoolicul foindu-se. Acest lucru e de înţeles în anumite limite. Dacă începeţi însă o demonstraţie de forţă (profitând de vulnerabilitatea lui), există pericolul să pierdeţi din vedere scopul original: crearea unui climat unde abstinenţa devine posibilă.
Reveniţi iarăşi la experţi când motivele nu vă mai sunt clare. Zâmbetele lor de recunoaştere vor fi de ajutor în timp ce vă luptaţi să înţelegeţi ce anume vă stimulează acţiunile. Veţi şti instinctiv că şi ei au trecut prin asta - ei nu râd de ci cu tine. "Dă-i drumul", vă vor spune probabil; "Lasă-l să-l doară". Şi se poate ca acesta să fie cel mai bun sfat pe care-l veţi primi vreodată.
E adevărat că alcoolicul nu poate accepta ajutor până nu ajunge "la fundul sacului". Iar odată ce v-aţi tras perna pufoasă a sprijinului de sub capul lui, căderea următoare o va observa. Acesta este pasul dureros pe care DUMNEAVOASTRĂ trebuie să-l faceţi pentru a-l aduce pe calea abstinenţei. Dacă se va bucura sau nu de acea nouă viaţă, va depinde de el.

SIMPTOMELE ALCOOLISMULUI
Are cel în cauză:
1.o schimbare de personalitate când bea?
2.pierderi de memorie?
3.probleme acasă, la locul de muncă, în societate din cauza comportamentului de băutor?
4.obiceiul de a ascunde sau de a-şi proteja băutul?
5.obiceiul să bea mai mult înainte de a se intoxica?
6.obiceiul de a bea mai puţin înainte de a se intoxica?
S-a întâmplat ca cel în cauză să:
7.facă greşeli sau să aibă accidente (fizice sau de maşină) din cauza băutului?
8.piardă din timpul sarcinilor sau a responsabilităţilor?
9.devină furios şi defensiv în legătură cu băutul său?
10.aducă băutură pe ascuns şi să bea pe furiş?
11.ascundă sticle sau cutii cu băutură?
Sau se poate că:
12.băutul vă deranjează pe DUMNEAVOASTRĂ?

Rugăciunea pentru Seninătate

Doamne, dă-mi Seninătatea,
Să Accept ceea ce nu pot schimba,
Curajul să schimb ceea ce pot,
Şi Înţelepciunea să le deosebesc.
Fie Voia Ta Şi nu a mea.

Pentru sprijin în a pune în aplicare cele de mai sus, puteţi participa la:

Grupul Familial Al-Anon ‚Speranţa’,
Vineri orele 18-19,
la Policlinica Sf. Pantelimon,
str. Ion Meşter, nr. 10, tel: 421-038 / 45-66-40