Aş dori să ne daţi câteva sfaturi celor care suntem căsătorite cu necredincioşi, atei şi care parcă ne rupem în două: între soţ, familie şi între Biserică şi nu ştim cum să le împăcăm pe amândouă. Cel mai greu e faptul că tragem în direcţii diferite şi este acuzată credinţa, religia ("îndoctrinarea") pentru toate nemulţumirile soţului faţă de soţie. Când spun nemulţumiri, subliniez viaţa sexuală, dar şi dispariţia atracţiei pentru celelalte plăceri lumeşti. Uneori am impresia că despărţirea de soţ e cea mai bună soluţie pentru obţinerea libertăţii în creşterea duhovnicească a soţiei care porneşte pe drumul credinţei. Apoi, apare conştiinţa jurământului făcut prin Taina Sfintei Cununii şi a întrebărilor legate de măsura în care am respectat sau nu aceste jurăminte, capacitatea sau puterea de a alege între răbdare şi dorinţă (râvnă). Cum poţi să nu cazi în ispita de a-ţi condamna soţul pentru slaba creştere duhovnicească şi a fi realistă la neputinţele duhovniceşti proprii, la a căuta adevărata cauză în propria persoană? Cum să alegi între Liturghii, slujbe, conferinţe, cărţi, rugăciuni etc., generând tulburare, silă etc. în sufletul soţului tău şi varianta evitării certurilor pe această temă? Şi mai ales atunci când soţul este un om bun, cu o moralitate medie-ridicată, fără vicii etc.? Cum să procedezi atunci când apar diferenţe de opinii asupra vieţii sexuale, asupra obiectivelor familiale, asupra intereselor profesionale, financiare etc.?
Credeţi că un om care nu crede în existenţa lui Dumnezeu, şi care nici măcar nu vrea să-i cerceteze această existenţă de dragul familiei, credeţi că se poate ca Dumnezeu să treacă peste libertatea lui de alegere şi să-l caute să-l aducă spre El?
Vă mulţumesc din suflet!
C.
Dragă C.
Un Părinte spunea că un credincios căsătorit cu un necredincios este un apostol şi chiar un martir al Sfintei Biserici, dacă acesta trăieşte poruncile Mântuitorului acolo unde este şi unde, asta e de la mine, a intrat din dragoste.
Draga mea surioară, împlinirea poruncilor, aşa cum le rosteşte Dumnezeu pentru tine, cu trimitere vie şi concretă la viaţa ta, la casa ta, la soţul tău, îţi va deschide o perspectivă cu totul şi cu totul diferită decât cea în care te frămânţi acum. Acum împarţi lumea în două: bună şi rea. Oamenii în două categorii: cei care vor intra în Rai şi cei care nu vor intra. Acum te temi că cei necredincioşi te pot împiedica să intri în Rai. Şi încă altele.
Când principala preocupare va fi împlinirea poruncilor şi, în primul rând cea a iubirii aproapelui şi nejudecarea lui, pusă pe acelaşi nivel cu iubirea de Dumnezeu, totul se va schimba. Vei vedea, vei auzi, vei simţi cu vederea, cu auzul şi cu simţirea lui Hristos. Este cea mai concretă şi pipăibilă realitate, pentru cine se hotărăşte să lucreze Poruncile fără împotrivire. Când soţul tău va simţi că-l iubeşti, că bucuria lui pământească şi veşnică e foarte importantă pentru tine, când nu-l vei mai judeca nici măcar în gând, când nu vei mai răspunde răului cu rău, când vei binecuvânta şi ierta toate în Numele Domnului, o să-mi scrii ca să îmi povesteşti ce minunat lucrează Dumnezeu...
Când nu vei putea să faci acestea e nevoie doar să-I spui asta lui Dumnezeu, în chiar clipa aceea şi să-I ceri ajutorul. Vine gând de judecată, respinge-l şi binecuvântează, în gând.
Fii atentă, cu delicateţea specifică femeii, la nevoile reale ale soţului tău şi împlineşte-i-le, cu rugăciune. Când nevoile lui ţi se par pretenţii sau modul în care cere să i le împlineşti este păcat, roagă-te, binecuvântează în gând şi apoi spune-i că nu poţi şi că nu vrei să faci asta. Dacă o vei spune fără să-l jigneşti şi fără să-l judeci va înţelege şi te va preţui.
Cred că cel mai mare duşman al vostru, surioarele mele dragi, este judecarea. Biruindu-l pe acesta veţi deveni "întocmai ca apostolii".
Cu încredere şi dragoste în Domnul,
M. Siluana