Întrebări şi răspunsuri
Maică Siluana, te rog, dacă mă poţi ajuta să găsesc câteva citate sau chiar opere întregi din scriitorii universali care să vorbească despre virtutea cumpătării în gând, vorbă, faptă. În afară de Sfinţii Părinţi.
Vă mulţumesc.
Iustin
S-ar putea să mai fi răspuns cuiva la această întrebare, dar eu nu ştiu răspunsul, de aceea vreau să întreb: oare Dumnezeu, Tatăl nostru cel ceresc, ne-a dat organele sexuale numai pentru procreare? Este o întrebare foarte serioasă, iar răspunsul ar...
Măicuţă... am nevoie să vorbesc atâtea cu dumneata... însă acum o să te întreb doar ceva. Eu am aproape 19 ani, sunt în clasa a XII-a şi îmi doresc să intru la Academia de Politie. Sper să mă ajute Dumnezeu şi să ne ajute pe toţi. Mama mi-a spus...
Bună ziua!
Sunt elevă în clasa a IX-a, şi aş vrea să vă spun ceva care sunt sigură că nu e bine: în situaţii de criză m-am gândit să mă omor. M-am gândit doar. Partea proastă e că atunci când mi se întâmplă ceva rău îmi revine acest gând. Ce să fac...
Sărut mâna,
Ce frumos sună: "să ne vindecăm iertând". Cum să ne ierte Bunul DUMNEZEU, dacă noi nu iertăm? Trebuie să iertăm, pentru că liniştea şi bucuria care o primesc după ce iert celui ce mi-a greşit este o bucurie curată. Bunul DUMNEZEU scoate...
Maică, am citit mesajul lui Alexe. Este un mesaj mai vechi şi poate între timp şi-a mai revenit. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, dar aş vrea să îi spun vreo două!
Măicuţă Siluana,
Mă iertaţi că nu v-am scris încă, am vrut să rămân singură ca să mă pot concentra. Duminică am făcut seminarul, dar nu am scris, am lăsat pe astăzi. A fost bine, cred că mi se potriveşte exact ce a scris M. pe site, mesajul cu...
Săru'mâna, Măicuţă!
Am să vă explic problema sufletească. În urmă cu câţiva ani am avut o mică problemă şi având o prietenă care m-a susţinut am reuşit să trec peste asta cu ajutorul ei ducându-mă la biserică la un părinte foarte bun.
Măicuţă,
În metrou mi-a venit ideea, adică am reconstruit eu în imaginaţia mea, cam cum au fost momentele când m-a văzut prima dată bunica, deşi, ştiţi, că aveam 3 ani.
Şi aşa ajung la situaţia fetei "Eu sunt", situaţie prin care a trecut şi mama...
Dragă măicuţă,
Am şi eu nişte întrebări despre Sfânta Spovedanie: foarte mult timp eu nu m-am spovedit decât de Paşti şi de Crăciun, fără să mă pregătesc înainte, ci doar răspundeam la întrebările puse de preot şi, bineînţeles, o grămadă de păcate...
Măicuţă scumpă, te rog să mă ajuţi, sunt atât de deznădăjduit... nu ştiu ce să fac în viaţa asta. Simt că m-am depărtat atât de tare de Bunul Dumnezeu. Simt că L-am supărat atât de tare! În viaţa mea urmează 8 luni de chin, 8 luni pline de încercări...
Maica mea mult dragă!
Am stat literalmente ca pe jar toată ziua de ieri! Că n-am putut să-ţi scriu! Eu nu am internet acasă, tot ca să ne mai protejăm copiii de furia asta nestăpânită a computerului, şi prin urmare numai de la serviciu îţi pot scrie...
Pages
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Donează o singură dată
Donează lunar
