Curajul de a fi cum sunt

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mie mi-e frică ori de câte ori trebuie să vorbesc în public. Am angoasă de comunicare și nimeni nu crede, pentru că vorbesc mult și oriunde sunt chemată. Știți, deși m-am rugat mult ca Domnul să mă vindece de această frică, El n-a voit dar mi-a
dat un curaj care funcționează în același timp cu frica: curajul de a fi cum sunt și de a trăi ceea ce mi se întâmplă, chiar dacă nu-mi place sau mă doare. E curajul de a fi și de a ne oferi așa cum suntem lui Dumnezeu și aproapelui. Și câte minuni nu face Dumnezeu cu noi datorită celor pe care ne oferim să-i slujim.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar