ISAAC SIRUL

Care sunt semnele smereniei simţite în suflet; şi despre mulţumirea în ispite, şi cum să rămânem în ele fără murmur.

1. Necontenitele mustrări ale conştiinţei sunt un semn al smereniei. Lipsa lor în tot ce facem e semnul unei inimi învârtoşate, al unui obicei al omului de a se îndreptăţi pe sine însuşi şi a-l critica pe aproapele său, mai rău încă, pe însăşi înţeleapta Pronie a lui Dumnezeu. Ieşim din hotarele smerenie de îndată ce ne socotim ireproşabili facând însă reproşuri întâmplărilor şi prilejurilor care ne-au fost date de Dumnezeu.
2. Atunci însă, când cu o conştiinţă dreaptă omul vede că rămâne resemnat înaintea acestor întâmplări, să ştie că a ajuns la o însemnată măsură a smereniei. Semnul ei este pacea şi liniştea pe care o are în tot ce i se întâmplă şi lipsa oricărei tulburări. Aceasta e odihna pe care o dă smerenia ca un rod al desăvârşirii. Pentru oricine a intrat în ea, oricare ar fi ispita care-l supără, odihna o covârşeşte.
3. Dar cine n-a găsit adevărata cunoaştere nu poate vedea ca pe un bine nuiaua lui Dumnezeu care-l face să sufere şi nu va înceta să murmure faţă de cele pe care Pronia lui Dumnezeu i le-a dat în felurite chipuri, căci înţelepciune Lui i le-a dat sub haina multor şi feluritelor neplăceri: uneori acestea vin de la un vecin care-l loveşte pe neaşteptate cu un cuvânt aspru sau cu un lucru neplăcut, alteori de la vătămarea pricinuită unui lucru pe care îl are şi de la supărările şi necazurile care îi vin de aici, alteori de la boală sau alte lipsuri legate de trup sau, iarăşi, de la supărările venite de la demoni ori din pierderea unei agoniseli. Omul slab nu vede lucrând în acestea voia lui Dumnezeu, ci sare, se mâhneşte şi se tulbură pentru cauzele aparente ale nenorocirilor lui. Copil fără minte, de ce învinuieşti pe un om, pe demon sau întâmplările pe care le vezi şi care-ţi sunt la îndemână? Priveşte mai degrabă la cauzele îndepărtate care sunt ascunse în ele şi încetează a te mai lăsa tulburat de lucrările lui Dumnezeu, de cei care le săvârşesc sau de aspectul exterior al evenimentelor, şi vei găsi în ele adevărata cunoaştere, smerenia şi tot felul de binecuvântări.
4. Când cercetezi întâmplări care deschid răni ascunse, intră în tine însuţi şi scrutează cele ascunse aici şi gândeşte-te că Dumnezeu, Care aduce dintr-o dată un rău asupra cuiva, nu este rău, şi atunci vei fi repede uşurat în ispitele tale şi mângâiat în supărările tale şi vei dobândi adevărata cunoaştere pe măsura creşterii care are loc prin ispitele tale.
5. Dacă în întâmplările supărătoare vei privi doar la înfăţişarea exterioară şi nu vei cerceta şi privi şi rănile tale ascunse care le-au pus în mişcare, atunci cu cât vei protesta, cu atât îţi vei spori răul şi-l vei adăuga la nenorocirea pe care ţi-ai atras-o singur. Şi vei fi aruncat de la un ţărm la altul, asemenea valurilor mării care se întâlnesc şi se izbesc mereu unele de altele.

Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, partea a II-a, recent descoperită, Editura Deisis, Sibiu, 2003, Cuvântul 37, pag. 364-365